LIGA 1    •   OLĂROIU LA STEAUA

Portretul lui Olăroiu, antrenorul adus de Becali să salveze Steaua: cifre, culise, imagini

Mihai Stoica şi Cosmin Olăroiu au luat împreuna titlul cu Steaua

Joi, 05 Mai 2011

Cosmin Olăroiu (41 de ani) nu se poate lăuda cu o carieră de fotbalist spectaculoasă, dar ca antrenor a scris istorie devenind unul dintre cei mai apreciaţi tehnicieni din România. După 4 ani petrecuţi în lumea arabă, Oli revine în România în fruntea clubului care i-a oferit cele mai mari satisfacţii.



Fotbalistul Olăroiu
Olăroiu a învăţat fotbal în Ghencea, unde a crescut practic lîngă marea echipă a Stelei din 1986. Îi urmărea la antrenamente pe Lăcătuş, Belodedici, Iovan şi Boloni. La 17 ani, cînd încă nu prindea postul de titular, a fost la un pas să renunţe la fotbal pentru baschet, unde avea mai mult succes. Dragostea pentru fotbal a fost însă mai mare.

La 19 ani s-a îndrăgostit de o colegă de liceu, Luminiţa, pe care a cerut-o de căsătorie. A urmat stagiul militar în Ghencea, perioadă în care a fost detaşat la Carpaţi Nehoi, după ce în prealabil jucase şi la Gloria Buzău, în Divizia B. În 1990, s-a născut băieţelul său, Daniel.

În CV-ul său de fotbalistul au fost formaţiile MECON Bucureşti (1990-1991), Girueta Bucureşti (1991-1992), Progresul Bucureşti (1992-1995) şi U Craiova (1995-1997), dar şi în Coreea de Sud pentru Samsung Blue Wings şi în Japonia la Jeff United.

Antrenor la 32 de ani
La 30 de ani a renunţat la cariera de jucător, iar prietenul său Gino Iorgulescu l-a instalat în 2001 ca "principal" la FC Naţional. Avea 32 de ani, iar echipa se afla pe locul 13. Oli a reuşit un retur fulminant şi a terminat cu echipa pe locul 7.

Sezonul următor, în ediţia 2001-2002, formaţia din Cotroceni conduce în clasament un campionat întreg, dar în ultima etapă ratează titlul, după meciul de la Craiova, iar trofeul ajunge în Ştefan cel Mare.

După cîteva zile primea oferta de de a antrena Steaua. În Ghencea nu rezistă decît 7 etape, reuşind să acumuleze doar 9 puncte, fiind înlocuit de Victor Piţurcă. Revine ca antrenor la FC Naţional în 2003, în locul lui Walter Zenga, şi reuşeşte să termine pe poziţia a 7-a în sezonul 2003-2004, iar apoi lasă formaţia pe locul 3, după terminarea turului din campionatul 2004-2005, cînd pleacă la Poli Timişoara. Preia echipa de pe locul 13, tehnicianul termină pe locul 6. Sezonul viitor, după 12 meciuri, în care formaţia era pe locul 4 Marian Iancu îl schimbă cu Gheorghe Hagi.

La un pas de finala UEFA
În iarna lui 2005, Gigi Becali îi propune însă să preia Steaua, lăsată baltă de Oleg Protasov, şi acceptă să vină în Ghencea, deşi mai avea o propunere şi din Cipru de la Omonia Nicosia. În perioada în care era la Steaua, tehnicianul era lăudat de patron pentru că "e dedicat fotbalului 24 de ore din 24". Ziua şi-o petrecea la stadion, iar noaptea urmărea meciurile înregistrate.

Cîştigă primul titlu cu Steaua şi Supercupa Românie, succes venit la capătul unui sezon european de excepţie: Steaua a ajuns în semifinalele Cupei UEFA, ratînd finala în minutul 90 al returului cu Middlesbrough.

Sprint spre banii arabilor
În august 2006 reuşeşte să califice prima echipă românescă în grupele Champions League după o pauză de 10 ani, unde acumulează 5 puncte într-o grupă cu Real Madrid, Lyon şi Dinamo Kiev. Steaua încheie sezonul în Liga 1 pe locul 2, iar în iunie 2007, Oli pleacă în Arabia Saudită la Al-Hilal pentru un salariu de două milioane de dolari. A cîştigat un titlul şi Cupa Coroanei Prinţului. În ianuarie 2009, Olăroiu ajunge în Qatar la Al-Saad, de unde demisionează în 2010, după ce a cîştigat Cupa Stelelor Qatarului.

Afaceri şi conturi de milioane de euro
Anii petrecuţi în lumea arabă i-au adus milioane în cont, iar Oli a devenit unul dintre cei mai bogaţi antrenori români. Tehnicianul are însă şi afaceri care îi aduc profit. Este acţionar la un lanţ de restaurante Trattoria "Il Calcio", care în prezent numără 8 localuri, iar împreună cu fiul său, Daniel, deţine 90 la sută din acţiunile firmei de impresariat sportiv "New Pro Consulting Management". Tehnicianul mai face din cînd în cînd şi acte caritabile, el donînd anul trecut 100.000 de euro către secţia de chirurgie a Spitalului Marie Curie. Olăroiu îl apreciază pe Fabio Capello, are mai multe maşini de lux şi e pasionat de ceasurile de firmă.

119 meciuri a jucat Olăroiu în Divizia A, pe postul de fundaş central, marcînd 10 goluri

Comentarii (14 ) Adaugă comentariu

babuzzon  •  06 Mai 2011, 10:36

analfabeti portretul nu portetul e a doua oara cand gresiti, bemi-ati goana la mine si la gheorghitza...

matrixfx  •  06 Mai 2011, 10:11

Ca o concluzie, stelist fiind, senzatia care mi-a lasat-o e ca Olaroiu a ingropat munca lui Protasov, partial Zenga, si nu a dezvoltat-o, nici macar nu a mentinut forma si stilul spectaculos al Stelei din momentul preluarii. Echipa, dupa o inertie de cateva saptamani, a inceput sa joace mai prost, a ajuns la ecea contraperformanta incredibila sa rateze finala UEFA cu Boro, iar in campionat, fara stimularile financiare ale lui Gigi, nu stiu daca ar mai fi reusit sa castige titlul....

matrixfx  •  06 Mai 2011, 09:59

Olaroiu nu are chiar asa multe merite cum i le descrie presa. Singurul lui titlu e de fapt jumatate sau mai putin, preluind echipa doar in retur si fiind la un pas sa renunte fiindca era pe cale sa-l rateze. Banii lui Gigi si-au spus insa cuvantul si in CV-ul lui. Semifinala UEFA e o contraperformanta si nu o performanta. Echipa facuta de Protasov (cu merite clare si ale lui Zenga) ar fi trebuit sa ajunga cel putin in finala, daca nu sa o castige, fotbalul practicat in toamna fiind cel mai bun de la Steaua '86 incoace. Olaroiu a "reusit" insa sa ingroape semifinala cu Boro intr-o maniera rusinoasa pentru un antrenor. Asta e realitatea! In rest nu a mai castigat nimic in Romania, ia

Vezi toate comentariile (14)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase
Agenda
16:00
Tenis, ATP • Digi 2

Turneul Campionilor

19:00
Baschet M • Digi 3

CSM CSU Oradea - ZZ Leiden

19:45
Handbal M • Digi 4

Flensburg - PSG

Program TV complet