FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  PETROLUL - CFR CLUJ 1-0

Cupa nu-l alungă » Eugen Trică va rămîne pe banca lui CFR Cluj

Tehnicianul CFR-ului se va înscrie la cursurile Pro pentru a-şi lua licenţa necesară pentru Liga 1
Tehnicianul CFR-ului se va înscrie la cursurile Pro pentru a-şi lua licenţa necesară pentru Liga 1

Articol de GSP - Publicat luni, 03 iunie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 02 iunie 2013 20:32

Chiar dacă nu a reuşit să îndeplinească singurul obiectiv al clubului din 2013, Eugen Trică va continua pe banca ardelenilor.

Ceea ce părea la început o încercare de interimat capătă deja valenţele unui mariaj cu acte. Cu toate că a pierdut unicul obiectiv al sezonului, Cupa României, Eugen Trică (36 de ani) a primit votul conducerii pentru a începe un nou mandat pe banca "ferovarilor".

"Nu am fost condiţionat de cîştigarea Cupei, nu s-a pus problema să depind de acest rezultat. Am făcut un joc foarte bun, echipa a jucat dezinvolt, dar ceea ce ne-a lipsit în finală a fost golul. Am avut ghinion că n-am reuşit să înscriem măcar o dată la cîte ocazii ne-am creat", a spus ieri Trică.

Licenţa Pro din toamnă
Tehnicianul oltean se va înscrie cît mai curînd la cursurile Pro pentru a deţine licenţa necesară să pregătească o echipă de prima ligă. De altfel, Trică şi-a validat staff-ul pentru sezonul viitor.

"Nu e vorba de nici un nume nou în echipa cu care voi continua la CFR. Actualul meu staff va rămîne să lucrăm împreună şi în sezonul viitor", a adăugat Trică. Antrenorul a fost numit "principal" la mijlocul lunii aprilie, după ce Paulo Sergio a fost înlăturat de Arpad Paszkany pentru rezultatele nesatisfăcătoare din campionat.

A răbufnit după Cupă
Enervat că s-a vorbit mereu despre viitorul său incert pe banca clujenilor, tehnicianul a răbufnit la conferinţa de presă. "E lipsă de respect să se vorbească mereu de un alt antrenor la CFR. S-a vorbit de Loţi, a ieşit omul şi a spus clar că nu e interesat şi nu a vorbit cu nimeni...nu e normal, am văzut doar răutate. Niciodată n-am primit încurajări. Nu! Mereu am auzit, vine ăla, vine ăla" a fost discursul său de la finele partidei pierdute cu Petrolul (0-1).

Înţepături europene
Trică nu a scăpat ocazia de a trimite săgeţi către echipele calificate în Europa League, Pandurii, Petrolul şi Astra. "Toată vara voi urmări atent parcursul echipelor calificate în Europa League, să vedem cine ajunge în grupe. O să mă uit la toate partidele, voi fi cu ochii pe aceste echipe. Şi asta pentru că am văzut prea multă lume împotriva CFR-ului în ultimul timp. Însă acest lucru ne-a ambiţionat pe mine şi pe jucători", a spus tehnicianul oltean.

Petev cu ghinion
Prezent în loja conducerii "feroviare", antrenorul lui Ludogoreţ, campioanei Bulgariei, Ivaylov Petev (37 de ani), nu i-a purtat noroc lui Trică. "Petev e unul dintre cei mai buni prieteni de-ai mei din perioada Litex. Am fost la ultimul meci al său cu ŢSKA, pe care l-a cîştigat cu 1-0 şi a reuşit să ia campionatul. Pentru că i-am purtat noroc, m-a sunat şi a zis să-i fac rost de un bilet, dar conducerea i-a oferit un loc în lojă. Din păcate, el a fost cu ghinion pentru mine, dar noi vom rămîne prieteni pe viaţă", a povestit Trică despre prezenţa bulgarului la finala Cupei.

50 de zile a stat Eugen Trică pe banca clujenilor, el fiind numit după eşecul cu Pandurii (2-3) din returul campionatului

11 meciuri a stat Trică pe banca ardelenilor în toate competiţiile: 4 victorii, 5 remize şi două înfrîngeri

ALTE ŞTIRI DESPRE CFR:

Documentar despre CFR la TIFF
Festivalul Internaţional de Film Transilvania va găzuit astăzi o proiecţie specială a unui documentar realizat de Laviniu Lazăr despre participarea echipei în ediţia trecută a Ligii Campionilor. Pelicula are o durată de 40 de minute şi va fi proiectată de la ora 21:30, în prezenţa echipei, la Muzeul de Artă.

Gabi Mureşan schimbă aerul
Primul jucător care şi-a anunţat intenţia de a pleca de la CFR în vară e mijlocaşul Gabi Mureşan. De 6 sezoane la echipa clujeană, mijlocaşul aşteaptă o ofertă de transfer, deşi mai are doi ani de contract cu gruparea "feroviară". "Sper să am o ofertă şi să mă transfer de la CFR undeva în străinătate. Din păcate pentru noi, am avut un an cu totul ratat pe plan intern. Am sperat mult să luăm măcar Cupa, dar nu am reuşit", a afirmat mijlocaşul.

Ce va face CFR în această vară
Imediat după ce au pierdut trofeul, jucătorii clujeni au revenit cu o cursă charter la Cluj. De astăzi, timp de 10 zile, ei au intrat oficial în vacanţă, urmînd să revină la primul antrenament pe data de 13 iunie. Timp de o săptămînă, echipa va face pregătire şi vizitele medicale la Cluj, iar apoi va pleca într-un stagiu centralizat de trei săptămîni în Austria (20 iunie-13 iulie).

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (31)
cfrclujole
cfrclujole  •  04 Iunie 2013, 06:56
Postat de zold8 pe 03 Iunie 2013, 21:23

Cea mai buna de pe locul 8 incolo poate... hai ura si la gara vere!!!

Anul trecut ce scriai? Hai pa si pu, la revedere!

zold8
zold8  •  03 Iunie 2013, 21:23
Postat de daniaania pe 03 Iunie 2013, 18:53

CFR este de departe un club ce poate face performanta. Este cea mai buna echipa din Liga 1. Povestile spuse de unii si altii nu ne intereseaza,anul viitor vom castiga din nou. HAI CFR

Cea mai buna de pe locul 8 incolo poate... hai ura si la gara vere!!!

daniaania
daniaania  •  03 Iunie 2013, 18:53

CFR este de departe un club ce poate face performanta. Este cea mai buna echipa din Liga 1. Povestile spuse de unii si altii nu ne intereseaza,anul viitor vom castiga din nou. HAI CFR

Vezi toate comentariile (31)
Comentează