Articol de GSP - Publicat marti, 11 noiembrie 2008 00:00
Antrenorul Politehnicii Iaşi, Ionuţ Popa, susţine că mai mulţi apropiaţi i-au spus că golul lui Tănasă din minutul 53 a fost valabil, în meciul terminat la egalitate 1-1 cu Gaz Metan. Popa a luat foc la sfîrşitul meciului cu Gaz Metan: "Mai mulţi cunoscuţi mi-au spus, uitîndu-se la televizor, că golul lui Tănasă a fost perfect valabil, atacantul nostru nefiind în ofsaid. Dacă antrenorii şi jucătorii sînt suspendaţi atunci cînd greşesc, atunci şi asistentul acela trebuie să plătească". Asistentul la care face Popa referire este Ionut Babadac din Alexandria.
Ionuţ Babadac a comentat acuzaţiile lui Ionuţ Popa. "Am analizat cu domnul preşedinte faza, este o fază neclară din cauza reluărilor TV. Am fost foarte sigur în momentul în care am luat această decizie. Atacantul este cu capul şi corpul înainte, dar din păcate reluările sînt neclare. Este o fază la limită, dar este ofside", a precizat Babadac.