FOTBAL  »  Superliga  »  INTERVIU

EXCLUSIV Încă visează la națională, iar Academia i-o lasă lui Ianis » Gică Hagi dă cărțile pe față într-un interviu pentru GSP și anunță un plan gigantic: „Nu putem rămâne ce suntem azi”

Gică Hagi are 3 trofee la nivel de seniori: titlu, Cupa și Supercupa României / FOTO: Cristi Preda
Gică Hagi are 3 trofee la nivel de seniori: titlu, Cupa și Supercupa României / FOTO: Cristi Preda

Articol de , - Publicat joi, 11 mai 2023 09:32 / Actualizat joi, 11 mai 2023 10:12

Gheorghe Hagi (58 de ani) nu stă focusat numai pe obiectivele primei echipe a Farului. „Regele” are în plan un proiect măreț, dorind ca academia sa să treacă la „next level”, pe modelul Red Bull Salzburg sau al altor mari cluburi europene ca Barcelona și Real Madrid. 

Gică Hagi a dat cărțile pe față într-un dialog exclusiv cu Gazeta Sporturilor. „Regele” și-a anunțat planurile pe următorii 5 ani, cele mai ambițioase privind fotbalul juvenil: „Vreau să mă bat cu cei mai buni din Europa!”.

- Domnule Hagi, cum gândiți acest final de campionat? 
- Cum a fost tot play-off-ul. Meciuri foarte grele, cu echipe foarte bune. E clar că trebuie să ne depășim, să jucăm un fotbal perfect. Să fim buni peste tot, atac sau apărare!

- Unde se face diferența? 
- În detalii. În pregătirea meciului, sunt mici detalii care se schimbă de la meci la meci. Cei care suntem în play-off ne cunoaștem foarte bine unii pe alții, deci doar detaliile fac diferența. Inspirația de moment a jucătorilor poate schimba ceva. Evident că echipa trebuie să joace bine, însă diferența o pot face jucătorii, individual vorbind.

- Ce e diferit acum față de primul titlu? 
- Am făcut un grup foarte bun în vară. Atunci încerci să creezi colectivul, chiar dacă în iarnă mai pot apărea mici schimbări. Totul a stat în planificarea din mai, de anul trecut. Am plănuit cel mai mare obiectiv, am creionat lotul. E multă muncă și asta mă va aștepta și luna aceasta, nu doar pentru actualul sezon, ci și pentru ce pregătim pentru sezonul viitor.

- Există presiune, acum probabil crește, aveți mulți tineri, cum faceți să nu clacheze? 
- La noi oricum există presiune, pentru că vrem să fim cei mai buni. Am impus presiunea asta în vestiar, eu am adus această presiune pentru a fi mai buni. Să ajungem să avem o mentalitate de campioni. Și cred că suntem pe drumul bun.

Planurile, ideile și termenele lui Gică Hagi

- Care e pasul următor pentru Farul? 
- Performanța! Asta e întotdeauna prima idee aici. Să încercăm să fim mereu între primele 4 echipe din România. Toată Constanța iubește Farul, iar noi trebuie să fim mereu cu gândul de a fi cei mai buni. Farul trebuie să fie un brand puternic, iubit de întreaga Dobroge. Vrem victorii, vrem performanță! Și poate, la un moment dat, să ieșim cu capul și în Europa.

- Academia Hagi are acum buletin, are 14 ani. E unde vă doreați? 
- Mai avem de terminat niște lucruri. Dar cam tot ce ne-am propus la nivel de performanță s-a întâmplat. Tot, tot, absolut tot! Cum am scris și în carte, „Campionii creează campioni”, ăsta a fost planul nostru de la început. Să dăm jucători foarte buni la nivel național și european. Am câștigat campionate, mentalitatea e bună, avem infrastructură, totul cu multă muncă.

- Ați planificat totul în detaliu. Lucrurile s-au întâmplat la timp, au întârziat sau unele au fost chiar mai devreme? 
- Depinde. Când ești iute pe piață, se pot întâmpla mai devreme. Însă în mare parte, cum le-am planificat, așa s-au întâmplat. E clar că nimic nu se poate de azi pe mâine. În timp vin rezultatele. Știți deja că la mine totul e pe termen mediu și lung. Singurele lucruri de azi pe mâine sunt anumite rezultate. Victoria aduce bucurie, înfrângerea analiză. Așa e la noi. Analizăm să vedem ce ne lipsește să fim mai buni. Avem curaj, planificăm mereu succesul.

Gică Hagi: „Avem 200 de copii la elită”

- Primul titlu era în plan? 
- Strategia noastră era să încercăm să fim cei mai buni. E singurul nostru obiectiv. Finalitatea oricărei munci e să fim victorioși. Construim mentalitatea de campioni. Chiar dacă nu o poți face imediat. Dar spre satisfacția noastră, s-a întâmplat! La toate nivelurile, juniori și chiar seniori.

- Câți copii aveți azi în academie? 
- La elită 200, plus 600 în social. Cei de la social fac sport, le place, iar cei de la elită sunt foarte buni, talentați. Mai devreme sau mai târziu, dintre ei vor ajunge la prima echipă, în funcție de cum cerne sita. Cum anul acesta i-am scos pe Borza și Mazilu, așa vor veni și alții. Munca mea nu e doar pe teren, eu muncesc 24 din 24. Plus cei ce mă ajută în partea tehnică, iar partea administrativă o duce Gică Popescu. Suntem mulți care muncim, eu colaborez cu toți aici.

- E emulația și mai mare de când vă numiți Farul? 
- Asta ne-am dorit. Asta a fost dorința orașului. Cu ideea asta am început, să fim mai buni, orașul avea nevoie de clubul-fanion, Farul. Sper că sunt mulțumiți toți, vrem un club stabil, puternic, al Constanței.

Hagi: „Nu putem rămâne ce suntem azi”

- Ați spus un lucru la un moment dat, că mare parte din echipele naționale vor avea jucători crescuți la Academia Hagi. Mai țineți o numărătoare? 
- În Divizia A am promovat 58 de jucători. Din ei, mulți au ajuns la națională, cam 20-22 sunt în circuit. E bine! Procentual sunt 30-40% care sunt în circuitul naționalei. E foarte bine, cred eu.

- Cât a fost bugetul academiei la început și cum e azi? 
- Un milion de euro la început. Acum e mai mare. Am progresat, și la echipa mare, și la academie. E o necesitate. E normal să ne dorim mai mult. Încă nu stăm extraordinar, dar ușor, ușor ajungem și acolo.

- Au fost oameni care v-au cerut sfatul pentru a construi o academie? 
- Absolut! Au fost și de aici, și din străinătatate. Nu știu dacă suntem model, dar suntem fericiți că ne-am îndeplinit obiectivul. Noi însă ne-am dori ca în viitorul apropiat să devenim o academie europeană. Să fim mai mult decât ce suntem azi. Nu putem rămâne unde suntem azi.

- Academie europeană? Ce presupune? 
- Adică să avem și jucători străini. Să aducem tineri din străinătate. Cu toate că am făcut-o cu Boban Nikolov mai demult. Dar vrem să devenim serios o academie europeană. Următorii 5 ani sunt importanți în planul acesta. Vrem să ieșim în Europa și să ne luptăm cu ei.

- Ați ceda vreodată academia? 
- Se cheamă parteneriat. Absolut! Dar ca să fim mai buni, e bine să ai parteneri. Când sunt mai mulți, puterea crește.

Ideea de a face această academie a pornit în ultimii trei ani de carieră. Pentru că pe mine m-au ajutat toți antrenorii pe care i-am avut să ajung ce am ajuns. La fel, colegii. Voiam să dau și eu ceva înapoi, doar așa puteam face asta. Și unde altundeva dacă nu acasă, la Constanța?

- Gică Hagi

Hagi anunță: „Mazilu și Borza sunt de vânzare”

- Credeți că ne mai putem apropia de grupele Champions League? 
- Dacă faci o muncă bine planificată, bineînțeles. Să nu credeți că Farul omite asta! E un vis al nostru să fim acolo. Ne gândim, avem o strategie. Vom vedea. E greu, aproape imposibil, dar nouă ne plac obiectivele mari, aceste obiective îți dau adrenalină și te fac să te depășești.

- Când e momentul potrivit să vindeți un jucător? Cum calculați asta? 
- Când excelează. Când vedem că excelează și a ajuns la un nivel la care are nevoie de pasul următor, noi îi dăm drumul. Trebuie să devină mai bun. Să meargă la o echipă mai bună, că e din țară sau străinătate. E clar că mereu îi lăsăm să meargă în altă parte.

- Mazilu și Borza sunt de vânzare? 
- Da, amândoi. Sunt mulți care vorbesc despre ei. Vom vedea. Amândoi au făcut un salt imens. Cam cum am făcut și eu atunci când am debutat. Și eu am debutat la Farul la 17 ani. Și eu am meciurile lor, am excelat și m-au luat cei din București, cei mai buni. Probabil și la ei va veni ceva vara asta, vom sta și vom analiza.

- Mereu ați ținut la cei care au plecat de aici și nu de puține ori i-ați readus ca să-i ajutați. De ce? 
- Asta înseamnă identitate. Asta înseamnă să investești în copii. Oricând ei pot avea greutăți și trebuie ajutați. Pentru că noi deja ne cunoaștem cu ei, știm ce fac unii și alții, ne e ușor să lucrăm împreună.

Încrederea e ingredientul suprem în creșterea tinerilor. Să le dai încredere. Cum avem și acei trei C: convingere, credință și curaj. Asta scriem mereu pe tablă. Mereu termin cu ele în discuțiile cu jucătorii. Curajul este pentru riscurile pe care trebuie să ți le impui.

- Gică Hagi

Naționala rămâne pe „to do list” pentru Hagi

- Faceți asta și cu unii jucători pe care nu i-ați avut, îi luați pentru un reset. Țucudean, Alibec..
- Pentru că le știm potențialul, iar ei ne cunosc identitatea și ceea ce facem aici. Avem anumite principii pe care ei le știu. Se adaptează ușor și din acest motiv reușesc.

- Ați mai antrena vreun club în România? 
- Nu se mai poate!

- Dar națională? 
- Cine nu își dorește? Vom vedea ce ne aduce viitorul!

- Cui veți lăsa această academie? 
- Această academie îmi poartă numele, vreau să rămână acolo. Am copii, rămâne de văzut.

- Ianis are dorința asta? 
- Vom vedea. Deocamdată să joace fotbal, să-l lăsăm acolo. Dar am înțeles că-i place și partea de antrenorat, ceea ce e bine.

Farul nu dă fotbalului numai jucători, dă și antrenori. Am plănuit asta de la început. Am avut și antrenor din Spania, încercăm mereu să devenim mai buni.

- Gică Hagi

3 trofeela nivel de seniori a cucerit Hagi: titlul, Cupa și Supercupa României

Citește și alte știri de actualitate:

Fostul „diavol” Florin Răducioiu, după înfrângerea clară a lui Milan: „N-ai cum să câștigi cu el, e prea puțin!”

EXCLUSIV Pleacă la vară după cel mai bun sezon » Becali a căutat să-l retrogradeze. Ultimul episod l-a făcut să ceară transferul

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (24)
bl0catu
bl0catu  •  11 Mai 2023, 23:22
Postat de ionescugeorge77 pe 11 Mai 2023, 10:41

...omul munceste 24 de ore din 24 ...sa l lasam sa se odihneasca ...

in sfarsit un comentariu inteligent, usor ironic! felicitari ionescule, vezi ca se poate? :D

VanBasten
VanBasten  •  11 Mai 2023, 20:11

E inca tanar. Mai are 30 de ani de antrenorat in fatza.

ionescugeorge77
ionescugeorge77  •  11 Mai 2023, 20:07
Postat de cita pe 11 Mai 2023, 15:54

Draga George, multumesc ca ma bagi in seama, nu-i putin lucru. Ai afirmat ca "la mine nimeni nu greseste". Ba DA, gresesc multi, inclusiv eu gresesc cateodata si nu mi-e rusine sa recunosc asta. La mine, cum zici tu, toata lumea invata temeinic din greseli si-apoi modifica planul de actiune ca sa evolueze spre bine si spre ce si-au propus. Consideri ca Gica Hagi nu a facut si asta? Pai sigur a facut-o, uite si rezultatele, este la un pas sa iasa campion la intern dupa atata amar de ani! Cum a facut? Pai am scris la inceputul postarii, a invatat temeinic din greseli. Inclusiv asta a facut, si de-aia merita laudat pe buna dreptate.

Domnule cita eu va consider un om bun ...care dati dreptate la toti ca rabinul ...hagi greseste... nu i bun de nimik ...consider ca a fost foarte ajutat si vreau sa il vad in meci cu noi sambata daca o sa castige si cum o sa castige ...performantele lui in Europa sunt egale cu zero ...vom trai si vom vedea ...Cu mult respect !!!

Vezi toate comentariile (24)
Comentează