FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Sabău, impresionat de jocul gorjenilor:"E o plăcere să te uiţi la Pandurii!" » Vezi cu cine este asemănată echipa lui Grigoraş şi ce zice de Teixeira

Articol de - Publicat duminica, 02 septembrie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 02 septembrie 2012 12:54

Ovidiu Sabău îi laudă pe învingători, îşi acuză voalat jucătorii de lipsă de motivaţie şi spune că Teixeira a fost menajat pentru Steaua.

Ai aici VIDEO rezumatul partidei!

- Domnule Sabău, cum explicaţi această înfrîngere?
- Nu-mi place să vorbesc la cald, dar trebuie să vedem realitatea! Am întîlnit un adversar mult mai tehnic, mai dinamic şi, să fim sinceri, mult mai valoros. Pandurii formează o echipă pe care o priveşti cu plăcere, e liderul la zi şi practică un fotbal foarte bun.

- De ce aţi mizat pe o formulă de start defensivă?
- Mi-am dorit să împiedicăm construcţia lor şi d-asta am ales să joc la mijloc cu Codrea şi Pavlovici, dar pînă la urmă valoarea şi-a spus cuvîntul. Maxim şi Voiculeţ zburdă pe teren, au ambiţie, ţintesc mai sus, sînt motivaţi! Bravo lor! Noi degeaba ne organizăm, dacă atunci cînd avem acţiuni de unu la unu nu scoatem nimic.

- Teixeira sau Herea ar fi putut să facă asta, dar amîndoi erau pe bancă.
- Ei n-ar fi putut să recupereze baloanele. Nici măcar închizătorii n-au reuşit asta. În plus, pe Teixeira l-am menajat pentru că am simţit că nu mai e motivat, m-am temut că era cu gîndul la Steaua.

În plus, dacă ar fi jucat slab ar fi fost acuzat că a făcut-o intenţionat. Sau ce s-ar fi întîmplat dacă se accidenta? E o pierdere pentru noi pentru că e fotbalistul care construieşte, dar nu e decizia mea. Dacă va pleca, nu va mai veni nimeni. Ăsta e lotul şi trebuie să mă descurc cu ce am. Dar cu jucătorii ăştia nu putem juca decît apărare-contraatac.

- Luaţi în calcul demisia?
- Nu mă gîndesc să plec, nu cred că e o ruptură între mine şi domnul Copos. Dînsul ştie foarte bine ce valoare avem şi cum stăm. A cunoscut situaţia de la început. Trebuie să încercăm să rezolvăm problemele pînă la partida cu Bistriţa.

"Pandurii seamănă cu Dinamo de la finalul anilor '90! Joacă un fotbal spectaculos, în viteză. Îmi doresc să ia titlu, evoluţiile lor sînt peste cele ale Unirii sau ale Oţelului atunci cînd au terminat pe primul loc", a declarat Ovidiu Sabău, antrenor Rapid.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (26)
bursuculvisiniu
bursuculvisiniu  •  03 Septembrie 2012, 17:16

Azi vine Copos din America si rezolva problema cu Sabau. Cred ca ramanem cu Rada inca 2-3 etape pana se intelege cu Hizo sau pana il da Porumboiu afara pe Sumi.

scorpionul1923
scorpionul1923  •  03 Septembrie 2012, 02:34

Eu cred ca voi toti sunteti orbi. Nu e nici Sabau de vina (ca el se pare ca intr-adevar e nevinovat in antrenorat :(, nici jucatorii (in nici un caz ei, Doamne fereste!). Copos nici atat nu e de vina...plecarea titularului din poarta cu trei zile inainte de debut, acum plecarea lui Texeira (ambii la rivale directe) se intampla de obicei si la noi si peste tot in lume. De vina cred ca sunt suporterii, ei au mai ramas. Daca nu erau suporterii astia, Rapidul actual lua si campionatul anul trecut...si Cupa...anul asta juca fotbal macar vreo doua reprize...numai sabotorii astia de suporteri sunt de vina. Eu zic ca e cazul sa-si ceara scuze...prea vor multe de la bietii "folbalisti" :(

ady_adriano
ady_adriano  •  02 Septembrie 2012, 16:54
Postat de hardstuffrealm pe 02 Septembrie 2012, 13:27

Ai dat 3 nume de la Pandurii. Iti zic eu ca jucatorii astia, la alte echipe o sa ajunga ca fratii Costea. E mana lui Grigoras si faptul ca au jucat foarte mult la echipa aia. Nu zic ca n-au valoare, dar daca n-ai antrenor, degeaba.

De ce nu l-a adus Copos pe Grig antrenor si a preferat un 0 antrenor (ca jucator si om Sabau e super ok)? De ce a transferat numai ciurucuri aruncate de altii? De zgarcit sau de fraier? Forza Rapid!

Vezi toate comentariile (26)
Comentează