FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

FOTO Cum arată acum genunchii marii speranțe din atacul lui Dinamo, după 3 operații și doi ani pe tușă: "Măcar sunt bine cu capul"

FOTO: Ionuț Iordache
FOTO: Ionuț Iordache

Articol de - Publicat vineri, 19 ianuarie 2018 15:37

Atacantul Robert Moldoveanu s-a operat la genunchi de trei ori, accidentări care i-au blocat un transfer la Arsenal. Acum, e refăcut sută la sută și are gânduri de titularizare în trupa lui Vasile Miriuță. 

La nici 19 ani, pe care-i va împli pe 8 martie, Robert Moldoveanu a trăit cât alți jucători într-o întreagă carieră! Atacantul dinamovist a suferit până la majorat trei operații grele la ambii genunchi, intervenții chirurgicale care au scos mulți fotbaliști mari din circuit, definitiv.

"Prima oară am avut la genunchiul drept ruptură de ligamente încrucișate și ruptură de menisc, a căzut un adversar pe piciorul meu. Am stat șase luni. După jumătate de an de joc, mi-am rupt din nou meniscul și am mai stat patru luni", rememorează, trist, Robert.

Cea mai dificilă accidentare a suferit-o chiar la Limassol, unde este cantonat acum, cu Dinamo. "Eram chiar aici, pe terenul pe care ne antrenăm acum. Antrenor era domnul Mircea Rednic... După trei zile am jucat un amical cu niște chinezi. Mi-a forfecat unul picioarele și a și căzut pe mine, mi-a rupt ambele ligamente încrucișate! Asta a fost mai grea, am avut nevoie de un an și o lună să-mi revin".

img 5104

"Sunt bine cu capul"

Moldoveanu spune că acum este bine și că nu are nicio urmă de frică după accidentările horror suferite și își etalează musculatura extrem de dezvoltată a picioarelor:

"Lucrez foarte mult suplimentar în sala de forță ca să-mi întăresc picioarele și genunchii. Acum sunt sută la sută bine, nu mai am probleme. Dacă operația este bine făcută și respecți procesul de recuperare, ești ca nou. Fotbaliștii care nu-și revin au probleme de ordin psihic, eu așa ceva n-am. Nu-mi este frică să bag piciorul, ce o fi, o fi, fotbalul este viața mea și am să dau tot ce am mai bun că să ajung să joc titular la Dinamo. A fost și o ofertă de la Arsenal, dar a picat totul când m-am accidentat. Nu-i nimic, o iau ușor, vreau să dau goluri pentru Dinamo și după vedem ce o să fie". 

"Dacă nu mă accidentam la genunchi sunt sigur că aveam mai multe șanse să joc și nu pierdeam contactul cu echipa mare" Robert Moldoveanu, atacant FC Dinamo

16 ani și 4 luni avea Moldoveanu când a debutat în L1, în ASA - Dinamo 0-0

Citește și: Corespondență GSP din Cipru » Încă o aroganță a lui Nemec » Cerință specială în cantonamentul lui Dinamo

Citește și:
„E un mare idiot!” » Costi Mocanu îl jignește, după Anglia - Argentina
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„E un mare idiot!” » Costi Mocanu îl jignește, după Anglia - Argentina
Pălmuit de Bellingham după fluierul final! A urmat o încăierare generală la Anglia - Argentina
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Pălmuit de Bellingham după fluierul final! A urmat o încăierare generală la Anglia - Argentina
Messi a emoționat-o până la lacrimi » Momentul surprins de camerele TV
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Messi a emoționat-o până la lacrimi » Momentul surprins de camerele TV
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
Stiri extrasport
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
Schimbare pregătită: Veți fi notificați de furnizorii de energie electrică când atingeți un anumit prag din consumul lunar estimat. Conturi online gratuite
Profit.ro
Schimbare pregătită: Veți fi notificați de furnizorii de energie electrică când atingeți un anumit prag din consumul lunar estimat. Conturi online gratuite
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Remarcatul lui Thierry Henry în Franța - Spania: „I-a avut în buzunar!”


Comentarii (9)
vasy86le
vasy86le  •  20 Ianuarie 2018, 09:44
Postat de Joachim Makay pe 19 Ianuarie 2018, 18:02

Transfer la Arsenal . Hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha

Ti-au sters astia si numele, iti dai seamna cat de mic esti? razi ca un *** de necazul unui pusti,tu ce *** ai realizat in viata asta? ti-ai luat un pc de pe care lasi comentarii de om ***? Sper sa ajungi si tu sa ai ruptura de ligamente la ambele picioare, sa vezi si tu cum e, poate asa nu vei mai rade de necazul altuia.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

537095073301815
Izabela Iuliana Nazare  •  19 Ianuarie 2018, 18:58

razi ca prostul in targ.nu cred ca stii ce inseamna sa ai ambii genunchi praf. numai el stie cat a suferit. bine ca este sanatos ,speram sa ne ajute sa ne atingem obiectivele .cat despre arsenal, cauta in arhive si ai sa vezi ca are dreptate .

bazileon
bazileon  •  19 Ianuarie 2018, 18:11
Postat de Joachim Makay pe 19 Ianuarie 2018, 18:02

Transfer la Arsenal . Hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează