FOTBAL  »  LIGA 1  »  FCSB

EXCLUSIV Gigi Becali își cere banii, după ce FCSB s-a încurcat cu Academica: „Clinceni e echipa mea. Să-mi dea 400.000 de euro!”

Articol de - Publicat marti, 11 mai 2021 11:07 / Actualizat marti, 11 mai 2021 12:54

FCSB s-a încurcat cu Academica Clinceni, 2-2, în play-off-ul Ligii 1 și rămâne în continuare pe locul 2, după CFR Cluj.

Într-un dialog cu GSP.ro, Gigi Becali a comentat rezultatul cu Academica Clinceni și a acuzat faptul că echipei sale i s-a anulat un gol valabil, la reluarea lui Oaidă din finalul partidei.

Gigi Becali, după FCSB – Clinceni: „Academica e de fapt echipa mea”

În plus, omul de afaceri a vorbit și despre legătura sa cu Academica Clinceni, club la Vasile Geambazi, nepotul lui Becali, a fost implicat direct. Latifundiarul din Pipera spune că Primăria Clinceni trebuie să-i înapoieze suma investită în echipă, aproximativ 400.000 de euro.

Actele care demonstrează implicarea neregulamentară a nepotului lui Becali la Clinceni » Mărturie-denunț a lui Geambazi: „Eu sunt arhitectul Clinceniului, eu am decis salarii, buget”

„Ce să mai zic? Așa a fost să fie! În mod normal, noi suntem pe primul loc! În fața lui Dumnezeu, suntem pe primul loc. La ultima fază, mingea a intrat jumătate de metru în poartă. Că nu a vrut arbitrul, e altceva... Ce să le reproșez jucătorilor? Nu am ce. Fiecare joacă ce poate. Ce, Clinceni nu e și ea echipă? Ca să nu mai spună lumea că e blat.

Normal, Clinceni este echipa mea și acum! La mine nu există blat. Cei de acolo nu mi-au dat banii. Trebuie să îmi dea 350-400.000 de euro! Am dat banii, am investit banii ăștia. Noi ne-am retras când promovat Academica, că nu era regulamentar să mai fim acolo, dar banii nu i-am luat. Tot spun că o să dea banii, dar nu i-au dat.

Nu-i normal? Nu mi-a dat banii, 400.000 de euro. Asta e situația. CFR a bătut-o pe Clinceni mereu, iar cu noi a făcut egal și ne-a bătut. Echipa mea, cum ar veni, pe care am promovat-o eu... Problema e că ei au cam mers pe teren cu CFR Cluj. Cu noi și-au dat viața, cu CFR nu!Doar eu puteam să fac asta, să-mi fie învățare de minte.

Dar eu nu am nicio pretenție. Mă bucur că au jucat pe bune. Așa vreau, să se vadă. Dar trebuie să-mi dea banii! Eu l-am retras pe Luțu din Consiliul de Administrație și mi-au zis cei de acolo să-i aștept un an. Dar a trecut mai mult. Cu primarul am treabă, el să-mi dea banii. Banii din drepturile TV, în mod normal, sunt ai mei. Nu e echipa lor, pentru că nu mi-au dat banii! În mod normal, e echipa mea”, a spus Becali pentru GSP.ro.

Gigi Becali nu se mai ascunde

În iunie 2019, GSP dezvăluia actele care demonstrau implicarea lui Vasile Geambazi, nepotul lui Becali, la Academica Clinceni. Într-un document ajuns la Clinceni și realizat după un format grafic identic celui folosit de Geambazi la loturile de juniori ale FCSB, nepotul lui Becali a trecut salariile nete și salariile brute ale tuturor fotbaliștilor din lot, acoperirea pe posturi, dar și nevoia de a-i mai plăti lui Vasile Olariu - jucător care nu era împrumutat de FCSB și, teoretic, nu era plătit de Geambazi - suma de 1.100 de lei pentru cazare. 

Sunt arhitectul acelei echipe. Eu am creat-o. Eu am creat acest proiect. Eu am creat toate condițiile ca această echipă să promoveze, eu am stat de vorbă cu oamenii de la Primărie, eu am făcut tot ce trebuie
 – Vasile Geambazi despre Academica Clinceni

Clinceni a negat relațiile cu Becali

Constantin Bigan, președintele Academicii Clinceni, spunea în mai 2019 că echipa sa nu are nicio legătură cu Gigi Becali și Vasile Geambazi.

„Colaborarea cu Vasile Geambazi e strict pentru împrumuturile acelor tineri de la academia lor. FCSB le plătește salariile, iar asta ne ajută enorm. Domnul Becali nu dă niciun ban, în afara faptului că plătește salariile acelor tineri împrumutați la noi. Avem o relație de prietenie cu FCSB. Noi luăm de acolo jucători tineri, care au nevoie de o filieră pentru a crește înainte să facă pasul spre echipa mare. Cei de la FCSB au văzut că suntem serioși, că investim în tineri și au încredere în noi”, spunea Bigan atunci.

VIDEO Dragomir spune că FCSB a avut gol valabil cu ClincenI: „Mâna e la jumătate de metru în spatele liniei”

Citește mai multe știri despre FCSB: 

MM Stoica îi atacă pe oficialii campioanei: „Nu știm când, știm doar că i-au luat!”

EXCLUSIV Încă o teorie a conspirației lansată în Liga 1: „Dacă CFR se încurcă, FCSB va pierde și ea. Titlul trebuie să se decidă în ultima etapă”

Playtech: S-A SĂTURAT! Simona Halep a divulgat motivul pentru care nu mai performează pe teren. Informații de ultimă oră


Comentarii (174)
2964764060229270
Benedic Gabriel Duck  •  12 Mai 2021, 10:25

Absolut,DA...Daca are acte pentru bani,poate să-i ceară, iar dacă nu-i primește, atunci poate cere depunctarea,sancționarea și se poate merge pana la dezafiliere,anularea rezultatelor,etc.DACA are acte...DACA nu are,e pa și pu.....cât privește pe toți cunocatorii de pe aici,care habar n-au legislație, pot să le spun că NU e dare de mită (că nu vorbim de "functionari publici"),că nu e de DNA,că nu e prejudiciat statul.SINGURUL prejudiciat e EXACT FIX Becali!!! Si pentru toți ailalti, de se bucură de răul acestui om,el nu s-a plâns că motoscarta popa si caviar au jucat pe bune cu Steaua,ci de faptul ca ăia de la cupa satelor clinceni au stat cafrita cu franarii!!! Dar,hei, FCSB=STEAUA e tot la mâna ei,și ce-o să mă mai distrez dacă TOTUȘI va lua campionatul!!!!!În ciuda TUTUROR binevoitorilor de pe aici.....

dragdim
dragdim  •  12 Mai 2021, 06:09

Să-i dea omului banii înapoi, o sa aibă nevoie pentru un noi transfer de la Botoșani. Pai sa joace ei așa cu dușmănie? Așa arată o sluga credincioasa?

imgb
imgb  •  12 Mai 2021, 03:54

Nu-ti da nimeni nimic inapoi bey *** ! Daca toti ar fi fost corecti ca Clincenii astia...tu nu erai niciodata campion !

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (174)
Comentează