SPORTURI  »  TENIS  »  CALIFICARE

Oraşul româncelor

Articol de - Publicat duminica, 05 octombrie 2008 00:00

Sorana Cîrstea s-a calificat ieri în ultimul act de la Taşkent, iar Raluca Olaru a cîştigat la dublu

Cea mai bună săptămînă pentru tenisul feminin de la noi din ultimii ani poartă eticheta "Taşkent". În turneul de categoria a IV-a găzduit de capitala Uzbekistanului, cele trei românce şi-au lăsat clar amprenta. Sorana Cîrstea (18 ani), cea mai tînără dintre ele şi favorită numărul 3 pe tabloul principal, va disputa azi finala în compania germancei Sabine Lisicki. Ieri, în penultimul act, ea a beneficiat de abandonul slovacei Magdalena Rybarikova, cap de serie 5, în momentul în care jucătoarea română avea avantaj, 6-3. Este a doua finală a carierei pentru Sorana, care s-a mai aflat în această postură anul trecut, la Budapesta, cînd a cedat însă în faţa argentiniencei Gisela Dulko. Pe Lisicki (19 ani), numărul 64 mondial, n-a mai întîlnit-o niciodată pînă acum.

Cîrstea ocupă săptămîna aceasta poziţia 46 în ierarhia WTA, dar mai mult ca sigur va pătrunde în Top 40 ca urmare a rezultatului de la Taşkent. :) Prezenţa în finală asigură 80 de puncte, iar o eventuală victorie i-ar aduce 115 puncte. Anul acesta, românca a mai reuşit cîteva rezultate valoroase, sferturi de finală la Acapulco, Fes, 's-Hertogenbosch şi New Haven, care i-au facilitat o permanentă ascensiune.

Prezenţa Soranei în finala de la Taşkent a fost întregită de victoria la dublu a Ralucăi Olaru, care, alături de ucraineanca Olga Savciuk, s-a impus ieri în lupta pentru trofeu în faţa perechii Nina Bratcikova-Kathrin Woerle (Rus/Ger), 5-7, 7-5, 10-7. Raluca a ajuns la simplu pînă în "sferturi", la fel ca şi Monica Niculescu.

3.670 de dolari şi-a asigurat Sorana Cîrstea prin calificarea în finală, dar dacă învinge ea va primi 6.760 de dolari

3 finale au în bilanţ româncele în ultimii doi ani: Cîrstea la Budapesta şi Taşkent, Gallovits la Barcelona

Citește și:
Premierul desemnat Eugen Tomac are o propunere neașteptată pentru sportul românesc: „Cupă comună cu această țară!”
Superliga

Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”

Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
Tenis

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!

Comentarii (1)
 •  05 Octombrie 2008, 14:48

a castigat sorana bravo bun venit in top 40

Vezi toate comentariile (1)
Comentează