GSP SPECIAL  »  PARIURI SPORTIVE  »  PONTURI PARIURI

Rapid - U Cluj: Cine revine cu adevărat în lupta pentru promovare? Trei ponturi pentru meciul de azi din Liga a 2-a

Articol de - Publicat joi, 19 noiembrie 2020 11:23 / Actualizat joi, 19 noiembrie 2020 11:43

Rapid - U Cluj se joacă azi, de la 20:30, într-o restanță din cadrul etapei a 10-a din Liga a 2-a și pune față în față două echipe de tradiție care sunt însă sub obiectiv. Giuleștenii și ”Șepcile roșii” sunt, pentru moment, departe de promovarea pe care și-au propus-o la startul sezonului.

După trei înfrângeri la rând, Rapid a stopat criza cu un succes în fața Farului din Constanța, 2-1, obținut cu mari emoții, cu mult noroc și cu un pic de ajutor din partea arbitrului. ”Ăsta e Rapidul original!”, spunea, la final, antrenorul giuleștenilor, Mihai Iosif, bucuros că a obținut prima victorie din mandatul său de interimar, care pare că se va sfârși după partida din această seară. Rapidiștii se află pe poziția a 12-a, cu 16 puncte, iar un succes i-ar sălta pe loc de playoff.

U Cluj avea șansa să urce până pe poziția a 2-a, la egalitate cu Călărașiul și Timișoara, dar clujenii s-au împotmolit la Reșița. Afectați puternic de COVID-19, fotbaliștii lui Costel Enache, încă în carantină, au arătat rău pe terenul noii formații a lui Alin Minteuan și au pierdut cu 2-1. Dar ”studenții” și-au mai recuperat din absenți și din antrenamentele pierdute și vin la București hotărâți să nu piardă.

În sezonul trecut, Rapid și U Cluj au apucat să se întâlnească o singură dată, în Regie, iar meciul s-a terminat la egalitate, scor 1-1. Hlisei, în minutul 24, și Dorin Goga, în minutul 33, marcau într-o partidă care își consuma tot spectacolul încă din prima jumătate de oră.

În momentul de față, vorbim despre două echipe cu un tonus total diferit. Rapid respiră din nou și visează să reintre în cărțile calificării, în timp ce U Cluj se chinuie să facă față programului încărcat și să depășească problemele cauzate de coronavirus.

Clujenii aveau opt partide consecutive fără eșec în mandatul lui Costel Enache, două dintre ele în Cupa României, și recuperaseră punctele pierdute în startul sezonului. U Cluj e pe locul opt, cu 17 puncte strânse în 10 etape!

CE PUTEM PARIA LA RAPID - U CLUJ:

  • Peste 2,5 goluri - cotă 2,10 la Superbet
  • Ambele echipe marchează - cotă 1,85 la Fortuna
  • Peste 8,5 cornere - cotă 1,56 la Unibet
Citește și:
Echipe de start la Dinamo - Chindia, în grupa D din Cupa României Betano
Cupa Romaniei
Echipe de start la Dinamo - Chindia, în grupa D din Cupa României Betano
Craiova pregătește curățenia » 4 jucători pot pleca din Bănie în iarnă
Superliga
Craiova pregătește curățenia » 4 jucători pot pleca din Bănie în iarnă
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Liga 2
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
„BOMBA” ZILEI! Ofertă neașteptată pentru Mirel Rădoi: „Discuțiile sunt avansate”
Campionate
„BOMBA” ZILEI! Ofertă neașteptată pentru Mirel Rădoi: „Discuțiile sunt avansate”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (1)
xxrapi
xxrapi  •  19 Noiembrie 2020, 18:26

"După trei înfrângeri la rând, Rapid a stopat criza cu un succes în fața Farului din Constanța, 2-1, obținut cu mari emoții, cu mult noroc și cu """un pic de ajutor din partea arbitrului.""Mai botzogashule unde ne-a ajutat arbitrul? Te rog,respectos, sa NE spui,TUTUROR, unde arbitrul a ajutat RAPID? Daca poti...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează