Romeo Ene
Romeo Ene este jurnalist GSP și redactor online, specializat în fotbal. Din Călărași, licențiat în jurnalism la FJSC (2023), s-a alăturat echipei Gazetei Sporturilor în ianuarie 2024 ca redactor. A colaborat cu Eurosport pe perioada facultății (2021-2023). Face parte din generația nouă de jurnaliști, dornic de afirmare și pasionat de fotbal. În afară de jurnalism sportiv, e foarte pasionat de muzică, sub orice formă, și călătorii.
Andreeva a numit idolul din tenis, după ce a câștigat Roland Garros: „Nimeni nu va mai fi ca el!”
Mira Andreeva (19 ani, 8 WTA) a dezvaluit, dupa caștigarea primului titlu de Grand Slam din cariera, ca marele sau idol ramane Roger Federer (44 de ani), al carui stil de joc și comportament pe teren incearca sa le urmeze. Rusoaica a cucerit [...]
Iată naționala care se antrenează printre șerpi în California înaintea Campionatului Mondial!
Naționala Elveției, una dintre participantele la Campionatul Mondial din 2026, a atras atenția dupa publicarea harții oficiale a bazei de pregatire din Statele Unite. Documentul care prezinta facilitațile alese pentru turneul final conține și [...]
Ziua „Z” la Real Madrid!
E zi de alegeri la Real Madrid! Membrii clubului au fost chemați la urne pentru a-și alege președintele, intr-un scrutin care pune capat unei perioade de aproape doua decenii fara alegeri cu mai mulți candidați. Florentino Perez (79 de ani), [...]
Petrolul și-a numit noul antrenor: „Bine ai venit!”
Portughezul Ricardo Sousa (47 de ani) este noul antrenor al celor de la Petrolul Ploiești. Anunțul a fost facut de clubul prahovean prin intermediul rețelelor de socializare. Sousa devine astfel al treilea tehnician portughez din Superliga, [...]
Schimbare la Dinamo după venirea lui Campos » Nicolescu: „Asta m-a impresionat cel mai mult la el!”
Nuno Campos (51 de ani), noul antrenor al lui Dinamo, va avea mai mult timp la dispoziție pentru a se familiariza cu lotul pe care il va pregati in sezonul viitor. Anunțul a fost facut de președintele clubului, Andrei Nicolescu. Portughezul a [...]
Drama fostului fotbalist de la FCSB: s-a retras la 24 de ani și dezvăluie prin ce chin trece: „Când eşti jos, nu te mai caută nimeni”
Ovidiu Horșia (25 de ani), fost fotbalist la FCSB in perioada 2017-2023, traverseaza una dintre cele mai dificile perioade ale vieții. Considerat la un moment dat un jucator de mare perspectiva, mijlocașul s-a retras din activitate in vara [...]
Ionuț Chirilă pariază pe un jucător la echipa națională: „Are elementul surpriză!”
Ionuț Chirila (60 de ani) a analizat la GSP Live Special victoria obținuta de Romania in fața Țarii Galilor, scor 2-1, intr-un meci amical disputat pe Stadionul Steaua. Antrenorul a evidențiat unul dintre jucatorii pe care ii vede cu un rol [...]
Răsturnare de situație?! „Se pare că oferta lui Kopic nu ar fi reală”
Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a oferit noi detalii despre desparțirea de Zeljko Kopic (48 de ani), antrenorul care a parasit recent banca tehnica a „cainilor”. Clubul s-a mișcat rapid și l-a numit in funcție pe portughezul Nuno [...]
A trecut pe la academia lui PSG și a semnat în Superliga: „Bine ai venit!”
Extrema stanga Taylor Luvambo (26 de ani) este noul fotbalist al celor de la FC Argeș. Mutarea a fost anunțata prin intermediul canalelor oficiale ale clubului. Fotbalistul care a trecut pe la academia lui PSG și a evoluat pentru [...]
Gibraltar tocmai a obținut cea mai mare victorie din ISTORIE!
Seara istorica pentru Gibraltar! Reprezentativa pregatita de Scott Wiseman (40 de ani) a obținut cea mai categorica victorie din istoria sa, 4-0 impotriva Insulelor Virgine Britanice, intr-un meci amical disputat pe teren propriu. Acest succes [...]
Ionel Dănciulescu: „Pierdere uriașă pentru Dinamo! Să vedem dacă pleacă și el”
Infrangerea cu FCSB (1-2) din barajul pentru Conference League inca apasa greu la Dinamo. Ionel Danciulescu considera ca echipa lui Zeljko Kopic a ratat o oportunitate importanta de a face un salt la nivel sportiv și avertizeaza ca urmeaza o [...]
Surpriză uriașă! Olanda, bătută pe teren propriu înaintea Campionatului Mondial
Surpriza de proporții! Olanda a fost invinsa pe teren propriu de Algeria, scor 0-1, intr-un meci de pregatire pentru ambele formații inainte de Cupa Mondiala din 2026. Deși batavii au controlat ostilitațile și au asediat poarta adversa, o [...]
A spus „DA” pentru transferul la FCSB, Mihai Stoica îi închide ușa: „E rezervă la o retrogradată!”
Luca Stancu (21 de ani), fundașul dreapta al lui Hermannstadt, nu și-a ascuns entuziasmul atunci cand a fost intrebat despre posibilitatea unui transfer la FCSB. Deși a retrogradat alaturi de formația sibiana, tanarul fotbalist susține ca ar [...]
Manchester City, poziție clară privind transferul lui Erling Haaland la Real Madrid
Manchester City a reacționat oficial dupa declarațiile facute de Enrique Riquelme, contracandidatul lui Florentino Perez la alegerile pentru președinția lui Real Madrid, care a susținut ca Erling Haaland (25 de ani) va ajunge pe „Santiago [...]
GRUPA J: Echipele tip, vedetele și toate detaliile despre Argentina, Austria, Algeria și Iordania » Programul meciurilor
Gazeta Sporturilor va propune a analiza a echipelor calificate la Campionatul Mondial 2026, care va avea loc intre 11 iunie și 19 iulie in 16 orașe (turneul e gazduit in premiera de trei țari!) din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. [...]
A murit al doilea cel mai bun marcator din istoria lui Chelsea
Fotbalul englez este in doliu dupa dispariția lui Bobby Tambling, una dintre marile legende ale lui Chelsea. Fostul atacant a incetat din viața miercuri, la varsta de 84 de ani. Anunțul a fost facut de AFC Crosshaven, club din Irlanda pe care [...]
GRUPA I: Echipele tip, vedetele și toate detaliile despre Franța, Senegal, Norvegia și Irak » Programul meciurilor
Gazeta Sporturilor va propune a analiza a echipelor calificate la Campionatul Mondial 2026, care va avea loc intre 11 iunie și 19 iulie in 16 orașe (turneul e gazduit in premiera de trei țari!) din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. [...]
Universitatea Craiova și-a prezentat oficial noul portar
Universitatea Craiova a bifat primul transfer dupa caștigarea titlului! Oltenii au ajuns la un acord cu portarul Alexandru Maxim (19 ani), ultima oara la FC Voluntari. Goalkeeperul de 2,02 metri a semnat cu campioana Romaniei. UPDATE / [...]
Despărțire în prag de Superliga » Corvinul l-a pus pe liber după 3 ani!
Mihai Velisar (27 de ani) nu va continua la Corvinul Hunedoara. Fundașul stanga s-a desparțit de formația pregatita de Florin Maxim, iar anunțul a fost facut de nou-promovata in Superliga prin intermediul rețelelor de socializare. Corvinul a [...]
Thierry Henry numește favoritele la câștigarea CM 2026: „Ea pe primul loc”
Thierry Henry (48 de ani), campion mondial cu Franța in 1998, a vorbit despre favoritele la caștigarea Cupei Mondiale din 2026 și a inclus-o și pe Portugalia pe lista echipelor care pot lupta pentru trofeul suprem. Fostul atacant al Franței [...]
Rezultatul obținut de Israel în Albania cu dinamovistul Nikita Stoinov pe teren
Nikita Stoinov (20 de ani), fundașul central al lui Dinamo, a fost titular pentru Israel in amicalul caștigat cu 1-0 pe terenul Albaniei. Fotbalistul a jucat 69 de minute inainte de a fi inlocuit cu Or Blorian (26 de ani). Stoinov a fost una [...]
Cere 6 transferuri de urgență la Dinamo: „Aș începe din poartă”
Florin Prunea (57 de ani) considera ca Dinamo are nevoie de o campanie consistenta de transferuri pentru a ramane in lupta pentru obiective importante și in sezonul viitor. Fostul portar estimeaza ca echipa lui Zeljko Kopic trebuie sa aduca [...]
Gimnasta Sabrina Voinea, acuzată că și-a bătut iubitul în văzul tuturor » Reacția președintelui Federației: „Sesizări către autoritățile competente”
Sabrina Voinea (19 ani) se afla in centrul unui nou scandal care provoaca valuri in gimnastica romaneasca! Sportiva legitimata la CSM Constanța este acuzata ca și-ar fi agresat fizic iubitul, pe Șerban Cotirlan, component al lotului masculin [...]
Matematicianul care a prezis ultimele trei campioane mondiale a dat verdictul pentru 2026 » Surpriză mare!
Joachim Clement, economistul german devenit celebru dupa ce a anticipat corect campioanele mondiale din 2014, 2018 și 2022, și-a publicat predicția pentru Cupa Mondiala din 2026. Potrivit modelului sau statistic, Olanda este favorita la [...]
9 milioane de euro datorii! Clubul din Superliga a cerut OFICIAL intrarea în insolvență: „Lucrurile nu sună bine”
Veste-șoc in Superliga! Petrolul Ploiești, una dintre echipele de tradiție, a solicitat in mod oficial deschiderea procedurii de insolvența la Tribunalul Prahova. „Sufocata” de probleme financiare acute, gruparea de pe Ilie Oana a fost [...]