FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - ISLANDA

Povestea românului care antrenează la un club din prima ligă islandeză » A încercat să formeze o echipă de români: „După antrenamente, ei se opreau în parcare și fumau”

Beniamin Fer, timișoreanul islandez, în fața stadionului
Beniamin Fer, timișoreanul islandez, în fața stadionului "Laugardalsvöllur" din Reykjavik, cu cele două tricouri preferate: al naționalei noastre și al lui Poli // FOTO Cristi Preda

Articol de - Publicat marti, 09 noiembrie 2021 11:46 / Actualizat marti, 09 noiembrie 2021 13:38

Beniamin Fer, 40 de ani, timișoreanul stabilit din 2004 la Reykjavik, e cetățean islandez și viața lui a fost mereu legată de fotbal. A jucat la juniorii lui Poli, a continuat în Islanda, la amatori, iar acum antrenează la Academia unui club de primă ligă, Leiknir. El a format prima echipă a românilor pe insulă: „A fost frumos inițial. Apoi, totul s-a distrus și a dispărut rapid”.

În mijlocul Atlanticului, la 3.700 de kilometri distanță de noi și la numai 40 de kilometri de Cercul Polar, descoperim Islanda, insula de gheață și foc. O țară care i-a atras mereu pe români, nu doar cu frumusețea ei nemaivăzută, ci și cu deschiderea socială, un sistem care ajută oamenii să se dezvolte, sprijinindu-i și deschizându-le calea spre sport, spre mișcare.

Beniamin Fer și-a cunoscut soția islandeză la Timișoara

Printre cei 1.500 de compatrioți care trăiesc aici e și Beniamin Alin Fer, timișoreanul îndrăgostit de mic de fotbal. Are 40 de ani, 17 petrecuți la Reykjavik. Locul unde s-a căsătorit, unde i s-au născut cei doi băieți, Adrian (12 ani) și Elias (8), și de care s-a atașat profund: „Aici e viața mea”.

A ajuns în 2004, printr-o întâmplare, o întâmplare fericită. Legătura a fost chiar soția sa. Bjartey Ásmundsdóttir. Numele spune totul. E islandeză. „M-am întâlnit cu ea în România, venise la un proiect social pentru șase luni, în Timișoara, chiar pe strada pe care locuiam eu. Acolo ne-am cunoscut. Ne-am îndrăgostit și ne-am mutat aici”, povestește Beni.

I-a plăcut. În primul rând, oamenii. „Sunt foarte serioși, văd seriozitate în orice, în sport, în sănătate, în educație. Totul e cum ar trebui să fie. Nu simți răutate, ești respectat. Există respect, chiar dacă toți își vorbesc pe numele mic. La școală, copilul meu îi spune profesoarei Lilja, nu doamna profesoară, dar respectul rămâne între ei. E un loc foarte, foarte bun de trăit. Ai șanse în viață, dacă vrei să faci ceva”.

Și țara îi place, „e atât de frumoasă, de vizitat, de locuit”, dar sunt și perioade mai dificile, „cu vreme rea, furtuni, frig și întuneric. Noiembrie, decembrie, ianuarie, când se luminează la 10, așa, puțin, iar la 4 după-amiaza se întunecă. Atunci e cel mai greu. Trebuie să-ți găsești un hobby. Mergem la piscină, la tenis, la sala de forță, la fotbal în sală...”.

Mandat cu bune și cu rele » Radiografia parcursului României cu Mirel Rădoi pe bancă
MANDAT
Mandat cu bune și cu rele » Radiografia parcursului României cu Mirel Rădoi pe bancă

Beniamin Fer: două accidentări grave la fotbal

Fotbalul a fost mereu parte din viața lui. „L-am iubit de când eram copil. Mergeam la Poli Timișoara când era stadionul plin. Și înainte de Revoluție am prins meciuri, mă duceam cu frații mai mari. La șapte-opt ani eram în tribune. Am făcut junioratul la Poli, însă, când eram la liceu, m-am pierdut la un moment dat, nici nu mai știu de ce. De la 18 ani, am jucat din nou, la județ, în zonă, lângă Timișoara”. Are o undă de regret că nu a ajuns la profesioniști.

În 2002, a plecat într-o aventură în Nordul îndepărtat: „Aveam un prieten din Timișoara stabilit în Feroe, căutau jucători la o echipă din prima ligă. Mi-au dat viză repede, pe trei luni. Totuși, n-au reușit să-mi facă transferul. Sincer, nici nu m-am adaptat acolo, să vii la 21 de ani din Timișoara într-un sat mic din Feroe... Mi-am zis: «Nu stau aici». După două luni, am plecat”. Doi ani mai târziu, o cunoștea pe cea care avea să-i devină soție.

Sosit la Reykjavik, a învățat limba islandeză - „Acum, după 17 ani, vorbesc și scriu foarte bine” -, la cinci ani de la sosire a obținut cetățenia și, între timp, și-a găsit un serviciu. „Am fost 12 ani șofer la Poșta islandeză, cinci ani curier, pe mașină mică, șapte pe camion”.

În timpul liber, a jucat și fotbal, la nivel de bază, la amatori. Cu două accidentări grave pe teren, și la un picior, și la celălalt. Mai întâi, o ruptură de menisc și de ligamente încrucișate la genunchi, cu două intervenții chirurgicale, pentru ca ulterior să sufere și o fractură de tibie. La ambele leziuni, asigurarea de sănătate i-a acoperit aproape toate costurile operațiilor și recuperării medicale: „Pentru refacere, am găsit un fizioterapeut bun, care era și la naționala Islandei”.

Școala de antrenori și curs de arbitri

Anul trecut, pandemia l-a afectat și pe Beni. „Au fost restructurări multe și mi-am pierdut slujba”. Tot răul spre bine. A avut timp de mai multe proiecte. Școala de antrenori, curs de arbitri și formarea unei echipe românești la mii de kilometri de țară.

„M-au dat afară în septembrie, am intrat în șomaj și, în octombrie, m-am înscris la școala de antrenori”, și-a amintit el. „Nouă luni de școală, pe care am plătit-o eu, dar sindicatul locului în care lucram înainte mi-a decontat jumătate din sumă. Deși ești în șomaj, sindicatul continuă să-ți apere drepturile. Dacă înveți ceva, dacă faci sport, ești sprijinit, inclusiv financiar”.

Școala de antrenori, la federație. „Toate testele le-am dat în islandeză. Am luat prima treaptă, a doua, a treia, a patra, a cincea, ca să ai UEFA B, cinci seminarii, după care a urmat un examen. Înainte de examen, trebuia să avem minimum douăzeci de ore de antrenorat, la orice nivel. 

Atunci aveam echipa, Gullfálkinn, am detaliat fiecare ședință de pregătire, exercițiu... Le-am depus la federație, le-au verificat, au fost foarte bine, am trecut examenul și a venit un tehnician de la federație, să mă vadă la trei antrenamente și să mă îndrume”.

Nimeni nu vrea să te încurce, doar să te ajute: „Primul antrenament supervizat nu a ieșit bine. La sfârșit, am stat la masă cu antrenorul de la federație, el avea hârtia, asta ai greșit, asta ai greșit, aici trebuie să faci mai bine, timpul în care să te încadrezi, ce să le spui jucătorilor, unde să stai, mingile să fie pregătite acolo... 

Nu mi-a picat bine, dar am acceptat și am respectat ce m-a sfătuit. La următorul antrenament, mi-a spus: «Uite diferența! Foarte bine aici, foarte bine aici». La a treia sesiune de pregătire, a fost mulțumit de tot. Așa mi-am luat licența.”

Nu s-a oprit. În paralel cu școala de antrenori, a făcut și cursul de arbitri. „Am luat testele și, imediat cum a început campionatul, în primăvară (n.r. se dispută din mai până în septembrie), am arbitrat. Îmi place foarte mult. 

Inițial, am fost asistent, din vară am trecut central. Am pornit în liga a doua la feminin, liga a patra masculin, liga 1 feminin, liga a treia masculin. Liga 1 e ca liga secundă la noi. Prima e Pepsi, urmează 1, 2...”.

Dezvăluie și cum se plătește arbitrajul în Islanda: „Înainte, o făceau cluburile, dar au fost ceva probleme, pentru că nu achitau banii la timp. Acum, cluburile plătesc o taxă la startul sezonului, iar federația virează banii arbitrilor.”

Selecționerul Islandei, avertisment pentru „tricolori” înainte de meciul direct: „Știm că este un meci decisiv cu România, dar îl vom aborda la fel”
ROMÂNIA - ISLANDA
Selecționerul Islandei, avertisment pentru „tricolori” înainte de meciul direct: „Știm că este un meci decisiv cu România, dar îl vom aborda la fel”

„Românii s-au supărat și au plecat de la echipă"

Echipa românilor la Reykjavik a fost un vis împlinit al lui Fer. Dar și unul care s-a încheiat foarte repede. „De mai mulți ani aveam ideea eu și un fost prieten, tot român, din Constanța...”. Stai puțin, de ce „fost”? „Da, fost... Nu am reușit să colaborez cu el. S-a stricat tot, nu pot să fiu prieten cu cineva care strigă după tine sau te acuză de tot felul de chestii. Am fost colegi, am muncit împreună la Poștă, mergeam împreună să dăm teste la cluburi, dar...”.

Se enervează când își amintește. „După ce mi-am revenit din ultima accidentare, ne-am gândit: «Să facem acum formația de români». Și asta am făcut, la începutul anului”. Au fost multe clipe delicate, critice, insurmontabile. Proiectul a durat doar o jumătate de an!

„Sunt mulți români aici, însă, din păcate, românii nu sunt serioși, s-a dovedit, se știe. Nu puteam avea doar români, ei erau cam 15, jumătate din lot, am adus și islandezi. Românii au plecat de la echipă opt odată, doar fiindcă islandezii intrau mai tare la antrenament, la un joc-școală. 

Au postat un mesaj pe Facebook că aici trebuie să joace numai români, ați apărut și voi, islandezii, doar ca să fim mai mulți, și au zis că nu mai vin. I-am convins până la urmă să se întoarcă. Asta se întâmpla în primăvară, înainte de startul campionatului.”

343.000de locuitori are Islanda, 64 la sută din populație fiind concentrată în Reykjavik (123.000) și împrejurimi, în sud-vestul țării

„A explodat buba care trebuia să explodeze"

Beni reia povestea. „Echipa a fost fondată anul acesta, în ianuarie. Înregistrată la federație, cu acte, cu tot. Era înscrisă în liga a 5-a, ei îi spun liga a 4-a. Numele era Gullfálkinn, șoimul de aur, noi ne-am comandat costumul de joc, l-am creat împreună cu designerul firmei de echipament sportiv, am avut unul galben pentru meciurile de acasă, altul roșu pentru deplasări, am pornit pregătirea, am închiriat teren de antrenament, exersam de două, chiar de trei ori pe săptămână, duminica jucam amicale, la fel în februarie, martie, aprilie. Patru luni de pregătire. În mai, demara campionatul...”.

Alte regrete: „A fost frumos inițial, numai că s-a terminat atât de repede. Eu am plecat după primul meci, pentru că atunci a explodat buba care trebuia să explodeze”. Buba? Neînțelegerile cu „fostul prieten”, neînțelegeri care s-au transformat într-un adevărat conflict. „Eu eram antrenor secund, prietenul era principal, voia să fie tot la echipă. Și jucător, și antrenor, și conducător, voia să facem doar cum dorea el.”

Se adunaseră multe probleme, discuții, nervi. „Mă acuza pe mine că nu îmi dau silința... Eu voiam să facem antrenamentele împreună, să lucrăm în echipă. Eram eu, el și alt prieten care pregătea portarii, tot român. El voia să facă singur tot. Îi ceream să punem pe hârtie, să plănuim mereu: «Ce facem mâine la antrenament?». Nu a fost de acord. Spunea: «Vin la pregătire și atunci mă gândesc». Nu putea lucra în echipă.”

N-a avut încredere. L-a acuzat!

Nu era contradicție doar la antrenamente. „Eu mergeam la federație aproape în fiecare zi, cu transferuri, acte, hârtii. Erau niște români cărora nu le venise transferul. Nu pot fi înregistrați de federația de aici până nu există o confirmare din România sau din ce țară sunt. 

Am fost cu toate hârtiile, colegul meu nu m-a crezut, nu avea încredere în mine, a crezut că nu m-am dus, pentru că îi spusesem de unii jucători că nu sunt atât de buni. I-am zis în față: «Nu știu de ce mă acuzi, normal că am fost acolo, sunt corect!». 

Am auzit mai târziu că s-a mai dus el o dată cu actele la federație, fără să știu eu. A mai făcut o foaie de transfer, cu semnături, cu tot, și s-a dus el. Erau deja înregistrate, dar tot a mers. Probabil s-a făcut de râs. N-a avut niciun strop de încredere.”

De la o zi la alta a fost tot mai rău. „Era un conflict clar de idei, de mentalitate. Nu puteam continua așa și m-am retras: «Eu plec, îți cedez ție echipa. Fă cum dorești, eu nu mai rămân». Am lăsat totul acolo, n-am luat nimic.”

Clubul s-a desființat, o lună mai târziu. „M-a sunat căpitanul, un islandez, și mi s-a plâns că fostul prieten se certa cu toată lumea, le spunea că nimeni nu e bun. Au mai jucat patru-cinci meciuri și au renunțat toți jucătorii. Definitiv. Am aflat că au retras echipa din campionat. A dispărut după jumătate de an. Ăsta a fost proiectul.”

Oricum, nu era mulțumit de jucătorii români. „După antrenamente, ei se opreau în parcare și fumau, islandezii se duceau acasă, să se odihnească. Nu le puteai face nimic, nu erau profesioniști, dar le-am zis că nu îmi place. Plus că lipseau de la antrenamente, unii îmi motivau că din cauza serviciului, alții nici nu știai.

Seriozitatea contează! Dacă mergeți aici la orice club din liga a patra, a cincea, islandezii sunt serioși, disciplinați, responsabili, se pregătesc ca profesioniștii. Asta e diferența.”

1.500de români locuiesc și trăiesc în acest moment în întreaga Islandă

Antrenor la două formații de junioare

A trecut aproape o jumătate de an de atunci. Beniamin Fer și-a continuat viața și, din octombrie, are contract. În fotbal. Școala de antrenori n-a fost absolvită degeaba. E angajat la Academia unui club din prima ligă islandeză, Leiknir Reykjavik. „Aveau nevoie de un antrenor, am fost la interviu și m-au acceptat.” 

Pregătește două echipe de fete, prima de junioare 2, de 16-17 ani, a doua mai mici, de 6-9 ani. „Avem cinci antrenamente pe săptămână cu cele mari, trei cu cele mici”. În plus, Beni se va ocupa și de stadionul mare, „Leiknisvöllur”, sezonul viitor. Ca un administrator.

La Leiknir, Fer e unicul român. Și băieții lui. Adrian și Elias joacă la juniori. Pentru ei, viața zâmbește în Islanda. Sunt și momente de împlinire.

Fiii lui se numesc Beniaminsson

Islandezii preiau prenumele tatălui, transformându-l în nume de familie, fiii cu „son”, fiicele cu „dottir” la final. Beniamin a vrut ca băieții lui, ambii născuți la Reykjavik, să aibă două nume de familie. Și Fer, dar și cel cu rezonanță locală. Devenind Adrian Beniaminsson Fer și Elias Beniaminsson Fer.

Povestea românului care antrenează la un club din prima ligă islandeză » A încercat să formeze o echipă de români: „După antrenamente, ei se opreau în parcare și fumau”

Are doar pașaport islandez

Beniamin Fer a obținut cetățenia islandeză în 2009. Și pașaport, imediat. „M-au întrebat dacă am nevoie urgent, le-am spus că am vrea să plecăm peste o lună. A doua zi, primeam pașaportul acasă, trimis prin poștă”, povestește el. Momentan, are doar pașaport islandez. Cel românesc i-a expirat, și buletinul. A rămas numai cu certificatul de naștere de Timișoara.

Afacerea lui Valur

Pe insulă, „municipalitatea investește în cluburi, găsind un sponsor puternic”. Beni știe și o afacere prin care Valur Reykjavik (grupare fondată în 1911, cu 23 de titluri, 3 în ultimii 5 ani) a obținut o sumă importantă: „Dacă mergeți pe lângă stadion, vedeți că s-au construit blocuri noi. Valur deținea acel teren și l-a vândut cu sute de milioane orașului Reykjavik. E un club solid, cu o arenă frumoasă și o bază superbă.” 

Municipalitatea sprijină și academiile de juniori, plătind anual 50.000 de coroane (332 de euro) pentru fiecare copil al centrelor de juniori: „Dacă ai două sute de copii, înseamnă un ajutor consistent.”

„Peste 1.000 de copii la un turneu”

Pentru nordici, sportul de masă e esențial. „Sunt peste tot terenuri, și mari, și mici, săli, bazine. Oriunde, și copiii, și adulții pot face mișcare. Se organizează multe turnee la echipe de copii, unele foarte mari. La Akureyri, în nordul țării, participă peste 1.000 de copii, vin toate formațiile din Islanda, acolo au fost descoperiți jucători precum Gudjohnsen și Sigthorsson.”

Citește și alte știri despre națională:

Ianis Hagi și Tudor Băluță, colegi cu Dybala și Klopp în proiectul „Common Goal”! Primii fotbaliști români care își donează o parte din salariu

Naționala care stă la pândă pentru Enes Sali » Tatăl jucătorului, contactat de antrenor: „Eu asta spe

Playtech: Ce a putut spune Sorana Cîrstea despre Simona Halep după ce a fost eliminată de la Australian Open. „E egal cu zero”


Comentarii (10)
robotzel
robotzel  •  05 Decembrie 2021, 19:50
Postat de tristan pe 05 Decembrie 2021, 12:52

nu ma atrag tarile nordice..deloc...povestea lui e o poveste banala , ca si a oricarui emigrant roman..sa fie sanatos si fericit.

Care este problema ta?

tristan
tristan  •  05 Decembrie 2021, 12:52

nu ma atrag tarile nordice..deloc...povestea lui e o poveste banala , ca si a oricarui emigrant roman..sa fie sanatos si fericit.

149517776804588
Gica Gica  •  05 Decembrie 2021, 08:47

A zis clar ca a lucrat 12 ani ca sofer(5+7). Probabil 17 ani in total de când studiază islandeza . Repede unii romani sar.Succes Beni! Odată în Islanda dacă da Dumnezeu trebuie sa ajung!

Vezi toate comentariile (10)
Comentează