FOTBAL  »  NATIONALA  »  GEORGIA - ROMÂNIA

EXCLUSIV Georgianul care a jucat mulți ani în Liga 1 spune că Hagi a mai scăpat de o vedetă diseară: „Nici el nu joacă” » Ce business are după retragere

Akaki Khubutia e în formă și după retragere / Sursă foto: Facebook
Akaki Khubutia e în formă și după retragere / Sursă foto: Facebook

Articol de - Publicat marti, 02 iunie 2026 16:29 / Actualizat marti, 02 iunie 2026 19:43

Prins în trafic la Tbilisi, georgianul Akaki Khubutia, 40 de ani, mult timp la Gaz Metan Mediaș, în România, a oferit ultimele informații înaintea amicalului Georgia - România, primul de la instalarea noului selecționer Gheorghe Hagi.

Într-o convorbire telefonică cu Gazeta, fostul fundaș central a anunțat o nouă absență în tabăra lui Willy Sagnol.

Vă mai aduceți aminte de Akaki Khubutia? Stoperul cu peste 80 de meciuri în prima ligă a României, acumulate la Gaz Metan și ACS Poli Timișoara, s-a retras de mai bine de patru ani din activitate, iar astăzi este agent de jucători. Ocupat cu diverse tranzacții pe care se pregătește să le intermedieze spre piața din campionatul Poloniei, Khubutia și-a făcut timp pentru a merg la Tbilisi să urmărească amicalul dintre naționala țării sale și România.

Într-o limbă română aproape perfectă, pe care o stăpânește și la nouă ani de la ultima experiență în campionatul României, Akaki Khubutia și-a expus trăirile înaintea meciului programat pe „Mikheil Meskhi”, stadionul de 22.000 de locuri din capitală.

Akaki Khubutia s-a făcut impresar: „Mi-am deschis o agenție în Polonia”

Georgianul care a jucat mulți ani în Liga 1 spune că Hagi a mai scăpat de o vedetă diseară: „Nici el nu joacă” » Ce business are după retragere
Khubutia, într-un duel internațional cu Robert Lewandowski / Sursă foto: Imago Images

„Merg la meci, da, acum sunt prins în aglomerație. E gălăgie aici în Tbilisi, e un trafic foarte mare.

Sunt impresar și am o agenție, am deschis-o în Polonia. Așa că îi cunosc foarte bine pe jucătorii noștri, știu ce calitate au. Eu vin la stadion în calitate de suporter, nu în calitate de scouter.

Îi știu și pe români, cum să nu? Dar nu m-am văzut cu ei, acum am foarte mare treabă cu jucătorii, facem niște transferuri în Polonia, avem la Wisla, la Radomiak și la Rakow. Așa că nu am fost timp și emoție să mă încarc cu alte lucruri”.

„Nu joacă nici Mikautadze, cred că va fi egalitate”

Fostul fotbalist din Liga 1 informează că Khvicha Kvaratskhelia nu e singura mare absență a georgienilor:

„Așa este, Kvaratskhelia nu joacă, pentru că a avut meci cu două-trei zile înainte și nu poate juca iar acum.

Din punctul meu de vedere, pentru că nu joacă cel mai bun jucător al Georgiei (n.r. - Kvaratskhelia) și nu o să joace nici Mikautadze (n.r. atacant la Villarrel), eu cred că va fi egalitate. Așa simt, poate greșesc, nu știu”.

N-am uitat limba română, chiar dacă în ultimii ani am vorbit mai multă engleză și am mai uitat. Dar vorbesc cum pot, caut cuvinte când trebue să vorbesc repede. Mai vorbesc cu cei cu care am jucat, cu Fatai, de exemplu.

- Akaki Khubutia

20 de meciuria strâns Khubutia în naționala Georgiei, pentru care a evoluat între 2010 și 2014

Echipe de start la Georgia - România:

Georgia: 1. Mamardashvili – 4. Kashia-cpt., 5. Goglichidze, 6. Kochorashvili, 8. Zivzivadze, 10. Chakvetadze, 11. Kvilitaia, 14. Lochoshvili, 15. Mamageishvili, 16. Azarov, 17. Kiteishvili
Rezerve: 12. Kereselidze, 23. Gugeshashvili – 2. Gadrani, 3. Dvali, 7. Kvaratskhelia, 9. Lobjanidze, 13. Beriashvili, 18. Gelashvili, 19. Mekvabishvili, 20. Gagnidze, 21. Kvernadze, 22. Kharebashvili, 24. Egoyan
Selecționer: Willy Sagnol

România: 16. Aioani – 24. Coubiș, 3. Drăgușin, 5. Ghiță, 20. Borza – 6. Screciu, 18. R. Marin – 21. Moruțan, 10. I. Hagi-cpt., 13. Mihăilă – 7. Fl. Coman.
Rezerve: 1. Târnovanu, 12. Hindrich – 2. Strata, 8. Cicâldău, 9. L. Munteanu, 11. Baiaram, 14. A. Dobre, 15. Eissat, 17. T. Băluță, 19. D. Matei, 22. M. Ilie, 23. Sorescu
Selecționer: Gheorghe Hagi

Stadion: „Mikheil Meskhi”, Tbilisi (capacitate: 22.754 de locuri)

Citește și:
Gloria Bistrița - FCSB, ultimul meci al etapei din Cupa României Betano » Eroare uluitoare, iar gazdele deschid scorul
Cupa Romaniei
Gloria Bistrița - FCSB, ultimul meci al etapei din Cupa României Betano » Eroare uluitoare, iar gazdele deschid scorul
Daniel Bîrligea, „dublă” pentru Frosinone! Românul s-a descătușat în Serie A
Campionate
Daniel Bîrligea, „dublă” pentru Frosinone! Românul s-a descătușat în Serie A
Florin Pîrvu, uimit după ce i-a negat Craiovei calificarea: „Cel mai bun din campionat! Uitați-vă la el!”
Cupa Romaniei
Florin Pîrvu, uimit după ce i-a negat Craiovei calificarea: „Cel mai bun din campionat! Uitați-vă la el!”
Jurnalistul și-a prezentat scuzele pentru votul la Balonul de Aur: „Trebuie să recunosc că a fost o greșeală”
Campionate
Jurnalistul și-a prezentat scuzele pentru votul la Balonul de Aur: „Trebuie să recunosc că a fost o greșeală”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (1)
OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  02 Iunie 2026, 18:16

Eu nu mi aduc aminte de el ...da si eu cred in pace ...demisia hagi ca nici pe astia nu i batem sub conducerea ta de antrenor sarac in ideei ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează