Articol de GSP - Publicat joi, 29 octombrie 2015 16:05
Un text tulburător despre Jean Pădureanu a fost publicat azi pe siteul sportulbistrițean.ro sub semnătura jurnalistului local Adrian Linca. Redăm mai jos textul integral
Poveste de toamnă: Pădureanu, azi!
Vreme bună, la amiază. Ies din scară și mă dau nas în nas cu nea Jean. În trening, cu niște pantofi trași în picioare ca șlapii, vizibil pierdut în spațiu.
- Ce faci pe-aici, nea Jeane, pe cine cauți, îl întreb după ce-l salut și-l simt că nu știe de unde să mă ia.
- Mă duc la meci, nu-i meci azi?
- Nu-i, nea Jeane, nu-i niciun meci. E joi azi. Sâmbătă e meci, cu Teaca.
- Cu cine? Ce fel de meci e ăsta?
- Poi în Liga a 5-a, joacă Gloria cu Teaca, îi repet deși se uită la mine ca la marțieni.
- Hai, te conduc undeva? îi zic amabil, oarecum îngrijorat că-l văd așa, total dezorientat, fără să mai știe încotro s-o apuce.
- Nu! Dacă spui că nu-i meci, mă duc acasă, zice el și se uită la mine ca și cum m-ar ruga să-i arăt pe unde s-o apuce
Îl iau ușor de braț, îi spun de Halep, c-a pierdut de dimineață și îl îndrum încetișor spre casa lui.
- Și zici că nu-i nimic pe la stadion? Pe vremea asta frumoasă? M-am trezit buimac, că mă dureau tare picioarele. Știi c-am căzut pe scări, acum câteva zile? Mă dor toate de-atunci. Mă, da chiar să nu fie meci?
Se oprește, se uită lung la mine și aproape că încep să mă întreb dacă nu cumva sunt eu în eroare, nu el. Lângă noi apare un puradel, care îi spune pe nume și-i cere pomană. Bâtrânul bagă mâna în buzunar, scoate tot ce prinde. Un pumn de hârtii, mototolite, toate de un leu. Îi dă două. Îl întreb pe șpur, care n-avea mai mult de 7-8 ani: ”de unde-l cunoști, mă?” ”Cum să nu-l cunosc pe nea Jean, îl știu de când eram mic”, zice plodul, mândru de parcă Lordul ar fi prietenul lui.
Nu facem 5 pași că apar alți doi bididii. Le dă și ăstora tot ce mai avea prin buzunare.
Ajungem la covrigi, la Gigi. Simte miros de pâine cadă și, pofticios, cum a fost întotdeauna, se oprește și dă să cumpere ceva. Îl văd cum se caută insistent în celălalt buzunar și mă bag la geam, în fața lui, mai mult ca să salvez situația, bănuind că nu mai are nimic la el. Îi iau 2 covrigi și-l las în fața blocului. Își caută cheia, îl văd cu coada ochiului. Mai fac 10 pași, mă uit înapoi și-l văd tot acolo, în fața apartamentului în care locuiește de peste 30 de ani. E rătăcit ca un copil care nu-și mai găsește părinții pe plajă. Cineva se oprește lângă el și, împreună, reiau, probabil aceeași poveste:
- Ce faci, nea Jeane?
- Păi ce să fac, mă duc la meci…
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
