FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

E rupt de 9 luni!

Articol de , - Publicat duminica, 01 februarie 2009 00:00

Ivelja, sîrbul aflat în probe la Rapid, a avut aceeaşi accidentare ca a lui Zicu

Djordje Ivelja (24 de ani) încearcă să-şi ia cariera de la capăt în România. Sîrbul, mijlocaş defensiv, s-a accidentat pe 12 aprilie 2008 şi de atunci nu a mai jucat nici măcar un minut! Genunchiul i-a cedat în minutul 27 al meciului Mladost - OFK Belgrad.

Suferise o entorsă la genunchi, care îi afectase şi ligamentele, adică aceeaşi leziune de care a avut parte şi Ianis Zicu. :( Dinamovistul a strîns pînă acum 13 luni de absenţă, din cauza faptului că prima operaţie i-a fost greşită! Revenise după 5 luni, însă imediat i-a recidivat leziunea şi a fost nevoit să mai ia o pauză.

Ivelja era unul dintre cei mai promiţători tineri jucători sîrbi în momentul accidentării. Mijlocaşul lui OFK obţinuse argintul la Europeanul de tineret din vara anului 2007, evoluînd ca titular într-o echipă cu Zoran Tosici, de la Manchester United, Rajkovici, de la Chelsea, şi Gojko Kacar, de la Hertha Berlin. ;)

Bozo: "E luptător, ca mine!"
Vladimir Bozovici l-a lăudat pe Ivelja: "E un fotbalist foarte, foarte bun. A lipsit o perioadă din cauza accidentării de la genunchi, după care a refuzat oferta lui OKF. Clubul îi cerea să semneze pe încă patru ani, el nu a vrut, şi aşa a ajuns să se antreneze cu echipa a doua. Acum e liber de contract şi am încredere că va reuşi la Rapid. E la fel de bun ca mine!".

"Îl văzusem pe Ivelja o singură dată înainte să ajungă la noi, în partida Anglia-Serbia, de la Euro de tineret"
GRIGORE SICHITIU, director general Rapid

"Aşteptăm să-l vedem pe Ivelja la jocuri, în Antalya. Pînă acum a arătat că e ambiţios şi că are calităţi"
NICOLAE MANEA, director tehnic Rapid

81 de meciuri a strîns Ivelja pentru OFK în 6 sezoane. A marcat de două ori, a primit 13 "galbene" şi un "roşu"

Citește și:
Lovitura verii în televiziune! Cătălin Măruță ia locul vedetei de la Antena 1
Media

FCSB și-a găsit atacant! Gigi Becali, pentru GSP: „L-am luat pentru 4 luni”
Superliga
FCSB și-a găsit atacant! Gigi Becali, pentru GSP: „L-am luat pentru 4 luni”
Haos în preliminariile Ligii Campionilor » Marele Dejan Stankovic a scuipat arbitrul, și-a provocat propriii ultrași, apoi a demisionat
Liga Campionilor
Haos în preliminariile Ligii Campionilor » Marele Dejan Stankovic a scuipat arbitrul, și-a provocat propriii ultrași, apoi a demisionat
Cristiano Ronaldo s-a căsătorit cu Georgina Rodriguez! Ceremonie discretă în Portugalia
Campionate
Cristiano Ronaldo s-a căsătorit cu Georgina Rodriguez! Ceremonie discretă în Portugalia
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Lovitura verii în televiziune! Cătălin Măruță ia locul vedetei de la Antena 1

Sumele amețitoare plătite de UEFA amantei lui Infantino » Ce a făcut soția actualului președinte FIFA când a aflat că acesta o înșela cu secretara

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează