Opinie de Luminiţa Paul » "Clişeul de a fi român"

E o întrebare pe care o putem pune la nesfîrşit? Cînd aparţinem naţiei noastre? Şi, mai ales, ce fel de româncă este Simona Halep?

Întîmplarea 1. Zilele trecute, la un oficiu poştal din Bucureşti. Două ghişee la mesagerie, pe geamul celui din stînga o foaie de hîrtie lipită cu scotch anunţa cu litere cît capul de mari "Eliberare recomandate". Cel din dreapta urma să preia restul: în principal, colete, de ridicat şi de trimis. La un moment dat, intră un domn blond, destul de ţanţoş, fluturînd subtil un aviz gălbui. Era de colet, vă asigur. Preţ de două clipe, a cîntărit situaţia. La "Eliberare recomandate" era coadă mai mică, dincolo se înghesuiau deja vreo opt persoane. Sigur, el ştia că are colet, dar s-a aşezat în stînga. Cînd i-a venit rîndul, a fost refuzat, pe bună dreptate, şi invitat să stea la cealaltă coadă.

Ce-a făcut atunci domnul nostru? A început să ţipe, jur, nu se mai oprea, derulînd cu viteză înfiorătoare o filipică la adresa funcţionarelor. Şi nu numai. A sistemului. A politicienilor. A României, bineînţeles, ţară de rahat în care, e posibil, dom'ne, aşa ceva?, serviciile sînt la pămînt şi toţi trăiesc din banii noştri. Destul de adevărat, dar cine spune asta? Cuvîntul care s-a auzit cel mai des a fost "nesimţire". Ironic, nu? Tocmai el, care se aşezase cu tupeu la altă coadă doar ca să le-o ia înainte unora care, evident, nu erau la fel de şmecheri ca el. Ca să-i stăvilească rafala de injurii, una dintre funcţionare l-a servit totuşi. Cum se numeşte domnul? E român? Sau cînd îl putem numi român? Cînd înjura şi se dezicea de România? Sau cînd a fentat sistemul şi le-a dat peste nas cîtorva compatrioţi? (Eu am avut şi o recomandată, şi un colet. Am stat la două cozi. Mă întreb dacă sînt româncă sau doar fraieră).

Întîmplarea a 2-a. După meciul Simonei Halep din "optimi", antrenorul Wim Fissette a postat pe twitter o poză cu titlul "Happy Team Halep with the win over Bouchard" (foto). Un comentariu al unui cititor pe site-ul treizecizero.ro aplică un verdict: "Nu ştiu cine sînt, dar sigur sînt români. Trişti, opaci, crispaţi. Asta are ceva de spus despre mentalitatea românească. Fissette este, în schimb, zîmbăreţ, bucuros şi salvează poza". "Triştii" erau mama numărului 7 mondial, Tania, şi fizioterapeutul Teo Cercel. Deci aşa sînt românii. Trişti, opaci, crispaţi, cu mentalitatea pictată pe faţă. Cînd oare sînt aşa? După victorie, vezi bine. Şi cine observă asta? Un român, pun pariu. Cine e mai român dintre toţi? Nu Fissette, în nici un caz, el reprezintă tot ceea ce ne dorim şi sîntem trişti că n-am căpătat prin naştere: nonşalanţa occidentală, relaxarea, zîmbetul.

Întîmplarea a 3-a (de fapt, o serie de întîmplări. Sau fapte). Simona Halep va fi, de luni, măcar pe locul 6 în lume, dacă nu chiar mai sus, pe 5. Ani de zile, şi ea, şi alţi sportivi de la noi au fost etichetaţi abundent drept perdanţi calificaţi. Dintre cei care cedează în faţa unor adversari mai slab cotaţi, nu fac faţă clipelor de criză, nu ştiu să profite de un moment favorabil, se împiedică atunci cînd conduc etc. "Iar a pierdut româneşte", de cîte ori n-am auzit asta? Acum, prin felul în care domină meciurile sau în care revine din situaţii disperate, ea nu face decît să contrazică catalogarea de mai sus. Acum ea este cea care a intrat şi continuă să intre în mintea oponentelor, care adună capital de experienţă, inclusiv în plan psihic. De fapt, creşte ca jucătoare. Cînd o putem numi româncă? Atunci cînd nu putea susţine un meci bun făcut sau acum, cînd cîştigă în serie, cînd a căpătat constanţă înaltă, cînd îşi împlineşte talentul? Probabil că atunci cînd ne va conveni. O putem retrograda oricînd.

Românilor li se pare deseori cool să nu le placă România, să se dezică de ea. Uitînd că România sînt ei. Adică noi. Şi Simona Halep, bineînţeles, în toate momentele carierei ei.