FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Trei jucători de la CFR sunt în situația lui Omrani! Ce spune Dan Petrescu

Dan Petrescu, despre situația unui jucător de la CFR: „Sper să semneze! Intră în planurile mele”
Dan Petrescu, despre situația unui jucător de la CFR: „Sper să semneze! Intră în planurile mele”

Articol de GSP - Publicat sambata, 22 ianuarie 2022 21:34 / Actualizat sambata, 22 ianuarie 2022 21:34

Billel Omrani (28 de ani) a intrat în ultimele șase luni de contract cu CFR Cluj, dar antrenorul Dan Petrescu speră să se bazeze pe serviciile atacantului și în sezonul viitor.

Francezul a ratat pregătirea de iarnă, după ce a fost depistat pozitiv cu Covid-19, și nu a mai ajuns la Cluj pentru a pleca alături de echipă în cantonamentul din Spania.

Fără transfer iarna aceasta, FCSB nu e impresionată de campania de achiziții a lui Petrescu la CFR: „Nu va fi titular niciun jucător nou transferat”
FCSB
Fără transfer iarna aceasta, FCSB nu e impresionată de campania de achiziții a lui Petrescu la CFR: „Nu va fi titular niciun jucător nou transferat”

Petrescu știe că îl poate păstra pe Omrani în Gruia

Dan Petrescu a vorbit pentru CFR TV despre situația atacantului și a afirmat că acesta intră în planurile sale și pentru următoarele sezoane, în ciuda faptului că Omrani este ofertat de mai multe echipe.

„Billel Omrani şi Florin Ştefan au pierdut pregătirea, amândoi au avut Covid. Ei sunt singurii jucători în urmă cu pregătirea, dar sperăm să fie refăcuți 100% până la meciul cu FC Botoşani.

Omrani intră în planurile mele, normal, dacă nu se întâmplă altceva, dacă nu vine vreo ofertă, pentru că el mai are doar şase luni de contract. Dar eu sper ca el să semneze. S-a speculat că nu mai am nevoie de el, dar nu e adevărat”, a afirmat Petrescu.

28de apariții are Omrani în tricoul CFR-ului în actualul sezon, în toate competițiile, timp în care a izbutit 7 goluri

Omrani vedetă cu Petrescu antrenor

Tehnicianul campioanei a avut numai cuvinte de laudă la adresa elevului său și a afirmat că evoluțiile bune ale francezului au venit în perioada în care a fost antrenat chiar de Dan Petrescu.

„Eu am nevoie de Omrani, aşa cum şi el are nevoie de CFR Cluj. Cel mai bun campionat din cariera lui l-a jucat cu Dan Petrescu antrenor. Iar cele mai bune rezultate ale echipei au fost cu Omrani în teren. El este golgeterul nostru all-time în Europa, aşa că eu mi-l doresc în continuare. Dar un jucător în ultimele şase luni poate decide ce vrea”, a adăugat Petrescu.

1,6milioane de euro este cota de piață a lui Omrani, potrivit Transfermarkt

Alți 3 jucători au intrat în ultimele șase luni de contract

Dan Petrescu a declarat că alți trei jucători de la CFR sunt în situația lui Omrani, iar aceștia se pot despărți de campioană la finalul actualei stagiuni, atunci când le expiră angajamentele.

„În această situaţie mai sunt Mike Cestor, Mateo Susic şi Cristian Bălgrădean. Cu ei conducerea vorbeşte despre prelungire şi aproape toate cazurile astea sunt rezolvate. Deci pe toţi pe care i-am spus îi doresc în continuare”, a încheiat Dan Petrescu.

Articol de Maria Olteanu

Mihai Stoica a numit cel mai bun atacant din Liga 1: Omrani!

Mihai Stoica (56 de ani), managerul celor de la FCSB, spune că Billel Omrani (28 de ani), fotbalistul campioanei CFR Cluj, este cel mai bun atac din România. 

  • FCSB - CFR Cluj, primul derby din anul 2022, se joacă duminică, de la ora 20:00, liveTEXT pe GSP.ro.

Billel Omrani a ratat pregătirea de iarnă din cauza infectării cu Covid-19, iar Dan Petrescu spune că nu îl va folosi în derby-ul cu FCSB. Vestea este una bună în viziunea lui Mihai Stoica.

Un jucător de la FC Argeș, cu gândul la FCSB: „Trebuie să demonstrez aici”
FCSB
Un jucător de la FC Argeș, cu gândul la FCSB: „Trebuie să demonstrez aici”

Mihai Stoica: „Omrani e cel mai bun atacant din România”

„Omrani este un jucător mult mai tehnic, rafinat. E cel mai bun atacant din România la ora actuală. El, când e sută la sută fizic, nu se poate compara cu un alt atacant!", a spus Mihai Stoica la Telekom Sport.

Omrani a evoluat de 19 ori împotriva lui FCSB, reușind să marcheze un singur gol. Vârful cotat la 1,6 milioane de euro a punctat de 5 ori în actuala stagiune.

FCSB, absent important în meciul cu CFR Cluj 

Managerul celor de la FCSB așteaptă 16.000 de fani la meciul cu CFR Cluj și dezvăluie că un fotbalist de bază din tabăra lui Toni Petrea este răcit și nu va putea fi folosit. 

„Noi avem un fotbalist important răcit, dar testat negativ pentru Covid-19. Nu vă pot spune cine este. S-a antrenat, dar este răcit. Mai există și astfel de răceli. La ce frig am îndurat în cantonament (n.r. efectuat la Berceni), parcă era Siberia în câmpul ăla. Nici nu vreau să mă gândesc că vor veni și zile mai friguroase”, a explicat Mihai Stoica. 

VIDEO Dan Petrescu, despre derby-ul cu FCSB: „Nu voi putea trimite echipa pe care mi-o doresc”

Citește și alte știri despre FCSB - CFR Cluj: 

VIDEO Toni Petrea, fără frică înainte de derby-ul cu CFR: „Cunoaștem stilul lor de joc. Sper ca mâine să găsim cele mai bune soluții pentru a le desface apărarea”

OFICIAL Culio și CFR Cluj au anunțat rezilierea amiabilă a contractului! » Dan Petrescu se desparte de unul dintre preferații săi

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează