FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  CRAIOVA - CFR

LIVE Craiova - CFR Cluj, în „sferturile” Cupei României » Crește tensiunea în Bănie, Coelho vede și el „galben”

Universitatea Craiova - CFR Cluj, sferturi de finală Cupa României // foto: UCV +11   FOTO
Universitatea Craiova - CFR Cluj, sferturi de finală Cupa României // foto: UCV

Articol de , - Publicat miercuri, 04 martie 2026, 20:12 / Actualizat miercuri, 04 martie 2026 21:39

Universitatea Craiova găzduiește ACUM pe „Ion Oblemenco” cel mai interesant sfert de finală al Cupei României, contra ardelenilor de la CFR Cluj. Meciul a început la ora 20:30 și poate fi urmărit liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.

  • U Cluj - FC Argeș este prima semifinală din Cupa României;

  • Câștigătoarea meciului de la Craiova va juca în semifinale cu învingătoarea duelului Dinamo - Metalul Buzău, programat joi, 5 martie, de la ora 20:00.

LIVE » Universitatea Craiova - CFR Cluj 0-0

  • Click AICI pentru mai multe detalii și statistici despre meci

  • 14.170 de spectatori sunt la acest meci, număr oficial

Minutul 47: Oltenii încep partea a doua exact la fel cum au terminat-o pe prima, în atac, dar tabela nu se modifică

Se reia meciul în Bănie de la scorul de 0-0. În cazul în care egalitatea se va menține și la capătul acestei reprize, partida va fi prelungită cu încă 30 de minute și abia ulterior, dacă egalitatea va continua, se va trece la loviturile de departajare

În pauza meciului de pe „Oblemenco” sunt prezentați componenții echipei secunde de la clubul alb-albastru. În acest moment, Universitatea Craiova II este lider în Seria 5 din Liga 3 și are ca obiectiv promovarea în eșalonul al doilea al fotbalului românesc

Universitatea Craiova - CFR Cluj, sferturi de finală Cupa României // foto: UCV
Universitatea Craiova - CFR Cluj, sferturi de finală Cupa României // foto: UCV
Universitatea Craiova - CFR Cluj, sferturi de finală Cupa României // foto: UCV
Universitatea Craiova - CFR Cluj, sferturi de finală Cupa României // foto: UCV
Universitatea Craiova - CFR Cluj, sferturi de finală Cupa României // foto: UCV
+6 FOTO

Pauză în Bănie! Oltenii termină în atac prima parte a acestui sfert de finală, dar de la margine este semnalizat ofsaid la poziția lui Baiaram. La cabine, cele două echipe merg la egalitate, scor 0-0

Minutul 45: Prima parte a confruntării de la Craiova este prelungită cu minimum un minut

Minutul 44: Al șaselea corner al Craiovei, tot Anzor este cel care îl caută pe Adi Rus, dar nici de această dată fundașul oltenilor nu îl învinge pe Mihai Popa

Minutul 35: Minute foarte tensionate pe „Ion Oblemenco”, suporterii reacționează nervos la fiecare decizie a centralului Marian Barbu

Minutul 32: Adi Rus este avertizat cu cartonaș galben, după o intrare la limită asupra lui Adi Păun, iar decizia lui Marian Barbu îi înfurie teribil pe olteni. De pe margine, Filipe Coelho vede și el avertismentul, iar tensiunea devine tot mai mare în Bănie

Minutul 30: Băluță îl scapă pe Adi Păun din marcaj și acesta, rămas singur cu Isenko, încearcă să deblocheze tabela, dar ucraineanul are o ieșire inspirată și își menține poarta intactă la capătul primei jumătăți de oră

Minutul 28: Prima lovitură liberă a clujenilor din meci. Cordea trimite în careu, iar Matei Ilie reia pe lângă stâlpul din dreapta și oltenii îndepărtează pericolul de la buturile lui Isenko

Minutul 25: CFR Cluj trece jumătatea terenului și încearcă să echilibreze jocul din Bănie. Căutat în careu, Matei Ilie nu reușește să fie decisiv, dar vizitatorii rămân în atac

Universitatea Craiova - CFR Cluj, sferturi de finală Cupa României // foto: UCV
Universitatea Craiova - CFR Cluj, sferturi de finală Cupa României // foto: UCV
Universitatea Craiova - CFR Cluj, sferturi de finală Cupa României // foto: UCV
Universitatea Craiova - CFR Cluj, sferturi de finală Cupa României // foto: UCV
Universitatea Craiova - CFR Cluj, sferturi de finală Cupa României // foto: UCV
+6 FOTO

Minutul 20: Al patrulea corner din meci pentru craioveni. Anzor bate din nou, de pe partea cealaltă, până pe fruntea lui Adi Rus, care reia peste transversală. Gazdele au un mic avantaj la capitolul posesie după primele 20 de minute, 54% față de 46%, cât au adversarii

Minutul 17: se înmulțesc ocaziile la poarta clujenilor. Un nou corner pentru olteni, bătut scurt de Anzor, mingea ajunge la Bancu, apoi la Băluță și în cele din urmă, după ce traversează tot careul, la Romanchuck, care, de lângă Djokovic, își încearcă șutul de la distanță, dar Popa intervine fără probleme

Minutul 14: Ocazie rarisimă la capătul primului sfert de oră. Servit perfect de Bancu, Etim trimite cu efect, dar mingea atinge stâlpul din stânga al porții păzite de Popa și de acolo balonul părăsește suprafața de joc

Universitatea Craiova - CFR Cluj, sferturi de finală Cupa României // foto: UCV
Universitatea Craiova - CFR Cluj, sferturi de finală Cupa României // foto: UCV
Universitatea Craiova - CFR Cluj, sferturi de finală Cupa României // foto: UCV
Universitatea Craiova - CFR Cluj, sferturi de finală Cupa României // foto: UCV
Universitatea Craiova - CFR Cluj, sferturi de finală Cupa României // foto: UCV
+6 FOTO

Minutul 12: Din cornerul bătut de Anzor, Romanchuck încearcă să trimită cu capul, dar Djokovic intervine și oltenii primesc din nou lovitură de colț

Minutul 8: Același Monday Etim, servit foarte bine de Bancu, se află din nou în poziție de finalizare, dar tabela nu se modifică nici de această dată

Minutul 7: Etim încearcă să îl surprindă pe Mihai Popa cu capul, la colțul scurt, dar dintr-o poziție bună trimite pe lângă

Minutul 5: Început echilibrat la Craiova, se joacă mai mult la mijlocul terenului, cele două echipe tatonând terenul în primele secvențe din meci

Minutul 1: Prima încercare din meci a oltenilor de a crea pericol la poarta lui Mihai Popa. Matei Ilie intervine la timp și faza se termină fără probleme pentru clujeni

Start de partidă în Bănie! Circa 12.000 de suporteri sunt prezenți pe „Ion Oblemenco” la duelul care a început la ora 20:30. Miza este uriașă, ambele echipe fiind cu gândul la următoarea fază a competiției și la trofeul pus în joc. Câștigarea Cupei României oferă cel mai accesibil drum spre preliminariile europene

Universitatea Craiova - CFR Cluj, echipele de start

Universitatea Craiova (3-5-2): Isenko - Screciu, Rus, Romanchuk - Mora, T. Baluță, D. Matei, Anzor, N. Bancu - Etim, Baiaram
Rezerve: S. Lung Jr., Mogoș, Badelj, Fl. Ștefan, Al. Crețu, Cicâldău, Nsimba, D. Barbu, D. Muntean
Antrenor: Filipe Coelho

CFR Cluj (4-1-4-1): M. Popa - Abeid, Sinyan, M. Ilie, Camora - D. Djokovic - Cordea, Muhar, A. Păun, Biliboc - A. Aliev
Rezerve: O. Vâlceanu, Slimani, Korenica, Deac, Gligor, T. Keita, Huja, Kun, Fică
Antrenor: Daniel Pancu

Arbitru: Marian Barbu
A1: Mircea Mihail Grigoriu
A2: Ion Alexandru Corb
Arbitru VAR: Cătălin Popa
Arbitru AVAR: Radu Adrian Ghinguleac
R1: Cătălin Busi
Observator arbitri: Iosif Olah
Delegat joc: Aurel Ionescu

UPDATE 19:35 » Puțină lume pe stadion deocamdată

+21 FOTO

Foarte puțini spectatori deocamdată, cu mai puțin de o oră înainte de startul partidei. În jurul orei 19:40, au ieșit portarii Craiovei la încălzire. La circa 5 minute după ce și-au făcut apariția goalkeeperii gazdelor, au ieșit de la vestiare și omologii lor, întâmpinați cu un cor de fluierături.

La circa 5 minute după ce și-au făcut apariția portarii gazdelor, au ieșit de la vestiare și omologii lor, întâmpinați cu un cor de fluierături.

UPDATE 19:30 » Oltenii au ajuns la stadion

UPDATE 19:20 » Primele imagini din Bănie

+21 FOTO

Cu aproximativ o oră înainte de startul confruntării în care vom afla cea de-a treia semifinalistă, este înca liniște în jurul stadionului și mai multă agitație pe bulevardele adiacente, fiind mai multe echipaje care dirijează circulația în zonă.

În această seară sunt așteptați în jur de 12.000 de suporteri în tribunele de pe „Oblemenco", într-un meci unde mai multe categorii de fani au acces liber: de la copiii cu vârstă sub 18 ani și studenți, până la suporterii care au încurajat echipa la duelul din weekend, cu Metaloglobus.

În continuare sunt cozi și la magazinele mobile situate în dreptul intrării dinspre Peluza Sud și Sala Polivalentă. Și vremea este una bună pentru fotbal. După ce în ultimele seri a fost mai frig în Bănie, la ora de start din această seară se anunță 10 grade Celsius.

Pentru Craiova, acest meci poate fi și o revanșă după eliminarea din sezonul trecut. Cele două echipe s-au întâlnit tot în sferturile de finală ale Cupei și în 2025, dar în Gruia.

După 1-1 în timpul regulamentar, clujenii s-au calificat în semifinale cu 5-3 la penalty-uri. De partea cealaltă, ardelenii vor să își apere trofeul cucerit sezonul precedent.

Craiova - CFR, meci tare în „sferturile” Cupei României Betano

Universitatea Craiova s-a aflat la șefia grupei B, fiind singura echipă fără eșec. Oltenii și-au făcut viața ușoară cu victoriile din primele două etape, 4-1 cu Sănătatea Cluj și 4-0 cu Petrolul Ploiești, iar faza grupei s-a terminat cu remiza de pe teren propriu, 2-2 cu FCSB.

De cealaltă parte, CFR Cluj a încheiat grupa A pe locul 2. Feroviarii s-au impus la pas în primul meci, 4-0 cu CSM Slatina, iar remizele cu Metaloglobus (2-2) și Rapid (1-1) au fost suficiente ca ardelenii să ajungă în „sferturi”.

Meciul disputat în turul sezonului regular din Superliga s-a încheiat cu o victorie în favoarea Craiovei, în deplasare, scor 3-2, după ce oltenii conduceau cu scorul de 3-0 încă din minutul 56.

Returul de pe „Ion Oblemenco” s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Cele două formații se vor mai întâlni în două rânduri în această stagiune, în play-off.

Citește și:
Aryna Sabalenka s-a logodit! Imaginile postate alături de partenerul ei
Tenis
Aryna Sabalenka s-a logodit! Imaginile postate alături de partenerul ei
Decizia instanței în cazul lui Kader Keita » Vești groaznice de la spital
Superliga
Decizia instanței în cazul lui Kader Keita » Vești groaznice de la spital
Formau cel mai frumos cuplu din fotbal, dar s-au despărțit » Viktoria, apariție de senzație după divorț: „Picioarele tale par fără sfârșit!”
Stiri extrasport
Formau cel mai frumos cuplu din fotbal, dar s-au despărțit » Viktoria, apariție de senzație după divorț: „Picioarele tale par fără sfârșit!”
Acționarul echipei din Superliga aruncă bomba: „Riscăm să nu luăm licența!” + Explicațiile prăbușirii: „Ne-am rupt gâtul!”
Superliga
Acționarul echipei din Superliga aruncă bomba: „Riscăm să nu luăm licența!” + Explicațiile prăbușirii: „Ne-am rupt gâtul!”
Surpriza de la pompă: prețul benzinei din România crește considerabil de azi
Profit.ro
Surpriza de la pompă: prețul benzinei din România crește considerabil de azi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Încă un cuplu fericit în handbalul românesc » Mesaje la un an de relație: „Te iubesc mai mult decât orice”


Comentarii (4)
Celibidache
Celibidache  •  04 Martie 2026, 21:30

L-am mai auzit și altă dată pe Grădinescu "sancționând" (câtă obrăznicie!!) publicul oltean că e nervos, că își pierde răbdarea... Dar în seara asta s-a apucat bătrânul comentator chiar să numere cică greșelile de apreciere ale suporterilor olteni la unele faze?! Băi, se știe că tribunele văd de multe ori mai bine decât tușierii sau centralii (despre arbitrii VAR nu vorbim acum, când vor ei sunt muți cu desăvârșire) cu atât mai bine decât ochelariștii de la microfonul din studioul TV, iar reacția unui sector de tribună indică cel mai corect rezolvarea fazei. Ce caută fecesebistul Grădinescu să comenteze meciurile Craiovei? Vino nene pe stadion dacă te dai așa se popular!

Celibidache
Celibidache  •  04 Martie 2026, 21:16

Grădinescu și Costi Mocanu par inexplicabil cuceriți de tânărul Biliboc... O fi din cauză că David Matei a venit de la Steaua?

Dodel
Dodel  •  04 Martie 2026, 20:36

Ce scarbos este acest Barbu se eschiveaza cand vre un jucator il atinge oare se crede extraterestru??

Vezi toate comentariile (4)
Comentează