FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Ovidiu Burcă a anunțat noul transfer al lui Dinamo: „A făcut vizita medicală vineri”

FOTO: Imago
FOTO: Imago

Articol de , - Publicat sambata, 29 iulie 2023 13:20 / Actualizat sambata, 29 iulie 2023 13:46

Ovidiu Burcă, antrenorul lui Dinamo, a susținut azi o conferință de presă, înainte de meciul cu Sepsi, din etapa a 3-a din Liga 1.

  • Dinamo – Sepsi se joacă luni, de la 21:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe OrangeSport, PrimaSport și DigiSport.

În timpul conferinței, tehnicianul care a promovat-o pe Dinamo după doar un an în Liga 2 a confirmat transferul portarului Răzvan Began.

„Am obosit!” » Burcă, discurs-manifest: „Ce face Vlad Iacob nu e bine pentru Dinamo” + Mesajul momentului pentru suporteri
DINAMO
„Am obosit!” » Burcă, discurs-manifest: „Ce face Vlad Iacob nu e bine pentru Dinamo” + Mesajul momentului pentru suporteri

Ovidiu Burcă a confirmat transferul lui Răzvan Began la Dinamo

„Răzvan Began o să ni se alăture. A făcut vizita medicală vineri, iar la ora asta se semnează cu el. Va face parte din lotul nostru. 

Pe Denis Oncescu l-am împrumutat la Chiajna, avea nevoie de mai multe minute.

Atunci, am găsit varianta Răzvan Began. E un portar pe care l-am întâlnit și anul trecut. În campionatul acesta a făcut un meci bun la Botoșani și poate ridica nivelul lotului nostru. Nu poate exista progres fără o concurență reală”, a declarat Ovidiu Burcă.

Răzvan Began a plecat după un meci la FC  Botoșani

În vârstă de 26 de ani, Răzvan Began a venit în vară la FC Botoșani, dar a plecat de la formația lui Marius Croitoru după doar un meci, 1-1 cu Petrolul.

„Am reziliat cu Botoșani din motive personale. Sunt mai multe motive, nu doar unul. Sunt în discuții cu Dinamo, care ar fi prima opțiune. Dacă semnez cu Dinamo, vin să mă bat la play-off. Lotul este bun, iar concurența pentru postul de portar va fi benefică. Eu sper să joc cât de curând titular. Nu-mi e frică de insolvență, nu cred că vor fi probleme”, spunea Began pentru GSP.ro.

Dinamo va rămâne cu 3 portari

După ce l-a împrumutat pe Denis Oncescu la Concordia Chiajna, Dinamo a mai cedat un portar, Alexandru Stoian (18 ani). El va merge la Unirea Alba Iulia, în Liga 3. Astfel, pe lângă Began, Dinamo va mai avea în lot alți doi goalkeeperi: Filip Dujmovic și Adnan Golubovic.

VIDEO Totul despre Dinamo – Sepsi

Citește și: 

Chipciu și Nistor, speriați de ce urmează: „Întâlnim o echipă cu un antrenor fabulos! E incredibil ce a realizat”

Cum arată situația financiară a lui Dinamo » Dezvăluiri despre datoria clubului

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (4)
istet10
istet10  •  29 Iulie 2023, 23:46
Postat de creeperno534 pe 29 Iulie 2023, 22:40

Daca ramaneai in 2 portari si se accidenta unul din ei, ce portar mai puneai pe banca?

Asa e. Cum exista riscul sa se accidenteze doi si unul sa ia rosu, mai aduceti cativa. Asigurati-va, ca nu-i de gluma!

creeperno534
creeperno534  •  29 Iulie 2023, 22:40

Daca ramaneai in 2 portari si se accidenta unul din ei, ce portar mai puneai pe banca?

redbuldog
redbuldog  •  29 Iulie 2023, 20:02
Postat de rocky3 pe 29 Iulie 2023, 16:22

De portar stăteau ei în drum? Au mai adus încă o rezervă!

Corect,cica l-au adus ca sa faca concurenta(dah ,,la concurenta"...)!?Acum n-as avea nimic impotriva,dar consider ca erau alte 2-3 posturi deficitare,ex.fundas stanga sau atacant dreapta..dar se pare ca nu avem inca ,,maturitatea financiara" ca sa ne lepadam de paguboasa politica de transferuri ,,ori e renegat,sau de multi refuzat.."!Dar Burca stie mai bine de ce are nevoie sa-l mai lasam cateva etape,pentru a ne edifica daca ,,drumul"e unul corect...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează