GSP SPECIAL  »  IDEILE GAZETEI  »  MÎINE CU GAZETA AI UN ROMAN PREMIUM

Seria de romane premium continuă cu "Dragostea durează trei ani", de Frederic Beigbeder

Frederic Beigbeder în dialog cu Maria Andrieş
Frederic Beigbeder în dialog cu Maria Andrieş

Articol de - Publicat marti, 23 august 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 24 august 2011 10:44

Liderul noii generaţii de scriitori francezi vorbeşte despre dragoste şi sport ca artă de trăi Frederic Beigbeder: "Să citeşti reprezintă o formă de rezistenţă"

AZI ÎMPREUNĂ CU GAZETA SPORTURILOR AI UN ROMAN PREMIUM

Controversat, temut, imitat, Frederic Beigbeder este copilul teribil al literaturii franceze de astăzi. A lucrat în publicitate, a fost consilier de imagine, critic literar, cronicar monden, editor de carte, moderator de televiziune. Asta, ca să-şi permită libertatea de a scrie "singur în colţul meu". Romanele sale, despre dragoste, despre publicitate sau despre problemele lumii noastre, au şocat şi au creat modă. "De fapt, sînt un timid şi un copil", spune Beigbeder, în interviul acordat "Gazetei". Chiar dacă nu e fan al fotbalului, are oroare de reclamele din timpul meciurilor. "Am detestat şi detest publicitatea!". Vorbeşte în cunoştinţă de cauză, a lucrat în domeniu. Acum meseria lui e să fie "revoltat şi vulnerabil".

"Mondialul mă prinde şi pe mine"

- De unde fascinaţia oamenilor pentru fotbal?

- Cred că fotbalul a devenit un altfel de a face război fără a ucide pe nimeni, un fel paşnic de a-ţi construi o identitate naţională, de a-ţi apăra patria. E amuzant, dar sînt oameni cărora puţin le pasă de ţara lor şi dintr-o dată îi auzi strigînd "Vive la France! Allez, la France!".

- Marc Maronnier, personajul din roman, se simte jenat după ce aplaudă un gol la Franţa - Spania. Vi s-a întîmplat să aplaudaţi un gol al Franţei?

- Bineînţeles. E bizar, nu urmăresc campionatul intern şi totuşi, în timpul Campionatului Mondial, mă trezesc şi eu galvanizat de miză. Mă prinde şi pe mine.

- Ultimul Mondial al Franţei n-a fost prea reuşit.

- Oh, la, la! A fost interesant doar în plan comic. Am arătat ca o echipă de necunoscuţi. Foarte, foarte ridicoli.

- Jucători favoriţi?

- Thierry Henry, l-am şi întîlnit. Foarte simpatic! Mi-a spus că mi-a citit cărţile. Şi pe Thuram îl ştiu, un alt jucător inteligent, citeşte mult.

- Priviţi sport la televizor?

- Doar la tenis mă uit, toate turneele mari, Roland Garros, Wimbledon, Flushing Meadows. Îmi place şi joc tenis.

- Federer, Nadal, Djokovici?

- Federer, Federer. De altfel, chiar şi semăn un pic cu el, mi s-a spus (îşi dă mîna prin păr). Puţin, nu foarte tare. Dar de-ajuns să mă identific cu el. E şi un tip foarte chic, nu?

"Dragostea e o şansă"

- Aveaţi 30 de ani cînd aţi scris "Dragostea durează trei ani". V-aţi schimbat părerea de atunci?

- Da, mi-am schimbat-o. M-am schimbat eu însumi. Sînt ceva mai experimentat. Atunci divorţasem şi eram foarte nefericit. Acum cred că dragostea e o şansă, pe care trebuie s-o prinzi. Nu e o glumă sau ceva de genul ăsta, e o şansă. În viaţă, există întîlniri importante, există destinul.

- Credeţi în destin?

- Da, cred în destin. Să te îndrăgosteşti ţine de realitate, în acelaşi timp e ceva miraculos, sacru, şi trebuie să încerci să-ţi dai seama cînd dragostea dă peste tine. Să prinzi şansa. E ceva important şi nu se întîmplă prea des.

- În roman, bărbatul de 30 de ani pare o specie destul de tristă. Cum e bărbatul de 40 de ani?

- De la 40-45 de ani, devii mai înţelept. Îţi dai seama că dragostea nu înseamnă să înşiri femei, nu e esenţialul. Ceea ce contează e, dacă ai şansa unei poveşti frumoase, să fii capabil s-o trăieşti.

- Unii fotbalişti poate ar spune altceva.

- E complicat pentru ei. Ştiu numai fotbal şi ajung să cîştige de foarte tineri prea mulţi bani deodată, dau un gol şi se trezesc înconjuraţi de o mulţime de domnişoare mai mult sau mai puţin virtuoase. Mai mult sau mai puţin interesate de notorietatea şi de banii lor. Dacă-ţi permiţi să plăteşti o mulţime de prostituate, nu te mai întrebi unde e dragostea.

- Unde e dragostea?

- Dragostea o simţi imediat. Cînd e prezentă, ştii că e acolo. Şi e ceva care n-are neapărat de-a face cu relaţiile fizice.

- Sună destul de platonic.

- Păi, da. De fapt, Platon spunea că dragostea înseamnă să-ţi întîlneşti jumătatea. Dar uneori e greu să-ţi dai seama. Aşadar, vedeţi, am devenit mult mai calm şi mai romantic. Sper din tot sufletul că titlul "Dragostea durează trei ani" e fals.

"Toată lumea a trecut prin asta"

- Aţi fost la piesa de teatru, regizată de Chris Simion. Ce părere aveţi?

- Mi se pare o montare foarte interesantă, cu sfaturi pentru public, fidelă romanului. Se joacă de foarte mult timp şi publicul de aici reacţionează foarte bine. Am văzut în sală cupluri, venite să vadă şi să discute, "Şi tu faci aşa, uite!".

- Cum explicaţi succesul poveştii din "Dragostea durează trei ani"?

- E universală, toţi oamenii trăiesc o pasiune, care devine relaţie, mai complexă, apoi sfîrşeşte în plictiseală şi divorţ. Nu neapărat divorţ, dar fiecare a trecut prin genul ăsta de uzură a sentimentelor. Unii acceptă asta, alţii - nu, pleacă. Întrebarea din carte e cum poate viaţa în doi să pună în pericol erotismul şi sentimentele, cum poate întîlnirea cu cineva nou să pună în pericol cuplul. I se poate întîmpla oricui, bărbat, femeie.

- În roman, lucrurile sînt văzute prin ochii bărbatului. Un bărbat care are reacţii destul de feminine, plînge, suferă, e foarte sensibil

- Bărbatul a scris cartea, pînă la urmă. Şi aşa e el. Ce-i drept, am reacţii destul de feminine uneori, pot deveni foarte posesiv, gelos, apoi imediat un pic nebun, un pic uşuratic. De fapt, scriitorii sînt destul de feminini, hipersensibili. Face parte din meserie, să fii vulnerabil.

"Nu poţi fi artist dacă eşti adult"

- Vă place Jules Renard.

- Da, pentru că e concis. Are micile lui fraze sclipitoare, care exprimă lumea întreagă. Jules Renard e un fel de Emil Cioran francez.

- Copilul care refuză să crească, Morcoveaţă-Renard, vă seamănă?

- Da, copilul răsfăţat care am fost trăieşte în mine. Nu poţi fi artist dacă eşti adult. Faptul de a vrea să produci o operă mi se pare ceva foarte infantil, naiv. Precum copiii care desenează ceva şi arată repede părinţilor.

- Scrieţi ca să le arătaţi cărţile părinţilor, iubitei?

- Scriu ca să rămîn un copil, probabil. Să fii artist nu mi se pare deloc o atitudine matură. Îndărătul scriiturii se află mereu cineva care are opt ani, care are 12 ani. Chiar şi cînd scriitorul are 80 de ani, dacă te uiţi în ochii lui, dai de o privire de copil.

- Ce se află în acea privire?

- Naivitate. Îţi trebuie o anumită doză de naivitate pentru a scrie. Să priveşti lumea ca şi cum abia a fost creată, să ai mereu o încîntare pură în faţa ei. Francoise Sagan, de exemplu, şi-a păstrat mereu privirea de fată de 17 ani. E ca şi cum o adolescentă s-ar fi ascuns în corpul unei femei de o anumită vîrstă. Nu înseamnă neapărat o regresiune spre copilărie la scriitor, doar că trebuie să privească lumea ca şi cum o văd prima oară.

"Romanul e pe cale de dispariţie"

- Cum vedeţi viitorul cărţii?

- Mi-e foarte teamă că vor dispărea cărţile din hîrtie. Foarte repede, la cum se schimbă acum lumea, în cinci ani, în zece ani, cartea va deveni un obiect rezervat unei elite. Mi se pare trist, foarte, foarte trist. Pentru că a citi de pe hîrtie nu e acelaşi lucru cu a citi de pe un ecran. A citi de pe hîrtie e un gest sublim, care există de şase secole şi care ar putea dispărea înaintea morţii mele. Cred că e oribil.

- Despre Internet ce părere aveţi?

- Sigur, citim şi pe Internet, citim mail-uri, citim pe bloguri, citim pe site- uri, dar nu cred că poţi citi "Război şi Pace" pe Net. Cel mai ameninţat de lectura pe net e romanul de patru-cinci sute de pagini. Marea naraţiune. Cei care spun că citesc Proust pe computer sînt nişte mincinoşi. Ai nevoie de cărţi de hîrtie ca să citeşti astfel de texte.

- Vor rămîne numai textele scurte?

- Din ce în ce mai scurte, de zece pagini, apoi de zece rînduri. Poveşti tot mai mici, articole tot mai mici. Nu va dispărea doar cartea din hîrtie, obiectul, va dispărea şi romanul, asta-i grav.

"Acceptăm să ne prostim"

- Cititorii de azi au alt stil de viaţă, sînt mai nerăbdători?

- E o nerăbdare. Trebuie să faci un efort de concentrare ca să citeşti. Însă acum apar atîtea tentaţii în jur, încît nu mai eşti dispus să faci efortul ăsta. Americanii îl numesc "ADD", "Attention Deficit Disorder", deficit de atenţie). Copiii de azi nu mai sînt în stare să se concentreze pentru a citi texte mai lungi, pentru a învăţa poezii.

- Dragostea va dura trei minute, în loc de trei ani?

- Durata e ameninţată în toate domeniile, în dragoste, în literatură. Chiar şi faptul de a privi un film la cinema timp de două nu cred că va mai exista în zece ani. Oamenii nu mai au nevoie să se ducă la cinematograf, văd filmele acasă. Poate şi asta va dispărea. E înspăimîntător, modul ăsta de cultură "youtube", de zapping permanent, de videogame permanent, pe care-l acceptăm. Cînd de fapt acceptăm să ne prostim.

- E vreo conspiraţie pentru ca oamenii să devină proşti?

- Nu e conspiraţie, mai degrabă e autodistrugere. Cum să spun? Sîntem pe cale de a fabrica un om leneş.

- Poate l-am fabricat deja.

- Dar nu e doar lenea. Mai e şi reclama, care întrerupe meciurile. Cum se întîmplă în SUA, unde SuperBowl-ul e finanţat în întregime din publicitate. Adică banii vin de la nişte firme care n-au interesul să priveşti un program fără pauză. Vor să-şi vîndă produsul. Cînd citeşti o carte, te sustragi publicităţii. Nu e chiar o conspiraţie, să zicem că e mai avantajos pentru firme să aibă consumatori docili, abrutizaţi, paşnici. Să citeşti o carte reprezintă o formă de rezistenţă.

"Sportul te învaţă revolta"

- Mama dumneavoastră a fost traducătoare de romane siropoase. Scrieţi romane şocante ca revoltă contra mamei?

- Mama nu-şi iubea munca, făcea asta pentru a-şi cîştiga traiul. E o revoltă împotriva muncii mamei mele. În copilărie, o auzeam mereu plîngîndu- se despre cît de stupide sînt romanele pe care le traduce. Poate că asta m-a marcat şi m-a împins să fac altceva.

- Un mesaj pentru cititorii "Gazetei Sporturilor"?

- Trebuie să reziste. Cred că sportul are o mare calitate: adevăraţii campioni sînt oameni cu mult talent, abilităţi, energie, dar şi cu o mare capacitate de revoltă, de furie. În meciurile importante, de fotbal, de tenis, vezi adesea pe cineva aproape de înfrîngere, dar care termină victorios, pentru că a rezistat. E o forţă interioară care le spune: "Nu, nu voi pierde! În ultimul moment, voi cîştiga!". Sportul nu e doar un spectacol, e şi o artă de a trăi, să nu accepţi orice, să nu te resemnezi cu soarta ta.

- România va întîlni Franţa, în septembrie. Le-aţi spune jucătorilor români că trebuie să reziste?

- Mie mi-e totuna. Sper că va fi un spectacol bun, un meci frumos. Şi apoi, fotbaliştii francezi nu s-au prea ilustrat prin ceva în ultima vreme, aşa că aveţi toate şansele.

"Dragostea durează trei ani", de Frederic Beigbeder, este azi la chioşcuri împreună cu Gazeta

Playtech: Cum a arătat Simona Halep mireasă. Rochia inedită a lăsat mască toţi invitaţii


Comentarii (6)
gael
gael  •  24 August 2011, 15:09

am vazut piesa de teatru de vreo 30 de ori,am cam citit cartea nu?:)

mrblack
mrblack  •  24 August 2011, 11:44

Multumim, Maria! Mi-as fi dorit sa avem un interviu mai complex. Recomand tutor celor care isi dau cu parerea sa citeasca mai intai: 29,9 RON, Memoriile unui tânăr ţicnit, Dragostea durează trei ani, Nuvele sub ecstasy, Egoistul romantic, Iartă-mă! ... Ajută-mă! .

holland
holland  •  24 August 2011, 07:58

prefer...Philip K Dick sau alticorifei SF ...decat trei-lule-trei-surcele.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează