FOTBAL  »  LIGA 2  »  PROBLEME

Șoc în Oltenia » Stadion nou, dispare echipa! Nu mai există surse de finanțare care să acopere găurile uriașe

Stadionul Pandurilor
Stadionul Pandurilor

Articol de - Publicat sambata, 09 iunie 2018 08:48

Arena nouă din Târgu Jiu va putea fi folosită peste trei luni și jumătate, doar că nu se știe cine va mai juca acolo întrucât Pandurii e aproape de faliment, deși tocmai a scăpat de retrogradarea în ”C”.

Pandurii nu aveau stadion când jucau în grupele Europa League, acum li se construiește arenă, dar dispar din fotbal. Clubul e în insolvență și continuă să acumuleze datorii și în afara celor pe care și le-a asumat deja în planul de reorganizare. Conducerea se așteaptă să apară în curând cereri de falimentare a societății, din partea creditorilor nou-apăruți.

Echipa e pe ducă

Surse de finanțare care să acopere găurile uriașe nu mai există. De când au picat din prima ligă, Pandurii au fost debranșați de la drepturile TV și nici statul nu mai investește în echipă. Oltenii s-au salvat la limită de la retrogradarea din "B" în "C", dar președintele care fusese angajat pentru misiunea asta a demisionat imediat după ultima etapă, speriat de condițiile dezastruoase în care își desfășura activitatea. E vorba despre Emil Dică, fostul mijlocaș de la FC Argeș, Rapid și CFR Cluj.

Dică a preferat să plece, deși nu avea vreo ofertă din partea altui club. Puțini jucători mai există la Pandurii, cei mai mulți dintre cei care au participat la sezonul trecut sunt la finalul contractelor și nu vor să se mai întoarcă în Târgu Jiu, după ce s-au certat cu Marin Condescu pe primele pentru salvare. Ar trebui alcătuit un lot nou, doar că nu e clar pentru ce, din moment ce clubul pare să-și trăiască ultimele clipe.

Stadionul e gata de inaugurare

Sunt șanse mari ca dispariția echipei să coincidă cu deschiderea arenei noi, de 12.385 de locuri. Stadionul a costat 22 de milioane de euro, are parcare subterană, hotel cu 30 de camere, pistă de atletism nou-nouță, două tabele de marcaj, tribune acoperite complet. Plus zonă de shopping sub tribuna oficială. Doar zona cu magazine ar putea fi folosită, din moment ce în oraș nu ar mai exista nicio echipă de fotbal.

4
luni ar mai fi până la inaugurarea stadionului din Târgu Jiu. În oraș mai circulă și varianta ca arena să fie deschisă pe 1 decembrie, la Centenarul Unirii, mai ales dacă Pandurii n-ar impune inaugurarea mai devreme

2
e locul cel mai bun pe care l-a ocupat Pandurii în prima ligă. Gorjenii au fost vicecampioni în 2015, sub Steaua, și s-au calificat în grupele Europa League după ce au eliminat-o pe Braga în play-off

Citește și:
Scandal de proporții înaintea semifinalelor Europeanului de handbal » Imagini RUȘINOASE, selecționerul a anunțat boicotul!
Handbal
Scandal de proporții înaintea semifinalelor Europeanului de handbal » Imagini RUȘINOASE, selecționerul a anunțat boicotul!
Atac violent la adresa lui Elias Charalambous: „El chiar are față de papagal”
Europa League
Atac violent la adresa lui Elias Charalambous: „El chiar are față de papagal”
Traian Băsescu, după decizia în cazul Ana Maria Bărbosu: „Americii nu i-au ajuns toate medaliile! E incorect”
Gimnastica
Traian Băsescu, după decizia în cazul Ana Maria Bărbosu: „Americii nu i-au ajuns toate medaliile! E incorect”
„Bestia” a ajuns în România! Cât costă SUV-ul cu cel mai mare spațiu din clasa electrică
Noutati auto
„Bestia” a ajuns în România! Cât costă SUV-ul cu cel mai mare spațiu din clasa electrică
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Profit.ro
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (33)
fly_vyp
fly_vyp  •  09 Iunie 2018, 10:52

Cata josnicie are in suflet acest "jurnalist"!!! A aruncat pe piata articolul cu acest titlu, pentru a lasa sa se inteleaga ca ar fi vorba de CSU Craiova. Va trece timpul si pe masura ce vei capata maturitate si intelepciune, sper ca vei regreta aceasta adversitate pe care o ai fata de CSU. Pana atunci, sa-ti fie rusine!

steaua1986forever
steaua1986forever  •  09 Iunie 2018, 09:23
Postat de legendavisinie pe 09 Iunie 2018, 09:17

Situația este oarecum asemănătoare și în cazul stadionului Ghencea. Nici clubul Ministerului Apărării nu are echipă de fotbal, mă rog, are una extrem de modestă prin liga a 4-a de amatori. Nici măcar suporteri nu are UM 02301, s-a demonstrat că nu sunt mai mult de 4-5000 de susținători, dar se construiește un stadion care va costa milioane bune de euro.

Te pregatesti de mitingul de diseara de la Piata Victoriei "sustinatorule" ?

speedyhalepinia
speedyhalepinia  •  09 Iunie 2018, 09:54

mare brânză! mai dispare o echipă oltenească. se îngroașă rândurile oltenilor asistați social, care lucrează prin cârciumi. așteptăm falimentul universității craiova, echipa mafiei oltenești.

Vezi toate comentariile (33)
Comentează