SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

US Open Closed » Simona Halep a pierdut ieri în turul al treilea la US Open

Articol de - Publicat sambata, 30 august 2014 00:00 / Actualizat vineri, 29 august 2014 23:12

A doua jucătoare a lumii a fost sufocată de agresivitatea croatei Mirjana Lucici Baroni, jucătoare venită din calificări şi clasată pe locul 121 WTA, şi s-a înclinat în două seturi 6-7 (6), 2-6


Simona Halep a fost învinsă ieri de presiune, de emoţii, de agresivitatea adversarei şi de jocul său. O partidă care părea că se va termina repede în favoarea româncei a luat o turnură neaşteptată. Halep s-a distanţat rapid la 5-2 şi era doar "a walk in the park", cum ar spune americanii, pentru Simona. Însă ea nu a reuşit să concretizeze cele două oportunităţi pe care le-a avut cînd a servit pentru a închide setul. A fost scînteia care i-a aprins focul Mirjanei, fostă cîştigătoare la US Open la juniori şi semifinalistă la Wimbledon la seniori în 1999, dar care din cauza problemelor cauzate de un tată extrem de agresiv nu şi-a atins niciodată potenţialul pe care-l avea. La 32 de ani, ea şi-a regăsit liniştea, a venit din calificări şi a învins-o chiar din primul tur pe Garbine Muguruza, favorită 25.

În seria de patru game-uri consecutive ale croatei, Halep s-a lovit peste coapsă de mai multe ori încercînd să adune energia care i-a lipsit pe toată durata partidei. Lucici-Baroni a condus schimburile, a împins-o pe Simona departe de linia de fund a terenului, i-a atacat punctele vulnerabile şi s-a ţinut de strategia sa. În tie-break, Halep a alergat mereu pentru a egala, a fost mereu în spatele croatei şi pînă la urmă l-a cedat cu 6-8.

În timpul pauzei dintre seturi, Halep s-a dus la baie, pentru a încerca să se liniştească. Acest lucru a ajutat-o în trecut. Însă nu şi la meciul de ieri. Şi-a cedat serviciul încă din game-ul al treilea. Românca n-a mai avut energie nici să se certe. A tăcut şi a încercat să joace, uneori cu umerii plecaţi, însă adversara sa a fost parcă într-un balon de concentrare. A servit perfect şi apoi şi-a dublat break-ul în game-ul al şaptelea. Mirjanei nu i-a tremurat deloc mînă atunci cînd a servit pentru meci şi s-a impus cu 7-6 (6), 6-2. Simona a felicitat-o şi a plecat pe teren, în timp ce Lucici-Baroni vărsa cîteva lacrimi de fericire. Pentru trecutul său dureros, pentru victorie şi pentru faptul că după atîţia ani grei a realizat cel mai bun rezultat al carierei sale la US Open. Halep a înregistrat cea mai rapidă eliminare la un turneu de Mare Şlem în 2014. Simona va învăţa multe din această experienţă şi ambiţioasă cum e va reveni şi mai puternică.

Ar putea coborî în clasament
Înfrîngerea de ieri ar putea să o coboare pe Simona în clasamentul mondial. Depinde ce vor face celelalte jucătoare aflate încă la US Open. Românca e între locurile 2 şi 5 ea putînd fi depăşită de Kvitova, dacă ajunge în sferturi de finală, de Maria Şarapova, dacă e finalistă, sau de Eugenie Bouchard, dacă se impune. Pentru Simona acum urmează o pauză, ea urmînd să joace de pe 21 septembrie la turneul de la Wuhan, din China.

Simona la turneele de Mare Şlem 2014
Australian Open sferturi de finală
Roland Garros finală
Wimbledon semifinale
US Open turul 3

23 de greşeli neforţate a făcut Simona Halep în meciul de ieri în timp ce adversara sa 36

31 de lovituri direct cîştigătoare a reuşit Lucici-Baroni, în timp ce Halep a avut doar 17


Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (63)
nirolflm
nirolflm  •  31 August 2014, 03:55

Trebuie mereu incurajata simona ,chiar si atunci cind face meciuri mai putin reusite. De ce ? Simplu caci este foarte talentata si face cinste oriunde joaca iar pentru asta trebuie sa o apreciem si sa lasam invidiile deoparte. Sa luam exemplu de ce-i bun si corect de la altii care stiu sa isi parecieze valorile.

msr_ms
msr_ms  •  30 August 2014, 22:50
Postat de msr_ms pe 30 August 2014, 22:49

stai linistit!kvitova e nr.4 wta tot din conjunctura ca si halep nr.2 wta.ce mai scriu "expertii"in tenis acum?kvitova castigatoarea wimbledonului in 2014 eliminata de nr.145 wta nu de nr.121.si e castigatoare nu sfert-finalista la wimbledon.

semifinalista rectific.scuze!

msr_ms
msr_ms  •  30 August 2014, 22:49
Postat de tardelli pe 30 August 2014, 22:37

toti k/k/atii ce o jignesc pe Simona sa se ia de mana cu k/k/tii ce o jignesc pe Kvitova. numarul 4 mondial a pierdut azi in fata unei jucatoare de loc 145

stai linistit!kvitova e nr.4 wta tot din conjunctura ca si halep nr.2 wta.ce mai scriu "expertii"in tenis acum?kvitova castigatoarea wimbledonului in 2014 eliminata de nr.145 wta nu de nr.121.si e castigatoare nu sfert-finalista la wimbledon.

Vezi toate comentariile (63)
Comentează