GSP.RO  »  GSP SPECIAL  »  PROFU' DE SPORT

VIDEO Care a fost formația favorită a lui Ovidiu Ioanițoaia: „Am iubit foarte tare acea echipă” + Ce l-a bulversat în ultimii ani: „Inițial, a fost un șoc și pentru mine!”

Ovidiu Ioanițoaia în 1985, alături de Costică Ștefănescu, Cornel Pumnea, Ladislau Boloni, Mircea Lucescu și Gino Iorgulescu / foto: Arhivă GSP +29   FOTO
Ovidiu Ioanițoaia în 1985, alături de Costică Ștefănescu, Cornel Pumnea, Ladislau Boloni, Mircea Lucescu și Gino Iorgulescu / foto: Arhivă GSP

Articol de GSP - Publicat marti, 26 iulie 2022 20:03 / Actualizat marti, 26 iulie 2022 21:13

Ovidiu Ioanițoaia, un veritabil reper în presa din România, a dezvăluit la ediția a doua a podcastului „Profu' de Sport”, realizat de redactorul-șef GSP Cătălin Țepelin, că a iubit o singură echipă din România, Craiova Maxima. În prezent, Ioanițoaia e un fan al italienilor de la Napoli.

De asemenea, întrebat fiind de Țepelin cum a experimentat accesul publicului la feedbackul instant, Ioanițoaia poveștește că inițial a perceput într-un mod accentuat comentariile negative, pe care acum a învățat să le gestioneze mult mai bine.

VIDEO. Pasiunea lui Ovidiu Ioanițoaia: „Am iubit Craiova Maxima”

- Voiam să vă întreb cum a schimbat presa, dacă nu chiar lumea, accesul publicului la feedback instant? Din punctul meu de vedere, presa a fost privilegiată zeci de ani, neavând un feedback real, imediat, din partea publicului. E adevărat, mai primeai o scrisoare la redacție, dar acum, la două secunde după ce ai publicat ceva pe site, oamenii deja comentează, își spun părerea lor. Dumneavoastră cum v-ați adaptat la chestia asta? Totuși, veneați foarte de sus, de la înălțimea unei vedete de TV, care atunci când spunea că a fost ofsaid, toată țara se oprea și spunea: «E ofsaid, că a zis Ioanițoaia la Procesul Etapei!». Ați ajuns în zona asta digitală, unde, practic, fiecare virgulă este contestată. Toată lumea crede că e mai priceput decât dumneavoastră.
- Că unii au pretenția că știu, nu e de mirare, pentru că poate chiar știu. Dar ăia care au pretenția că nu știu, după 55 de ani de presă, aia mi se pare de râs. Spun ei: «Băi, ce fotbal știi tu?» Hai, totuși, să păstrăm o măsură, să încercăm să fim realiști. Inițial, a fost un șoc și pentru mine, recunosc. Pentru că eu sunt convins că nu mai există unanimitate azi, în niciun domeniu.

- Dar nevoia noastră de confirmare și de confirmare unanimă este pe viață, în natura umană. Toți ne așteptăm să fim aplaudați.
- Eu nu citesc foarte des, mărturisesc. Fiica mea le citește, ea este mai branșată aici. Oricărui om îi face plăcere să fie lăudat. Oricărui om îi face plăcere să citească despre articolul lui că a fost bun. Inițial, când unii mă înjurau, în afară de cei care înjură din profesie - nu-i citez, deși îi știu - criticile m-au enervat, m-au derutat un pic. După care am spus: «Poate că oamenii au dreptate». Mărturisesc, pe de altă parte, că n-am încercat niciodată să scriu în așa fel încât să le fac unora plăcere.

- Asta ar trebui să fie o regulă de bază a meseriei, pentru că dacă întotdeauna supui judecata unui posibil articol feedback-ului ulterior, trei sferturi din ce vrei să scrii ar pica la selecție.
- Trebuie să scriu în continuare ceea ce cred eu. Un ziarist ce face? Scrie ceea ce vede și ceea ce crede crede că merită scos din ce a văzut, că vezi mai multe decât scrii. Sigur, de la o vreme nu prea mai citesc, m-am cam lămurit. Mai citesc, dar nu pun foarte mare preț pe asta, pentru că știu care sunt judecățile. Dacă lauzi CFR Cluj, toți suporterii FCSB-ului sar și te înjură. Dacă te apuci și critici pe CFR Cluj, te laudă ăia și te înjură suporterii. Suporterii nu înțeleg un lucru esențial, și anume că ziaristul nu e fan. Ziaristul trebuie să scrie ce vede și să încerce să fie cât mai obiectiv. Doctorul meu cardiolog, Udroiu, despre care vorbeam mai devreme, este stelist cumpărat și vândut. Nu te poți înțelege cu el. Mă rog, e cu FCSB-ul acum. El a înțeles, dar alții ca el nu.

- Continuați.
- Ei judecă fotbalul în funcție de sentimentele lor și de ce le convine. Nu le convine un articol, te înjură! Chit că, dacă stai și te gândești, ce treabă am eu? Mai nou, aș fi fan CFR Cluj. De ce? Pentru că am scris că, totuși, e campioana României, trebuie să avem mai mult respect pentru echipa asta.

- Apropo de CFR Cluj, a fost recent un episod foarte interesant săptămânile trecute. După ce pe GSP.ro a apărut o opinie PRO Dan Petrescu, Dan Petrescu l-a sunat pe Dan Udrea, cel care a scris, încântat și deopotrivă mirat de faptul că în Gazeta Sporturilor a apărut o laudă la adresa lui. Dan Petrescu uitând că el a fost desemnat de GSP «Antrenorul Anului», «Antrenorul Lunii». Oamenii rețin doar ce se scrie rău despre ei.
- Sigur că da! Rețin doar ce le convine.

Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
+25 FOTO

- Dumneavoastră cum ați survolat acești 20-30 de ani în care vi s-a reproșat, direct sau indirect, că trageți cu echipa nu știu care, că faceți jocurile nu știu cui, că luați șpagă de la nu știu cine. Că suntem sătui de poveștile ăstea...
- În același articol, oamenii scriu: «Băi Ioanițoaia, termină, ești stelist pe față!», iar următorul comentariu e: «Băi, când mai termini, mă, cu ura asta pentru Steaua?», «Cât mai ții cu Craiova?», «Mai ții mult cu CFR?». În fiecare articol, eu țin cu altă echipă. Eu am iubit foarte tare Craiova Maxima, aia cu care am circulat prin Europa, de unde sunt oameni aproape de vârsta mea. Dar, de atunci, n-am mai avut o echipă favorită... am mai ținut, când aveam acolo niște prieteni, cu Carpați Nehoiu, povești de genul ăsta.

- Și ca să scăpați de presiunea asta, v-ați mutat toată pasiunea la Napoli și gata, doar n-o să vă comenteze fanii lui Juventus că de ce țineți cu Napoli.
- Asta ar mai lipsi!

VIDEO. Ovidiu Ioanițoaia, invitat la „Profu' de sport” (podcast integral)

Citește și alte știri din podcastul „Profu de Sport”:

„M-am speriat rău! Eram în Bulgaria, era noapte, ploua torențial...” » Ovidiu Ioanițoaia a povestit momentul de cumpănă din iunie, când a suferit un AVC
PROFU' DE SPORT
„M-am speriat rău! Eram în Bulgaria, era noapte, ploua torențial...” » Ovidiu Ioanițoaia a povestit momentul de cumpănă din iunie, când a suferit un AVC
Marea satisfacție a carierei lui Gică Popescu: „Sunt mândru că l-am bătut pe Hagi de 6 ori!”
PROFU' DE SPORT
Marea satisfacție a carierei lui Gică Popescu: „Sunt mândru că l-am bătut pe Hagi de 6 ori!”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (4)
costeltudor
costeltudor  •  27 Iulie 2022, 22:32

Dlor. ziaristi , care este motivul pt. care mi-ați șters comentariul meu ??? Va rog aveți bunul simt si comunicați-mi și mie !

corectorul
corectorul  •  27 Iulie 2022, 14:04
Postat de ali.bec pe 26 Iulie 2022, 22:11

Apropo de comentarii, dacă tot ați adus vorba. Voi nu prea sunteți nici moderatori și nici jurnaliști. In cel mai bun caz sunteți din ăștia care trolleaza cititorii.

Pe bune acum, chiar nu aveti minime cunostinte? Pai cum de ai ajuns sa crezi ca ziaristii autori ai articolelor sunt si cei care modereaza comentariile? Fiecare site de presa online are administrator/administratori, acestia fiind cei care modereaza comentariile, nu ziaristii.

tataika
tataika  •  27 Iulie 2022, 05:51

Semnați articolele! Ar fi un început.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează