GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  ANCHETA GSP

Morariu: "Bugetul iniţial pentru patinoar era 12,7 milioane de euro! Nu am de ce să cer vreun control"

Articol de GSP - Publicat joi, 10 iunie 2010 00:00

Octavian Morariu, preşedintele Comitetului Olimpic Român, a vorbit la emisiunea Naşul despre costurile şi motivaţiile de construcţie ale patinoarului de la Braşov.

"A fost vorba de un caiet de sarcini referitoare la Festivalul Olimpic al Tineretului European cu ocazia  Sărbătorilor de iarnă, la care ne depusesem candidatura în numele oraşului Braşov în anul 2007. Era nevoie de un patinoar pentru hochei şi unul pentru probele de viteză.

Bugetul prevăzut iniţial era de 12,7 milioane de euro, iar el acum ar face 9-10 milioane de euro. Eu nu am de ce să cer un control, pentru că noi sîntem organizatorii. Oraşul Braşov este cel care este responsabil de acest eveniment.

Competiţia se desfăşoară în 2013 şi cred că vom ieşi din criză pînă atunci şi vor veni turişti, cel puţin 5.000 de participanţi, cu tot cu antrenori, sportivi şi partea logistică, probabil şi familiile celor care concurează", a declarat Octavian Morariu la emisiunea Naşul, la postul B1TV.

Citește și:
Soția starului de la Roma rupe tăcerea: „M-a înșelat în timpul sarcinii și cu prostituate”
Campionate

Săpunaru, atac vulgar în direct: „Să nu-l mănânce în c*r, poate el să vorbească în fața mea?”
Superliga

Scandal pe aeroport: tatăl lui Lamine Yamal ar fi scuipat-o în față
Campionate
Scandal pe aeroport: tatăl lui Lamine Yamal ar fi scuipat-o în față
Sportiva care a urinat în timp ce încerca să ridice aproape 200 de kilograme a postat clipul pe Instagram: „Întrebarea este alta”
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează