SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

S-au stabilit optimile de finală pe tabloul feminin! Wozniacki-Sharapova se întîlnesc în duelul frumuseţii!Vezi care sînt!

Articol de GSP - Publicat duminica, 05 septembrie 2010 00:00

În cea de-a şasea zi de la US Open s-au jucat ultimele meciuri din turul trei de pe tabloul feminin, stabilindu-se ultimele jucătoare calificate în optimile de finală.

 

Cea mai mare surpriză a constituit-o eliminarea favoritei patru, Jelena Jankovic. Sîrboaica a fost învinsă categoric de Kaia Kanepi (Estonia), cap de serie numărul 31, cu 2-6, 6-7 (1). Sfert finalista de la Wimbledon a avut nevoie de o oră şi patruzeci şi opt de minute pentru a o învinge pe Jankovic. La scorul de 4-5 în favoarea sa, Kaia Kanepi a servit pentru meci, însă sîrboaica a revenit şi a egalat situaţia, însă a pierdut tie-break-ul cu 1-7, din cauza unor greşeli neforţate.

"Condiţiile meteo au îngreunat meciul, însă adversara mea a ştiut să profite mai bine de asta. A jucat mai bine decît mine. Felicitări!", a declarat Jankovic la finalul partidei.

Caroline Wozniacki, favorita principală şi Maria Sharapova, cap de serie paisprezece, nu au avut nici o problemă în a se califica în optimile de finală, după ce au trecut de Yung-Jan Chan (TPE), cu 6-1, 6-0, respectiv de Beatrice Capra (SUA), cu 6-0, 6-0. Maria Sharapova şi Caroline Wozniacki vor fi adversare în optimi.

Alexandra Dulgheru (25) nu a reuşit să o învingă pe Vera Zvonareva (RUS, 7), pierzînd în minimum de seturi, 2-6, 6-7 (2).

În optimile de finală, două partide vor reprezenta cap de afiş. Maria Sharapova (RUS, 14) şi Caroline Wozniacki (DEN, 1) se vor întîlni încă din această fază a competiţiei, ca şi Ana Ivanovic (SRB) şi Kim Clijsters (BEL, 2). Toate cele patru jucătoare se află într-o formă foarte bună.

Chiar dacă Sharapova a avut ceva probleme în primul tur, cînd a pierdut un set în faţa Jarmilei Groth (AUS), rusoaica va fi o adversară redutabilă pentru daneză. Caroline Wozniacki a cîştigat ultimele două turnee înainte de a veni la US Open, Montreal şi New Haven, şi este considerată principala favorită la cîştigarea titlului.

Chiar dacă Kim Clijsters (BEL), cap de serie numărul doi şi deţinătoarea trofeului, porneşte cu prima şansă în meciul cu Ana Ivanovic, sîrboaica a arătat un joc solid pe durata turneului, impunîndu-se în minimum de seturi în primele trei meciuri, cînd a trecut de Jie Zheng (CHN, 21) sau de Virginie Razzano (FRA).

REZULTATE FEMININ, TURUL III

Jelena Jankovic (SRB, 4) - Kaia Kanepi (EST, 31) 2-6, 6-7
Beatrice Capra (SUA) - Maria Sharapova (RUS, 14) 0-6, 0-6
Svetlana Kuznetsova (RUS, 11) - Maria Kirilenko (RUS, 23) 6-3, 6-4

Caroline Wozniacki (DEN, 1) - Yung-Jan Chan (TPE) 6-1, 6-0
Alexandra Dulgheru (ROU, 25) - Vera Zvonareva (RUS, 7) 2-6, 6-7
Patty Schnyder (SUI) - Yanina Wickmayer (BEL, 15) 6-7, 6-3, 6-7

Shuai Peng (CHN) - Andrea Petkovic (GER) retragere
Lourdes Dominguez Lino (ESP) - Dominika Cibulkova (SVK) 0-6, 1-6

OPTIMI DE FINALĂ, FEMININ

  • Caroline Wozniacki (DEN, 1) - Maria Sharapova (RUS, 14)
  • Svetlana Kuznetsova (RUS, 11) - Dominika Cibulkova (SVK)
  • Kaia Kanepi (EST, 31) - Yanina Wickmayer (BEL, 15)
  • Andrea Petkovic (GER) - Vera Zvonareva (RUS, 7)
  • Francesca Schiavone (ITA, 6) - Anastasia Pavlyuchenkova (RUS, 20)
  • Shahar Peer (ISR, 16) - Venus Williams (SUA, 3)
  • Samantha Stosur (AUS, 5) - Elena Dementieva (RUS, 12)
  • Ana Ivanovic (SRB) - Kim Clijsters (BEL, 2)

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
pokerman11
pokerman11  •  05 Septembrie 2010, 20:08

Daca doriti sa invatati poker de la profesionisti si sa primiti bani fara depozit cu care sa incepeti, intrati pe a n y t w o . ro Scoala poker (lectii poker, traininguri video), cele mai bune oferte de rakeback pe cele mai mari site-uri de poker si 20 de euro g ratis la unibet pe any two . r o

Vezi toate comentariile (1)
Comentează