Articol de Cezar Titor, Andrei Furnigă (video) - Publicat luni, 26 ianuarie 2026, 16:29 / Actualizat luni, 26 ianuarie 2026 17:30
A doua zi după eșecul categoric al celor de la FCSB cu CFR Cluj, scor 1-4, Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor a mers la baza de pregătire din Berceni pentru a discuta tête-à-tête cu jucătorii, dat fiind faptul că pericolul ca echipa să rateze play-off-ul este major. Una dintre deciziile anunțate de acesta este o inovație între buturi: portar care să îndeplinească regula U21!
Încă de aseară, se declara extrem de nemulțumit de evoluția lui Ștefan Târnovanu, cel care poartă o parte din vină la primele trei goluri ale „feroviarilor” de pe cel mai mare stadion al țării. Deși Zima a fost transferat de la Petrolul în iarna trecută pentru a-i fi rezervă lui Târnovanu, se pare că FCSB alege altă strategie. Iar numele este unul surprinzător: Popa Matei Alexandru, singurul portar U21 din lotul campioanei ultimelor două sezoane în Superligă.
Fane portarul (n.r. - Târnovanu), știu despre el niște lucruri, nemulțumit de când a plecat ăsta, eu îl apăram, dar tu pe lung iei, pe scurt iei. Prima dată am vrut să-l pedepsesc, să apere Zima, numai că în astea 7 meciuri am hotărât să apărăm cu un portar under, să nu mai stăm după el, că nu putem câștiga meciurile cu Toma.
- Gigi Becali, patron FCSB

Cine este Matei Popa, portarul care va fi titular la FCSB, conform spuselor lui Gigi Becali
Fost junior al LPS Bihorul Oradea, Matei Popa este fiul antrenorului cu portarii de la FCSB, fostul internațional orădean Marius Popa, fost portar cu Bihor Oradea, FC Național, Poli Timișoara sau U Cluj în CV, precum și două selecții pentru prima reprezentativă.
Matei Popa vine din academia roș-albaștrilor, în vară efectuând primele antrenamente alături de echipa de seniori. Are 18 ani, urmând să împlinească 19 pe 29 martie.
Măsoară 184 de centimetri și este înregistrat cu numărul #13 pe site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal. În finele acestui an, a fost portarul celor de la FCSB în UEFA Youth League. În cele 4 meciuri disputate acolo, cu Lokomotiv Zagreb și Puskas FC, a încasat 8 goluri, însă, în mare, prestațiile sale au fost extrem de apreciate.

Variantă și din Liga a 2-a pentru FCSB. Alexandru Maxim ar putea fi rechemat de la Voluntari
Pe lângă Zima, Târnovanu și Matei Popa, FCSB îl mai are la dispoziție pentru postul de goalkeeper și pe Răzvan Udrea. Totodată, roș-albaștrii îl au sub contract și pe Alexandru Maxim, portar ce măsoară peste 2 metri, împrumutat în acest moment în Liga a 2-a, la FC Voluntari. Maxim are 19 ani, fiind născut pe 23.01.2007.
În vară, a fost cedat temporar de campioană la formația ilfoveană pentru un sezon. În 15 partide din eșalonul secund, a primit 12 goluri, păstrând poarta intactă de 8 ori. FCSB l-ar putea rechema pe Maxim și să cedeze una dintre variantele deja existente.