Articol de GSP - Publicat joi, 01 aprilie 2010 00:00
"Româniaaaa! Româniaaa!". Piaţa Operei e neîncăpătoare. Pe una din străduţe, elevii de la LPS Banatul aleargă avîntat, pentru a sărbători victoria "naţionalei" în faţa Argentinei (3-2), la Mondialul din 1994. În mijlocul lor, Cosmin Contra strigă cît îl ţin puterile, dar corul fericirii din piaţă îi acoperă glasul. Mii de timişoreni fluieră şi agită steagurile, dar Cosmin nu se lasă bătut. A venit pînă aici să-şi strige visul în gura mare. Cocoţat pe o bancă, pentru a se face remarcat, Contra a ţipat: "Mă veţi vedea şi pe mine la un Mondial!".
Cîteva zile mai tîrziu, regretatul Costică Rădulescu conducea antrenamentul lui Poli. Puştanul cu tupeu îi stătea în faţă. "Tu nu o să ajungi niciodată fotbalist!", i-a urlat nervos Costică pentru o stîngăcie. A înghiţit în sec, cu gîndul la vorbele tatălui său. "El a fost singurul care avea încrederea că pot realiza ceva în fotbal. Tata m-a dus la meciul cu Atletico Madrid (2-1). Atunci am contractat microbul şi nu m-am lăsat. Am muncit în fiecare zi, am tras de mine...Nu am avut nici un moment în care să zic că renunţ, pentru că am plăcerea asta, să joc fotbal în sînge. De fapt, nu cred că o să-mi treacă nici după ce o să ies definitiv de pe teren...". Undeva, în corul din piaţă, silueta unui puştan pirpiriu îşi face loc prin mulţime. Se luptă pentru a ajunge în primele rînduri, dar Mondialul e departe, dincolo de Ocean.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Motivul pentru care fanii Japoniei strâng gunoaiele după fiecare meci de la Campionatul Mondial
