Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat miercuri, 18 martie 2026 22:33 / Actualizat miercuri, 18 martie 2026 23:33
În fotbalul românesc al anilor ’90, când transferurile se făceau mai degrabă din relații personale decât din contracte perfect legale, agenții FIFA nici nu existau încă oficial. Giovanni Becali a fost unul dintre pionierii impresariatului din Europa de Est.
Povestea lui începe cu un bulgar transferat după Mondialul din Mexic, continuă cu drumuri lungi prin Europa în mașini încărcate cu bani cash.
Într-un dialog pentru Gazeta Sporturilor, Ioan Becali vorbește despre începuturile impresariatului, despre relațiile cu nume mari din fotbalul românesc, de la Cornel Dinu la Gheorghe Hagi, dar și despre momentele dramatice care i-au marcat cariera și viața.
- Domnule Becali, care au fost primii jucători pe care i-ați transferat?
- Primul jucător a fost Nasko Sirakov. Pentru că eu vorbesc bulgară. În ‘86, la Mondialul din Mexico, primul meci al Campionatului Mondial a fost Bulgaria-Italia. 1-1. Gol al lui Nasko Sirakov. Eu eram în Mexic și am plecat atunci. Am stat în cantonamentul Bulgariei, în Mexico City. Soția lui era gimnastă europeană, olimpică de gimnastică ritmică. Eu cunoscusem niște impresari foarte vechi... Eu am fost al șaptelea impresar!
- Ce s-a întâmplat?
- L-am dus la Espanyol. Am luat și e primă un pachet de bani așa cu banderolă d-aia de bancă. După care am zis și eu, „Să-i dau drumul așa”. Și am început să vizitez echipa națională până în Campionatul Mondian din Italia
- Dar erați cu Dan Alban asociat?
- Da, da. El era foarte bun prieten cu Dinu.
„Poate se întorcea soarta. Poate nu mai făcea el accidentul”
- Când a murit Alban în mașină, în accident, era cu Dinu.
- Era cu Dinu și trebuia să fiu și eu. Noi ne-am despărțit la Roma. Eu vin aici pentru că împreună cu Alban cunoscusem un spaniol care venea să deschidă un bingo la Ambasador, la hotel. Dădea 25.000 de dolari pe lună chirie pentru restaurantul de la Ambasador, unde cânta Horia Moculescu și nu voiau... Aia de la recepție voiau să devină ei cu procente. Vai de capul lor!
- Și?
- Ei nu luau pe an 25.000 și ăștia le dau pe lună. Că n-au un să facă micul dejun. Dărâmați dracu două camere... N-am făcut nimic. Și pentru asta am venit și n-au vrut să mă ducă la aeroport. El cu un băiat, unul Emil Țiganu, un băiat deștept. Eu cu Cornel Dinu nu vorbeam în momentul ăla. Eram supărat. Deci era 14 ianuarie 1991. Eu nevorbind cu Dinu, Dan Alban vine de la Leverkusen, unde a fost pe la Timofte. Eu stăteam la Frankfurt, el la Karlsruhe. Și zicea, „Hai, bă Giovanni, mergem la Genoa, că joacă Steaua”. Ne bătuseră cu 1-0 la Genoa, pe un frig. Era în decembrie, când era ultimul tur din cupele UEFA.
- Așa.
- Eu am zis, „Hai bă, să iau mașina mea!”. Că aveam un Mercedes 560, cu 8 airbaguri, cu nu știu ce. „Nu, mă, ce să mergem cu vaca aia. Mergem cu mașina lui Lisa”. Golf-ul, lui nevasta-sa. Cum ăla a murit!
- Aproape de Telese, nu?
- Da, strada Benevento, la o curbă. Când am trecut granița în Elveția îmi spune că e și Cornel Dinu. Deși știa că nu vorbesc cu el.
- Dar de ce erați supărați?
- Nu știu de ce... El devenise ministru, cutare...
- Secretar de stat.
- Niște chestii de-astea. „Bine, mă, Dan, nu-mi spuneai că nu veneam”. După ce am trecut de Elveția, mi-a spus că vine și Dinu. „Bine, mă, tata, hai să mergem”. Vine și Dinu acolo, se termină meciul, luăm bătaie cu 1-0. Echipa pleacă, noi mergem la hotel. A doua zi să mergem că vine Fogia să se cazeze acolo, la Telese.
- Așa.
- La două noapte dormeam... Sună de la recepție: „E cineva care vă caută”. Pavlovici, Dumnezeu să-l ierte. Zicea că era antrenor secund, la Lucescu, la Brescia, dar el dădea cu grebla pe teren. „Sunt cu Cornel aici”. Eu crezând că Cornel Dinu s-a întors cu Steaua. Dar ce ciudat a fost. El n-avea relație nici cu nea Ion Alecsandrescu, nici cu Steaua... Dar probabil Dan i-a zis „Vino că rămâi cu noi”. Dar mie nu mi-a zis asta. Poate se întorcea soarta. Poate nu mai făcea el accidentul.
„M-am dus la Dinu și l-am văzut. Era tot bandajat. Nici nasul nu se vedea”
- Și ce s-a întâmplat?
- L-am luat după noi... Am mers la Roma, dar m-a sunat spaniolul că vine la București. „Duceți-mă la aeroport, că mă duc la București”. „Ia-mă un taxi”. Am luat taxiul să mă duc la Frankfurt să-mi fac bagajul. Și în noaptea respectivă primesc telefon de la Dan Petrescu, „Dan Alban e mort”.
- Poreclit „Albanezul”, Dan Alban a fost unul dintre primii impresari ai fotbaliștilor români. Bun prieten cu Mircea Sandu, Gino Iorgulescu și Serghei Mizil, acesta a fugit în Germania încă din 1977. Acolo, frecventând cercuri apropiate de sportivi și fotbaliști germani, s-a căsătorit cu Liza, o româncă devenită ulterior cetățean german, care astăzi este soția lui Mircea Sandu.
- Dinu a fost destul de paradit atunci.
- Eu primul lucru care l-am făcut, m-am dus la Dinu. Nu m-am dus, că la Dan știam că-i mort. Am trimis-o pe Lisa că trebuia să recunoască cadavru. M-am dus la Dinu și l-am văzut. Era tot bandajat. Nici nasul nu se vedea, numai în ochi. Asta a fost...
- Dar acum cu Dinu sunteți în relații normale?
- Da, eu am relații bune. Ne respectăm. Am fost și președinte la Dinamo. A fost și omul meu de încredere acolo. Și cum să spun eu...
„Că auzeau de mafioți, să nu ne facă, să nu ne dreagă...”
- Și cu primii jucători români cum ați început?
- Vizitam toate echipele. Am mers la Cupa Campionilor European la Sevilla, finala din ‘99 cu Milan. Pregătirea lui Sportul Studențesc o vedea că ea Gică acolo. Am mers apoi la Monaco și-am văzut golul lui Gică. Deci îi vizitam. Profitam de faptul că Victor, fratele meu, era prieten cu Hagi, cu Mateuț, cu Cămătaru. Că Gigi erau cu ei, se duceau pe la discoteci pe la Nord...
- Și era la început. Jucătorii noștri nu aveau agenți.
- În ’86 câștigi finala, în ’87 ești eliminat în semifinală, în ’88 în sferturi, în ’89 joci o altă finală. Hai să intrăm în cercul lor. Înainte de Mondialul din Italia, Ion Țiriac a făcut un meci în România cu Bayern München. Era acolo, dar nu aveam jucători semnați.
- Primul pe care l-ați impresariat care a fost?
- Răducioiu.
- Pe care l-ați vândut...
- La Bari pe 3 milioane de dolari. Dar e o întreagă poveste cu Răducioiu și cu Lupescu. Că erau tinere amândoi și nu voiau să ne semneze.
- Ne spuneți povestea?
- Nu voia se semneze cu noi. Cel puțin Răducioiu. Că auzeau de mafioți, să nu ne facă, să nu ne dreagă...
„Deschide geamul și aruncă banii pe geam, în vânt!”
- Dar veneați din Germania...
- I-am zis lui Dan Alban să-l luăm pe Piți Varga cu noi. Să stea o lună cu noi, să nu bea o bere... Unde dormim noi să doarmă și el. Și-așa am făcut. Și le-a semnat o procură lui Piți Varga. Atunci nu exista licență FIFA, era ilegalitate... În ’93 s-au dat examenele.
- Și-așa a semnat Răducioiu.
- I-a semnat lui Piți. Noi pe procura lui Piți l-am transferat pe Răducioiu. Când a văzut că suntem oameni serioși ne-a semnat și nouă procura. Varga a devenit o trambulină a noastră. Dar i-am dat 75 de mii de dolari atunci.
- Deci ăia au fost primii bani luați.
- Nu-ți mai spun... Eram cu directorul sportiv al lui Bari. S-a făcut transferul. Și zice „Dați-ne o factură să vă dau banii”. Noi, fără firme, fără nimic. „Domnule, uite care-i situația! Nouă ne dai banii cash. Altfel nu se poate”.
- Românii erau obișnuiți cu banii cash.
- Din trei milioane erau trei sute de mii, zece la sută. Era cumnatul președintelui de la Bari, la poșta italiană a făcut ce-a făcut ne-a dat banii cash. Mergeam într-un Mercedes. Eu în față cu directorul sportiv și cu geanta între picioare. Ne duceam la hotel să ne întoarcem cu banii... Îi zic lui Dan Alban care era în spate. „Hai să-i dăm și lu’ ăsta ceva, ne-a ajutat omul”.
- Așa.
- Îi zic directorului sportiv. „Am făcut o afacere bună, e un început bun, tu ai fost omul care ai ținut relația. Uite care e situația. Eu îți dau trei pachete de 10.000 de dolari”. Bagă mâna în geantă... Îi ia, deschide geamul și aruncă banii pe geam, în vânt! „Bă, oprește mașina!”. O lecție incredibilă.... „Eu sunt plătit de Bari. Eu sunt director sportiv și n-am nevoie de nimic!”. Am oprit mai încolo și-am fugit să recuperăm banii bine că erau legați. Ăștia au fost primii bani!
Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
