FOTO Pledoarie pentru stadion, nu pentru televizor! » Reportaj inedit făcut la derby: o repriză în tribune, cealaltă la TV

Aţi avut vreodată ocazia să comparaţi în acelaşi meci senzaţia trăită pe stadion şi cea din faţa televizorului? Mi s-a întîmplat acest lucru luni seară, la Steaua - Rapid. Prezent la stadion pentru studioul de dinainte de joc, pentru GSP TV, am urmărit prima repriză din tribună, după care, partea a doua, la unul dintre televizoroarele din redacţia Gazetei Sporturilor.

Prima concluzie e şi cea mai puternică. Parcă am văzut două jocuri, nu două reprize ale aceleiaşi partide. Pe Arena Naţională, atmosfera a fost fenomenală, lucru la care a contribuit din plin şi galeria Rapidului, care s-a ridicat la nivelul unui derby. La televizor, galeria Rapidului şi cea a Stelei au apărut în cîteva cadre, mult prea puţin pentru ce spectacol au făcut pe parcursul jocului. Mai mult, fondul sonor pe stadion a fost unul deosebit, care îţi creează o senzaţie de meci mare. La televizor, oricît s-ar chinui o televiziune să prindă atmosfera, prin microfoanele de fond, un telespectator nu simte nici 5 la sută din ce simte un spectator.

Bourceanu aleargă chiar şi atunci cînd mingea stă
Chiar şi gazonul pare schimbat la pauză. Din tribună îţi ia ochii. E verde curat, frumos tuns, nivelat, aproape masă de biliard. La televizor pare mediocru, murdar chiar, îşi pierde din culoare şi din calitate.

Pe stadion, şi ce stadion senzaţional, care oferă vizibilitate perfectă din orice colţ şi pe orice scaun ai sta, vezi jucătorul în toată splendoarea lui. Din tribună, vezi cum Rocha pierde demarajul la fiecare fază şi cum atacul Stelei întîrzie 2-3 secunde din cauza lentorii brazilianului. La televizor, pe reluările primei reprize, Rocha dă bine, că apare în cadru direct la finalizare, cînd dă impresia că "e acolo". Poftiţi pe stadion şi o să vă schimbaţi părerea despre atacantul Stelei.

Pe stadion se vede şi cum Bourceanu a început să-şi ia banderola în serios şi cum, în timp ce la televizor e probabil reluarea unei faze de atac a Rapidului, îl ceartă serios pe Chipciu pentru modul cum a apreciat o fază. Mai mult, sînt momente în care Bourceanu aleargă chiar şi atunci cînd mingea stă. N-ai cum să nu-l remarci. Poftiţi pe stadion şi o să-l apreciaţi mult mai mult pe Bourceanu decît o faceţi din faţa televizorului.

Tot pe stadion îl vezi pe Teixeira cum respiră din greu după aproape fiecare dintre şarjele sale ofensive, dar şi cum iese mereu la joc şi cere mereu mingea, indiferent că e în marcaj sau nu. E fotbalist şmecher, Steaua chiar are de ce suspina că l-a ratat.

Tot pe stadion nu te plictiseşti nici cînd derby-ul adoarme. Vezi, de exemplu, cum zboară petardele din înaltul peluzei, din galeria Rapidului, înspre josul peluzei, în galeria Stelei. Mai vezi apoi şi cum puşti teribilişti, dezbrăcaţi pînă la brîu, cu corpul aproape complet acoperit de tatuaje, fug spre coronamentul tribunei pentru a încinge o bătaie cu rivalii.

Noroc că stewarzii şi, mai ales jandarmii, sînt acolo. Nu e timp de plictiseală pe stadion, mai ales că bannerele steliştilor chiar au un simţ al umorului dezvoltat. "Ce «face» băieţii?" face trimitere la celebrul banner "Dani, fi tare, o să te înjurăm în continuare" al galeriei rapidiste din sezonul trecut.

Mihai Stoica, un spectacol în sine
La televizor nu se vede duelul antrenorilor. Maximum trei-patru cadre cu Reghecampf şi Sabău în repriza a doua. În primele 45 de minute, din tribună vezi cum primul explică jucătorului după fiecare fază ce n-a făcut bine şi chiar cum jucătorii îşi caută antrenorul din priviri pentru a găsi un ajutor.

În schimb, Sabău are numai gesturi de lehamite faţă de stîngăciile elevilor săi, prin care pare că le ironizează execuţiile. Majoritatea băieţilor săi nici nu se uită în ochii lui. Ba da, o face Glauber, care ţine să-i dea o replică şi să-i arate, tot prin gesturi, că n-are dreptate să-l critice.

Pe stadion mai vezi ceva. Ceea ce se petrece pe banca Stelei. E ceva ce depăşeşte imaginaţia. Mihai Stoica ori joacă teatru, ori a scăpat "caii" bine de tot. Protestează la fiecare decizie a arbitrilor, inclusiv la faze de ofsaid, aproape imposibil de detectat de pe bancă.

Se ceartă cu arbitrul de rezervă, care nici măcar nu-l bagă în seamă, se întoarce către spectatori şi le cere să se ridice în picioare şi să facă atmosferă aproape după fiecare fază de poartă a Stelei.

La ocazia lui Rocha se aruncă şi se tăvăleşte pe jos. O cameră TV ar trebui să stea special pe el tot meciul. Serios, telespectatorii chiar pierd un spectacol pe cinste. În repriza a doua l-am căutat cu privirea, dar pe transmisia Antenei 1 nu prea l-am mai regăsit.

E adevărat, pe stadion e şi un pic de frustrare. Atunci cînd e o faza litigioasă şi, din reflex, aştepţi o reluare care să-ţi confirme dacă a fost sau nu penalty la intervenţia lui Glauber din finalul primei reprize. Doar vreo 2.000 de oameni de pe stadion au şi reluarea, cei care ţîşnesc de pe scaunele din faţa lojelor lor ca să vadă pe plasmele din interior reluarea. Restul din stadion îl văd doar pe MM cerînd vehement 11 metri.

Nu rataţi finalul!
Finalul meciului în faţa televizorului îţi aduce un avantaj. Vezi reacţiile, vezi în continuare totul live de la stadion, pe cînd spectatorul se află probabil în taxi sau în metrou, în drum spre casă. Spectatorul pierde declaraţia halucinantă a lui Sabău, "a fost un derby echilibrat, în care Steaua a avut o posesie sterilă, fără ocazii", serios, să-i dea cineva înregistrarea meciului şi antrenorului Rapidului că sigur n-a văzut meciul de luni.

Spectatorul pierde şi imaginile GSP TV, cu Herea lovit de un spectator, dar le vede în direct pe cele cu Gigi în faţa tribunei oficiale, pe maşină bînd şampanie. Mai pierde şi restul declaraţiilor şi tot ce înseamnă reacţii, însă are şi rămîne cu o satisfacţie. Un meci văzut pe stadion face cît zece în faţa televizorului. Pe Arena Naţională, garantat!