FOTBAL  »  Superliga  »  DEZBATEREA ZILEI

VIDEO Dezbaterea Zilei, 15 iulie » Cine va câștiga titlul în noul sezon al Ligii 1? „CFR Cluj, chiar mai favorită decât în anii precedenți” vs. „A venit vremea FCSB”

CFR Cluj și FCSB au fost primele două echipe în sezonul trecut al Ligii 1 // foto: Cristi Preda - GSP
CFR Cluj și FCSB au fost primele două echipe în sezonul trecut al Ligii 1 // foto: Cristi Preda - GSP

Articol de GSP - Publicat vineri, 15 iulie 2022 15:16 / Actualizat vineri, 15 iulie 2022 16:06

CFR Cluj, FCSB sau CS Universitatea campioană? Poate un nume surpriză? Subiectul ediției de astăzi a proiectului „Dezbaterea Zilei” este reprezentat de lupta la titlu în noul sezon din Liga 1, care va începe în această după-amiază, cu meciul FC Hermannstadt - CS Mioveni. 

„Începe noul sezon de Liga 1, Superliga - așa cum a fost rebotezată recent, acel campionat pe care cu toții îl criticăm, pentru că ni se pare slab ori sub nivelul de pe vremuri, dar pe care, pasionați de fotbal fiind, toți îl așteptăm, îl consumăm, îl comentăm. 

Așadar, haideți să luăm această nouă ediție și s-o comentăm de la bun început, încercând să anticipăm cum se va desfășura, cineva va câștiga, cine va pierde

Ca de obicei, în lupta la titlu se vor implica CFR, FCSB și Craiova - candidate oficiale și declarate, dar sigur că mai sunt și alte echipe care visează în secret la același trofeu - Rapid, cu siguranță, poate chiar și Farul sau Sepsi”, a precizat moderatorul dezbaterii, Cătălin Țepelin, redactorul-șef GSP.

La dezbatere au mai participat jurnaliștii Dan Udrea și Remus Răureanu, sprijiniți cu argumente de Eric de Oliveira, respectiv Andrei Cristea.

VIDEO - Dezbaterea zilei, 15 iulie » Cine va câștiga titlul în noul sezon al Ligii 1?

Dan Udrea: „CFR Cluj, chiar mai favorită la titlu decât în anii precedenți”

  • „CFR, favorită fără niciun dubiu. Are multe argumente, deși momentul nu este favorabil. Să pierzi cu Pyunik Erevan e rușinos, numai că în fotbal, indiferent de valoarea campionatelor, în general câștigă echipa cu cei mai mulți bani.
  • La o zi după ce a fost eliminată din Champions League, CFR a avut o ședință cu participarea inclusiv a patronului Varga, în care a decis să aducă portar. Dacă se producea o astfel de eliminare la FCSB, ar fi fost jucători dați afară, nu ar fi adus alții. Această diferență arată că acest club este stabil. Dacă s-ar fi luat decizia să nu mai fi luat pe nimeni, eventual mai și încercau să rezilieze dintre contracte, mă puteam gândea că sunt în pericol. 
  • Dacă ai bani, înseamnă că ai și jucători de calitate la nivel de lot. Aici e alt mare avantaj al CFR-ului. Dincolo de primul 11, are foarte multe variante aproape la același nivel. La FCSB există niște jucători foarte buni de la mijloc în sus, dar rezerve nu prea. Iar defensiv FCSB mi se pare chiar și sub Craiova.
  • Dincolo de situația financiară și de lot, avem diferența foarte mare la antrenori. Rolul unui antrenor în câștigarea unui titlu mi se pare esențial. Nu poți face comparație între Dan Petrescu, Toni Petrea și Laszlo Balint. Cred că cea mai mare diferență e la nivel de antrenori
  • Există tentația pentru mulți să spună că Dan Petrescu ar trebui dat afară, după eliminarea cu Pyunik. OK, dar la cine apelezi? Dan Petrescu îndeplinește toate criteriile: are experiență, are în CV titluri, a mai trecut prin astfel de situații. În plus, Dan Petrescu are credit, pentru că a realizat ceva fantastic alături de echipă.
  • Pentru FCSB și Craiova, faptul că CFR a pierdut obiectivul în Cupele Europene este un dezavantaj. Dacă CFR ar fi trecut de Pyunik, primele etape n-ar fi interesat-o foarte mult. Cred că Dan Petrescu și CFR nu se mai află în situația să menajeze jucători cu Rapid și celelalte adversare din startul campionatului.
  • Evident, sunt și dezavantaje. Mi se pare că este cea mai slabă echipă, luată ca întregul lot, din ce a avut CFR-ul după ieșirea din insolvență. Îi avea la mijloc pe Culio, Hoban, Djokovic, era alt nivel. Plus Omrani, Țucudean, Vinicius, Arlauskis, era alt nivel.
  • Multă lume spune că apariția VAR-ului va diminua șansele CFR-ului. În fiecare sezon în care a câștigat titlul a fost pe plus în raportul erori favorabile - erori nefavorabile, da. Numai că 99% dintre campioanele din toate țările din lume sunt pe plus în raportul ăsta.
  • CFR mi se pare că este mai favorită la titlu decât era în anii precedenți”.

CFR este favorită la titlu. Chiar dacă nu s-au calificat mai departe în Champions League, încă îi văd puternici. La FCSB s-au maturizat foarte mult copiii care joacă acolo. Faptul că au terminat pe locul 2 îi motivează, vor să câștige în acest an. 

Universitatea Craiova nu a făcut multe transferuri, dar au păstrat nucleul cu care s-a apropiat de locul 2 la final de campionat. 

Rapid a făcut transferuri foarte bune, sper să îi văd în play-off. 

Farul a adus jucători care cunosc ceea ce vrea Hagi, sunt sigur că și ei intră în top 5 favorite. 

Nu putem uita de Sepsi, care a câștigat cupa și supercupa României. Cred că în acest an campionatul va fi destul de echilibrat, mai ales cu revenirea lui U Cluj și Petrolul.

- Eric de Oliveira

Remus Răureanu: „Dacă CFR Cluj își va putea plăti jucătorii până la finalul sezonului, este favorită la titlu”

  • Și mie mi se pare că CFR e favorită, cu condiția să-și poată plăti jucătorii până la final. Am dubii că va putea face asta, nu văd cum ar putea rămâne stabil un club care acumulează datorii, își crește costurile. Veniturile scad, pentru că eliminarea din Champions League a anulat încă o dată visul de completare a bugetului și de acoperire a găurilor cu banii UEFA. 
    Inclusiv calificarea în grupele Conference e în mari dubii acum, parcursul până acolo nu e simplu. 
  • Înțeleg că patronul Varga este în spital, internat, cu probleme serioase, și nu știu cât chef mai are să se împrumute în stânga și în dreapta ca să-și țină echipa de fotbal. Are și alte griji, și dezamăgirea de a fi fost eliminat acum.
  • Cum poți găsi echilibru financiar la club? Poate doar dacă ai o fabrică de bani, dacă-ți furnizează cineva saci cu bani cu care să acoperi găurile. Altfel nu pricep cum se va descurca CFR. Faptul că angajează încă un portar acum mi se pare o mișcare de gambling. Continuă să joace ultimii bani ca la ruletă, bani împrumutați din stânga și dreapta, dar li se va înfunda la un moment dat. Nu pot continua la nesfârșit așa.
  • Sigur, lotul este cel mai bun în continuare, la fel antrenorul. Anii trecuți, echipa a fost prea bună, iar conducerea prea puternică. CFR nu a avut niciodată de suferit din cauza arbitrilor și a comisiilor FRF. Erau toate condițiile și încă sunt, dacă vor găsi bani să plătească salariile până la capăt. 
  • Pe 25 iulie se vor împlini 4 luni de când jucătorii nu și-au primit banii. S-au obișnuit din anii trecuți să joace cu gândul că îi vor primi la un moment dat, dar dacă se ajunge la 5-6 luni, lumea începe să aibă dubii. Insolvența pare o soluție la îndemână pentru echilibrarea clubului acum.
  • CFR e singurul club care vrea neapărat să câștige. FCSB vrea să vândâ jucători, Craiova la fel, dar să nu riște nimic. Cu imaginea de acum, CFR Cluj e favorită clară la titlu. Dacă își subțiază lotul, nu mai e valabil calculul”.

Favorite sunt cele 3 (n.r. - CFR, FCSB, CSU Craiova), plus Sepsi, pe care o văd o nucă tare sub comanda lui Bergodi. 

Să o vedem și pe Farul, campioana transferurilor. Venirea lui Rondon la Sepsi aduce un plus de experiență. La fel venirea lui Alibec la Farul. Sunt doi atacanți buni, de valoare. 

Echipele care vor avea probleme financiare vor fi jos de tot. Se aude că la Petrolul au fost probleme, la fel la Sibiu. 

Îmi doresc să nu fie nevoie de VAR, asta e important, dar este un avantaj, un lucru care ajută arbitrii.

- Andrei Cristea

Concluziile lui Cătălin Țepelin: „FCSB, favorită la titlu. A cam venit vremea”

  • „Eu mă poziționez diferit față de Dan si Remus și spun că FCSB e favorită. Are cel mai stabil lot, nu are probleme financiare, echipa e un mix interesant între talent, tinerețe și experiență. Sigur, experiență construită pe cam multe eșecuri, ani la rând de titluri ratate care au cam spălat ADN-ul de campion al clubului. Dar eu văd calitate multă în echipă, e acolo o valoare încă neexploatată și a cam venit vremea.
  • Superliga e însă un maraton, nu un sprint, deci avantajul pe care pare să-l aibă acum FCSB poate fi unul de moment, iar datele problemei să se schimbe din mers în favoarea celorlalți.
  • Dar eu o păstrez pe FCSB favorită și aștept provincia, cum se spunea pe vremuri. Aștept Clujul să iasă repede din depresia asta a debutului dezastruos în Europa, aștept Craiova să se ridice la nivelul suporterilor de acolo, îmi place piperul pus de orice outsider și-atunci aștept și Rapidul să intre serios în lupta la titlu. Cu toate că și în Giulești, și la Craiova parcă se fac prea multe planuri de încasări și prea puține de cheltuieli, adică oamenii mai mult vând decât cumpără și-atunci ar putea fi greu să țină ritmul un an întreg”.

Dezbaterea nu se termină în studioul GSP, ea continuă aici, cu comentariile voastre. Nu uitați cuvintele cheie într-o dezbatere: argumente, dialog, respect pentru opinia celuilalt. Așadar, încordați-vă argumentele și intrați în dezbaterea zilei pe GSP.ro!

Citește și:

Gică Popescu, anunț ferm în noul podcast GSP: „Nu mai candidez la președinția FRF! Nu vreau să fiu veșnicul candidat”

Dezbaterea zilei, 8 iulie » Ar trebui obligate echipele să folosească un anumit număr de români? „Se ajunge la un monstru, o anomalie! Novak a căutat o măsură populistă, în loc să rezolve alte lucruri importante”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (25)
tataika
tataika  •  21 Iulie 2022, 06:32
Postat de adriann_ pe 19 Iulie 2022, 18:25

Cam asa a fost pana cand a intrat ciobanul in fotbal. Un om care se respecta pur si simplu nu poate tine cu "echipa" unui infractor condamnat, mai ales in conditiile in care puscariasul spune de 3 ori pe zi la TV ca pe el nu-l intereseaza performanta ci doar sa faca bani pentru clanul lui...

Infractori condamnați sunt sau au fost recent la FCSB, Craiova, Rapid, Dinamo și în alte părți. Deci sa nu mai ții cu ăștia? Toți au făcut pușcărie în același timp. Ori, între timp, și-au spălat păcatele și nu se mai pune, din momentul în care au văzut lumina...Unii și-au spălat păcatele mai mult decât alții? Decide-te, ca ești confuz cu ideea asta. De fapt, ceea ce vrei sa spui tu este ca ai boala pe cioban. Sa fi sănătos, prietene. Si noi am avut și vom avea boala. Sa fim și noi sănătoși. Nu judeca suporterii prin prisma ciobanului. Toți conducatorii sunt la fel, doar ca ceilalți merg pe blat și au înțelepciunea sa tacă, pe când asta cu oile... Toate bune!

balotelli
balotelli  •  21 Iulie 2022, 02:00
Postat de 1_0_1_0_reloaded pe 16 Iulie 2022, 13:16

Marcele, Doamne dă să văd că U se bate la titlu cu CFR și facem toți cinste așa zisei civilizații din Cluuuj. Fără borduri veceauă sparte și alte mizerii... CFR + U = love, nu?

Să știi că pentru suporterii obișnuiți din Cluj chiar așa e: 'love'. Atunci când din 30 de prieteni, 27 suferă la fel pentru ambele, se bucură pentru fiecare trofeu adus Clujului și au ca favorită în meciul direct - mereu echipa pentru care există o miză - e cazul să te resemnezi și să-ți dai seama că normalitatea bate rivalitatea greșit înțeleasă. Eu sunt printre cei care gândesc altfel: nu mă pot bucura ca ei (cei 27), la fiecare victorie a rivalei. Dar îi invidiez pe cei ce o pot face. Și trăind printre ei, am învățat și să mă bucur pentru ei, nu doar pentru mine și echipa mea. Chiar dacă uneori simt că trădez culorile cu care am crescut.

adriann_
adriann_  •  19 Iulie 2022, 18:25
Postat de marcelclujnapoca pe 16 Iulie 2022, 15:51

Sunt persoane în Cluj care mergeau la 11 în Gruia , la 13 la Cmc și la 17 pe Ion Moina înainte de '90. Eu sunt una dintre ele..... Rivalitatea de după e construita ( zidita ) cu finețe. La cine ii place sportul suferă și când e eliminat rivalul în primul tur , ca se numește CFR, Fcsb , Universitatea Craiova, Botoșani, Farul, Sepsi..... alții se bucura gen Becali sau MM.

Cam asa a fost pana cand a intrat ciobanul in fotbal. Un om care se respecta pur si simplu nu poate tine cu "echipa" unui infractor condamnat, mai ales in conditiile in care puscariasul spune de 3 ori pe zi la TV ca pe el nu-l intereseaza performanta ci doar sa faca bani pentru clanul lui...

Vezi toate comentariile (25)
Comentează