Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat sambata, 12 septembrie 2026, 11:29 / Actualizat sambata, 12 septembrie 2026 11:29
Problemele care întârzie construcția noului stadion Dinamo au efecte asupra echipei de fotbal, consideră președintele „câinilor”, Andrei Nicolescu. Oficialul dinamovist susține că lipsa unei arene proprii afectează identitatea formației și poate avea un impact semnificativ asupra performanței sportive.
Nicolescu spune că Dinamo nu este implicată direct în procedurile care stau în spatele blocajului proiectului și că informațiile pe care clubul le are despre situația de pe șantier sunt limitate.
„Din păcate, eu personal și noi cred că putem să spunem foarte puțin despre asta, pentru că nu suntem implicați direct în procedură, nu suntem nici în procesul de negociere”, a declarat președintele lui Dinamo.
În acest moment, terenul de pe amplasamentul viitoarei arene este aproape pustiu.
Tribunele vechi au fost demolate, bucăți din fosta instalație de nocturnă au rămas printre dărâmături, iar structura metalică a fost aproape complet îndepărtată. În locul unui șantier în plină activitate, natura începe să recupereze terenul.
„Lipsa unui stadion propriu afectează performanța”
Potrivit reprezentanților CS Dinamo, lucrările sunt blocate de necesitatea finalizării tuturor avizelor rezultate în urma expertizelor tehnice efectuate pentru clădirile aflate în imediata vecinătate a șantierului.
Pentru Dinamo, însă, întârzierea are o miză care depășește cu mult problema construcției unei arene moderne.
Clubul de fotbal este nevoit în continuare să evolueze fără o casă proprie, iar Nicolescu consideră că acest lucru se resimte direct în performanțele echipei.
„Știm doar că echipa are foarte mult de suferit datorită faptului că n-are o casă a ei, n-are o identitate”, a explicat oficialul dinamovist.
„Și asta nu este doar o vorbă în vânt, nu este ceva ce cumva Nicolescu acum aruncă în presă doar pentru a justifica că Dinamo nu a ajuns la potențialul lui. Din toate studiile pe care le avem... România nu prea e obișnuința să se facă studii, dar din toate studiile pe care le avem, lipsa unui stadion propriu afectează performanța sportivă a unei echipe între 15 și 20%, ceea ce este enorm!”, a spus Nicolescu pentrtu GSP.ro.

117 milioane de euro pentru noul stadion Dinamo
Oficialul dinamovist a enumerat și efectele pe care le poate avea lipsa unei arene proprii: relația suporterilor cu echipa, sentimentul de apartenență al jucătorilor și chiar percepția adversarilor atunci când vin să joace împotriva lui Dinamo.
„Identitatea suporterilor, convingerea jucătorilor că acolo e locul lor, convingerea echipelor adverse că vin într-un stadion... Toate aceste lucruri afectează performanța sportivă a unei echipe”, a punctat acesta.
Noua Arenă Dinamo este proiectată să aibă 26.217 locuri și să devină una dintre cele mai moderne baze sportive din România. Investiția este estimată la aproximativ 117 milioane de euro, iar termenul oficial anunțat pentru finalizarea proiectului este 2029.
Până atunci, Dinamo rămâne însă fără propria casă. Și joacă pe „Arcul de Triumf” sau pe Arena Națională.
Eu sper să reînceapă odată CNI-ul și cu Bog'Art, pentru că par foarte neserioși, din punctul meu de vedere și al suporterilor. Eu sper să înceapă cât mai repede. Vremea este foarte bună, tot ce a depins de CS și de Ministerul de Interne a fost rezolvat de foarte mult timp. Ar trebui să dea drumul la lucrări. Ei trebuie doar să se apuce de treabă, absolut
Ionuț Lupescu, fost internațional
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
A divulgat mesajele! » Ce compromis a făcut Răzvan Burleanu ca să ajungă președintele FRF