FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Ce lovituri ar fi fost! Ce nu a mers la negocierile dintre Dinamo și vedetele dorite de Mutu

Matuzalem s-a făcut remarcat în Serie A, însă a evoluat 3 sezoane și la Șahtior, sub comanda lui Lucescu
Matuzalem s-a făcut remarcat în Serie A, însă a evoluat 3 sezoane și la Șahtior, sub comanda lui Lucescu

Articol de - Publicat sambata, 29 octombrie 2016 00:00

Mutu a vrut să-i aducă pe brazilianul Matuzalem și pe spaniolul Verdu. Afacerile au căzut, din cauza vârstei, respectiv a unui milion de euro oferit de chinezi.

Adrian Mutu a intrat în pâine și a sosit cu primele superpropuneri pentru Dinamo. Managerul general lucrează să aducă jucători în mercato de iarnă, iar Luca Ceccarelli, fundașul dreapta de 33 de ani, a fost doar începutul.

"Il Fenomeno" s-a folosit de relațiile sale din fotbalul internațional și a discutat personal pentru aducerea a doi superfotbaliști, așa cum a anunțat GSP.ro ieri, în exclusivitate. Primul: brazilianul Matuzalem. Al doilea: spaniolul Joan Verdu. Amândoi, liberi de contract.

La primul s-a renunțat din cauza vârstei înaintate, 36 de ani, al doilea, 33 de ani, ar fi luat în calcul să vină în România, doar că a precizat din start că mai așteaptă un răspuns din China, ce s-a confirmat zilele trecute, ceea cei aduce un salariu stagional de un milion de euro ibericului crescut de Barcelona, ex-căpitan al lui Espanol acum 4 ani.

Ce n-a mers

Oficialii dinamoviști au confirmat discuțiile avansate cu cei doi mijlocași. "Matuzalem a luat în calcul să vină. După propunerea lui Adi, s-a vorbit în club despre importanța transferului și până la urmă tot managerul general a ajuns la concluzia că e prea în vârstă pentru ceea ce ar putea aduce nou la Dinamo. Noi vrem jucători care să ne ajute și pentru ediția 2017/2018 și pentru cupele europene, astfel că Matuzalem ar fi costat prea mult pentru un an. Verdu era o soluție mai bună, doar că nu se poate concura cu banii chinezilor", au povestit șefii din Ștefan cel Mare.

"Cred că săptămâna viitoare îl prezentăm pe Ceccarelli. Dacă transferăm doi jucători în iarnă, suntem bine. Mutu urmărește câțiva mijlocași, mi-a zis de ei, să vedem ce putem aduce"
Ioan Andone, antrenor Dinamo

16.000.000 €a fost cota lui Matuzalem în vârful carierei sale, în 2007. Acum, e cotat la 300.000 €

7.000.000 €a fost cota lui Verdu în 2013. Acum, e cotat la 600.000 €

Citește și:
Detaliul care le-a sărit în ochi dinamoviștilor la poza de victorie: „Ce-i dați să mănânce?! Mergem cu el în UFC”
Superliga
Detaliul care le-a sărit în ochi dinamoviștilor la poza de victorie: „Ce-i dați să mănânce?! Mergem cu el în UFC”
Mai rar așa ceva! Ce a făcut arbitrul-golgheter înainte să dea startul meciului de Superligă
Superliga
Mai rar așa ceva! Ce a făcut arbitrul-golgheter înainte să dea startul meciului de Superligă
Artista cu peste 32 de milioane de urmăritori îl acuză pe jucător: „Cum să o spun delicat? M-a înșelat!”
Baschet
Artista cu peste 32 de milioane de urmăritori îl acuză pe jucător: „Cum să o spun delicat? M-a înșelat!”
27 de goluri în primele meciuri din Liga 2 » CS Dinamo, umilită de Chiajna, Poli s-a salvat pe final. ACUm,  Bihor - Steaua
Liga 2
27 de goluri în primele meciuri din Liga 2 » CS Dinamo, umilită de Chiajna, Poli s-a salvat pe final. ACUm, Bihor - Steaua
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

A divulgat mesajele! » Ce compromis a făcut Răzvan Burleanu ca să ajungă președintele FRF

Cine e fosta atletă devenită ispită la emisiunea de pe Pro tv: „Știu că atrag privirile ori de câte ori apar undeva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează