FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - CFR CLUJ

EXCLUSIV Vasile Miriuță numește momentul zero de la CFR Cluj: „De atunci a început să-și revină!” » O altă echipă l-a dat pe spate: „Foarte puternică!”

Tidiane Keita, Lorenzo Biliboc, Alibek Aliev, Sheriff Sinyan, Mihai Popa, Matei Ilie, în FCSB - CFR Cluj, 25 ianuarie 2026. Foto: Ionuț Iordache (GSP) +50   FOTO
Tidiane Keita, Lorenzo Biliboc, Alibek Aliev, Sheriff Sinyan, Mihai Popa, Matei Ilie, în FCSB - CFR Cluj, 25 ianuarie 2026. Foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de - Publicat luni, 26 ianuarie 2026, 12:43 / Actualizat luni, 26 ianuarie 2026 13:05

Vasile Miriuță, 57 de ani, fost antrenor la CFR Cluj și un personaj apropiat de gruparea „feroviară”, remarcă transformarea alb-vișiniilor sub comanda lui Daniel Pancu. Ardelenii au „snopit-o” duminică pe FCSB, 4-1, și speră din nou la play-off, un deziderat ce părea interzis în urmă cu câteva săptămâni.

În cel mai oscilant sezon din „era Varga”, CFR Cluj a produs o surpriză de proporții pe Arena Națională, reușind să pună la respect campioana en titre într-un meci cu o desfășurare nebănuită. „Condamnați” la play-out de numeroși oameni de fotbal, clujenii au pornit cu 6 puncte în 2026, iar obiectivul asumat de Pancu, clasarea pe un loc de play-off, e din nou de actualitate.

Într-un interviu acordat luni dimineață Gazetei Sporturilor, Vasile Miriuță, tehnician cu două mandate la CFR Cluj în CV, a salutat revirimentul ardelenilor din ultima perioadă.

Vasile Miriuță s-a convins: „CFR Cluj și-a regăsit plăcerea de a juca!”

Miriuță, care se află zilele acestea în Spania, consideră că o contribuție în revenirea de formă a echipei o are și Iuliu Mureșan, instalat de Ioan Varga în octombrie în funcția de președinte:

„Nu m-a surprins rezultatul, pentru că CFR Cluj, în ultima perioadă, de când au venit domnul Mureșan și cu Daniel Pancu la echipă, a început să-și revină.

FCSB, din păcate pentru ei... Se simte absența lui Tănase din primul «11», a contat mult.

Dar CFR Cluj arată bine la ora actuală! Și-au regăsit plăcerea de a juca. La un moment dat, parcă nu mai era acea plăcere, dar se schimbă lucrurile, vedeți!”, a punctat Vasile Miriuță, în exclusivitate pentru GSP.ro.

Vasile Miriuță numește momentul zero de la CFR Cluj: „De atunci a început să-și revină!” » O altă echipă l-a dat pe spate: „Foarte puternică!”
Vasile Miriuță / FOTO: Imago Images

„Craiova arată foarte bine din toate punctele de vedere”

Întrebat și despre lupta de la vârful clasamentului, Miriuță a insistat s-o laude pe Universitatea Craiova:

„Craiova e foarte puternică! Dacă e să numesc o echipă care-mi place la ora actuală, aceea este Craiova.

Arată foarte bine din toate punctele de vedere, chiar și după plecarea lui Rădoi. Mirel a făcut o treabă foarte bună, dar uite că Mario Felgueiras și domnul Rotaru au fost inspirați să-l aducă pe Coelho, care face o treabă extraordinară. Bravo lor!”.

FOTO. Victoria lui CFR Cluj cu FCSB, în imagini

, în FCSB - CFR Cluj, 25 ianuarie 2026. Foto: Ionuț Iordache (GSP)
Darius Olaru, în FCSB - CFR Cluj, 25 ianuarie 2026. Foto: Ionuț Iordache (GSP)
Mihai Popa și Mamadou Thiam, în FCSB - CFR Cluj, 25 ianuarie 2026. Foto: Ionuț Iordache (GSP)
Aly Abeid, Damjan Djokovic, Korenica, Camora, Alin Fică, Adrian Păun, Tidiane Keita, în FCSB - CFR Cluj, 25 ianuarie 2026. Foto: Ionuț Iordache (GSP)
Octavian Popescu, în FCSB - CFR Cluj, 25 ianuarie 2026. Foto: Ionuț Iordache (GSP)
+45 FOTO
Citește și:
Stupoare în arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Special
Stupoare în arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Gigi Becali, ședință de URGENȚĂ la FCSB! S-a dus peste jucători la baza de la Berceni » Declarații tari ale patronului: „Am șters toate amenzile, dar...”
Superliga
Gigi Becali, ședință de URGENȚĂ la FCSB! S-a dus peste jucători la baza de la Berceni » Declarații tari ale patronului: „Am șters toate amenzile, dar...”
Dinamo i-a prelungit contractul lui Cătălin Cîrjan: ce clauză de reziliere FABULOASĂ i-au fixat roș-albii
Superliga
Dinamo i-a prelungit contractul lui Cătălin Cîrjan: ce clauză de reziliere FABULOASĂ i-au fixat roș-albii
Gigi Becali a recunoscut că Charalambous a pierdut vestiarul: „Nu mai țipați la Elias, că eu fac schimbările! Nu sunt jigodie”
Superliga
Gigi Becali a recunoscut că Charalambous a pierdut vestiarul: „Nu mai țipați la Elias, că eu fac schimbările! Nu sunt jigodie”
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Profit.ro
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează