SPORTURI  »  TENIS  »  WTA SINGAPORE

SIMONA HALEP - ELINA SVITOLINA // Halep, prima reacție după meciul cu Svitolina: "La 7 minute după meci, în cabină, am zis asta" » Critică sistemul de la Singapore!

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat vineri, 27 octombrie 2017 16:29

Simona Halep a pierdut ultimul meci din Grupa Roșie de la Singapore, 3-6, 4-6 cu Elina Svitolina și a ratat accederea în semifinale, dar susține că a avut un an bun, mai ales dacă va rămâne lider mondial și după Turneul Campioanelor.

Simona susține că nu e foarte afectată de eliminarea de la Singapore și că a fost surprinsă să afle la finalul meciului cu Svitolina că poate rămâne pe primul loc WTA și la finalul acestei săptămâni.

"Terenul a fost 100% contra jocului meu. Am simțit că nu pot termina punctele, mi-a fost greu să găsesc ritmul și să lovesc mingi câștigătoare. Sentimentul meu e că a fost un meci bun, că am luptat până la final.

La 7 minute după meci, în cabină, am zis că a fost un an super. Am crezut că voi termina pe 4 anul, dar am aflat că pot încheia pe primul loc. A fost obiectivul meu să ajung pe locul 1. Chiar dacă am avut același rezultat ca anul trecut, cred că mi-am îmbunătățit mult jocul. Nu voi lăsa acest turneu să strice tot ce am obținut bun în jocul meu", a spus Halep la conferința de presă.

Românca a adăugat că a urmărit primul meci al zilei, cel câștigat de Caroline Garcia în fața lui Caroline Wozniacki, care a forțat-o pe Simona să obțină victoria contra Svitolinei, și a criticat formatul în care se disputa Turneul Campioanelor.

"Am urmărit puțin meciul lui Garcia cu Wozniacki, dar nu m-am gândit la asta, am vrut doar să câștig acest meci. I-am spus antrenorului meu înainte de meci că nu-mi place acest sistem, să stai în tensiune toată săptămâna. Dacă pierzi, ar trebui să pleci acasă", a adăugat Simona.

Simona Halep are șanse importante să-şi consolideze poziţia de lider mondial. Chiar dacă la începutul competiţiei erau 7 jucătoare din 8 cu şanse pentru primul loc în lume, în acest moment a mai rămas una singură care o poate depăși pe Simona.

Karolina Pliskova a fost prima jucătoare care şi-a asigurat calificarea în semifinale cu succese categorice la Williams şi Muguruza, urmată apoi de Wozniacki după victoria zdrobitoare cu Simona Halep. Numărul 3 WTA a pierdut însă cu Ostapenko şi poate deveni lider doar dacă va câştiga turneul de la Singapore.

"Voi avea o vacanță, apoi voi decide unde mă voi antrena, probabil acasă. Toate jucătoarele din semifinale au șanse de a câștiga" Simona Halep, la conferința de presă de după meciul cu Svitolina

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (25)
10206056252507072
Gherhard Robert  •  28 Octombrie 2017, 02:10

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

catalynn
catalynn  •  27 Octombrie 2017, 23:24

Nasol pt hateri, 9 Octombrie este o data care ii va bantui cam cat pe unii 7 mai! :-)))) Ba baieti, sa va intre bine in cap! Ca si Steaua atunci, NU mai conteaza ce face dupa, si dupa moarte va ramane unul dintre foarte putinele #1, un club extrem de rastrans unde nicio alta romanca nu a patruns! Si daca isi pierdea locul dupa o saptamana NU mai conta! Cum NU conteaza nici daca va ramane acolo pana dupa AO! Simona dear, iti multumesc ca exista si ca pot sa fac atat misto de toti ratatii care mor de necaz! :-))))

165260950725647
Ion Ionescu  •  27 Octombrie 2017, 21:36

Vorbim cu Tiriac si aranjeaza sa ai tu un LOCUL 1 numai al tau, daca asta e singura ta bucurie! Tenis nu mai joci DE MULT. Si-a stricat si Cahill CV-ul, deja, dupa cum arata jocul tau, arata ca un antrenor oarecare. Imi pare rau ca gandesti ca un om de afaceri, nu ca un SPORTIV! Fii sincera si recunoaste: la cum te-ai prezentat, mai bine stateai acasa. Cit timp vei continua sa te multumesti cu putin, putin vei avea!! Stai bine numai la capitolul scuze - terenul 100 % impotriva ta?!?!?- poate l-a adus Svitolina de-acasa??, sistemul de organizare stresant?!?!? Citeste putin cum vad acest stres CAMPIOANELE ADEVARATE ! Aici ai spus tot: stresul asta ii urca pe cei care sunt facuti sa fie campioni, iar pe ,, si altii'' ii deranjeaza! Poate ai fi vrut sa stai doar la shopping si organizatorii sa te declare invingatoare din oficiu. Mergi si vezi semifinalele si finala, incearca sa furi cite ceva la capitolul atitudine.

Vezi toate comentariile (25)
Comentează