FOTBAL  »  Superliga  »  OBIECTIV

Sabin Ilie: "Dintre Steaua şi Dinamo mi-a rămas în suflet Rapidul"

Articol de GSP - Publicat luni, 26 ianuarie 2009 00:00

Fost atacant la toate cele 3 mari echipe bucureştene, Sabin Ilie mărturiseşte că perioada petrecută în Giuleşti a fost una specială şi prefaţează lupta pentru titlu în Liga I, fiind de părere că Steaua va putea emite pretenţii la prima poziţie în ciuda campaniei sărace de achiziţii şi a plecării căpitanului Mirel Rădoi.

"Chiar dacă porneşte cu handicap, Steaua poate reveni în partea a doua a campionatului. Au un atu şi în venirea lui Marius Lăcătuş, care sînt convins că le-a insuflat băieţilor dorinţa lui fantastică de a cîştiga. Rădoi a plecat, însă în Ghencea au fost întotdeauna jucători valoroşi, care pot să facă faţă luptei pentru titlu. Goian, Ovidiu Petre, Ghonea sau Ogăraru sînt cu toţii internaţionali pe care se poate conta.

Deşi am jucat la toate formaţiile importante din Bucureşti, pot spune că în suflet mi-a rămas Rapidul. Situaţia e mai dificilă acum în Giuleşti, dar sînt convins că lucrurile se vor rezolva în cele din urmă" a comentat Ilie pentru gsp.ro.

Citește și:
În ziua în care a împlinit 22 de ani, internaţionalul a primit un mesaj special din partea iubitei: „Mereu a ta”
Campionate
În ziua în care a împlinit 22 de ani, internaţionalul a primit un mesaj special din partea iubitei: „Mereu a ta”
Decizia lui Donald Trump „aruncă în aer” finalul sezonului din Formula 1
Formula 1
Decizia lui Donald Trump „aruncă în aer” finalul sezonului din Formula 1
Se umple Arena Națională! Anunțul FRF înaintea meciului în care UEFA ne-a închis stadionul
Nationala
Se umple Arena Națională! Anunțul FRF înaintea meciului în care UEFA ne-a închis stadionul
Ea este cea care îi decide viitorul lui Nicolae Stanciu: „Ei sunt de copii împreună”
Stiri extrasport
Ea este cea care îi decide viitorul lui Nicolae Stanciu: „Ei sunt de copii împreună”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac, despre românul controversat care a schimbat istoria sportului: „A făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein

Comentarii (16)
 •  31 Ianuarie 2009, 22:17

E inadmisibil ca Sabin Ilie sa tina cu Rapid.Dar vai cata nesimtire pe capul acestui baiat,auzi tu la el..sa nu-i ramana in suflet steaua sau dinamo..Suporterii echipelor amintite trebuie sa stieca spiritul Giulestiului are un afrmec aparte,peste masura lor de intelegere,ceva unic,care nu-i fals,mandria noastra este purtata in adevarate si unice sentimente din tata in fiu,indiferent de situatie,ci nu prin incultura si trufie prosteasca..asa ca domnilor indiferent de jucator:Giulestiul e un"

 •  27 Ianuarie 2009, 00:42

si noi rapidistii te tinem minte si iti multumim pentru prestatiile din meciurile care leai jucat pentru noi :D intr-o tara de stelisti (oameni needucati) sunt mandru sa fiu rapidist si sa tin cu o echipa care are istorie si spirit extraordinar si nu incompetenta, prostie, incultura si valize. HAI RAPID

 •  26 Ianuarie 2009, 17:59

e o calitate sa fii rapidist intro tara de stelisti...e ceva unic,nu strigi la ciobanu de langa tine siti raspunde ca e ca tine stelist...adevaratele valori sunt apreciate de putini de cei unici nu de masa de prostia ce e in ea

Vezi toate comentariile (16)
Comentează