Articol de GSP - Publicat vineri, 21 decembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 21 decembrie 2012 01:16
În ediţia tipărită a Gazetei Sporturilor de azi puteţi citi un interviu realizat la Sedan de Cristian Geambaşu cu Cornel Penu, marele portar al handbalului românesc stabilit de 10 ani în Franţa, pasionat de pictură (foto 1).
Cornel Penu a apărat poarta naţionalei de handbal timp de 13 ani. A cîştigat două titluri mondiale. Cu şi pentru România. Peste toate, Penu a fost eroul finalei de la Berlin, din 1974. Atunci şi acolo a arătat cum pot fi învinşi nemţii chiar la ei acasă. Unul dintre personajele de legendă ale unui sport stăpînit odinioară de români îşi spune povestea cu naturaleţe şi luciditate. Cu farmec, cu umor, cu detaşare şi cu speranţa că lucrurile pe care le ştie pot fi de folos mai departe. Înainte de a fi prea tîrziu pentru handbalul nostru.
Penu se descrie azi ca "un român stabilit de 10 ani în Franţa. Un român care nu se sfieşte să vorbească franceză cu accent românesc. Iubesc Franţa, dar iubesc deopotrivă ţara în care m-am născut şi am trăit jumătate de viaţă", în timp ce Penu de ieri era "portarul echipei naţionale a României timp de aproape 13 ani. Şi al lui Dinamo tot atît".
Marele handbalist s-a retras la 33 de ani. Nu a fost o zi în care am înţeles că nu mai pot juca handbal, s-a petrecut treptat. În '79 hotărîsem să mă retrag. Fizic stăteam excelent, psihic eram foarte obosit. Mă uzaseră anii aceia de concentrare neîntreruptă". A fost cooptat însă în lotul care se pregătea pentru Olimpiada de la Moscova 1980, dar o accidentare la genunchi a făcut ca decizia retragerii să fie definitivă.
Ulterior, a antrenat în Maroc, la Marrakech, şi în Franţa, la Sedan. "S-au purtat cu mine cu respectul cuvenit unui mare campion!". Acum s-a pensionat, dar continuă să pregătească grupele de copii sub 14, sub 16 şi sub 18 ani ale clubului din Sedan.
Penu povesteşte şi experienţa de la Mondialele din 1974, unde România îşi apăra titlul cucerit cu 4 ani înainte. A presimţit că urma să facă cel mai mare meci al carierei cu Germania de Est, în finală. "În noaptea dinainte l-am visat pe Ceauşescu. Probabil că în subconştient acţiona ideea că şeful statului urma să ne cheme la Comitetul Central pentru a ne decora. Asta presupunea să fi cîştigat finala".
În ediţia tipărită a Gazetei Sporturilor de azi puteţi citi un interviu realizat la Sedan de Cristian Geambaşu cu Cornel Penu, marele portar al handbalului românesc stabilit de 10 ani în Franţa, pasionat de pictură (foto 1).
Cornel Penu a apărat poarta naţionalei de handbal timp de 13 ani. A cîştigat două titluri mondiale. Cu şi pentru România. Peste toate, Penu a fost eroul finalei de la Berlin, din 1974. Atunci şi acolo a arătat cum pot fi învinşi nemţii chiar la ei acasă. Unul dintre personajele de legendă ale unui sport stăpînit odinioară de români îşi spune povestea cu naturaleţe şi luciditate. Cu farmec, cu umor, cu detaşare şi cu speranţa că lucrurile pe care le ştie pot fi de folos mai departe. Înainte de a fi prea tîrziu pentru handbalul nostru.
Penu se descrie azi ca "un român stabilit de 10 ani în Franţa. Un român care nu se sfieşte să vorbească franceză cu accent românesc. Iubesc Franţa, dar iubesc deopotrivă ţara în care m-am născut şi am trăit jumătate de viaţă", în timp ce Penu de ieri era "portarul echipei naţionale a României timp de aproape 13 ani. Şi al lui Dinamo tot atît".
Marele handbalist s-a retras la 33 de ani. Nu a fost o zi în care am înţeles că nu mai pot juca handbal, s-a petrecut treptat. În '79 hotărîsem să mă retrag. Fizic stăteam excelent, psihic eram foarte obosit. Mă uzaseră anii aceia de concentrare neîntreruptă". A fost cooptat însă în lotul care se pregătea pentru Olimpiada de la Moscova 1980, dar o accidentare la genunchi a făcut ca decizia retragerii să fie definitivă.
Ulterior, a antrenat în Maroc, la Marrakech, şi în Franţa, la Sedan. "S-au purtat cu mine cu respectul cuvenit unui mare campion!". Acum s-a pensionat, dar continuă să pregătească grupele de copii sub 14, sub 16 şi sub 18 ani ale clubului din Sedan.
Penu povesteşte şi experienţa de la Mondialele din 1974, unde România îşi apăra titlul cucerit cu 4 ani înainte. A presimţit că urma să facă cel mai mare meci al carierei cu Germania de Est, în finală. "În noaptea dinainte l-am visat pe Ceauşescu. Probabil că în subconştient acţiona ideea că şeful statului urma să ne cheme la Comitetul Central pentru a ne decora. Asta presupunea să fi cîştigat finala".
Interviul integral, doar în ediţia tipărită a Gazetei Sporturilor de azi, nu şi pe site!
