Articol de GSP - Publicat luni, 23 noiembrie 2020 16:27 / Actualizat luni, 23 noiembrie 2020 16:34
Realizatorul Europa FM, Cătălin Striblea, este un împătimit al sporturilor. Scrie mereu pe rețelele sociale despre sport, are un vlog de fotbal sub numele striblinho, , îl vezi deseori pe la câte o emisiune tv de specialitate, ba chiar a încercat, fără succes, și un doctorat în sport. Iar dacă nu ar fi fost epidemie, cu siguranță își petrecea o parte din week-end în tribună la un meci. Fotbal, tenis, handbal sau Formula 1, acestea sunt atracțiile principale. L-am invitat să ne spună cum se împacă pasiunea sa cu munca pe care o face în mod obișnuit la România în Direct și care înseamnă, mai curând, politică, probleme sociale.
De unde Striblinho?
Sunt un brazilian al povestirilor și joc fotbal vorbit la un nivel foarte înalt.
Fotbal vorbit?
Da. Sunt jucător în Campionat de Fotbal Vorbit, competiția în care suntem angajați toți muritorii care au visat vreodată că vor fi aplaudați pe un stadion. E o metaforă pentru toți cei măcinați de pasiunea asta uriașă. Toți microbiștii care trăim din poveștile spusese lângă gazon.
Cum se îmbină munca ta cu pasiunea pentru sport? Jurnaliștii au de obicei domenii bine delimitate.
Știu că atunci când lumea se uită la noi vede că ne ocupăm de un anumit lucru și trage concluzia că așa e toată viața noastră. Poate se gândesc că eu m-aș duce acasă și vorbesc cu soția tot politică sau că asta mă frământă cel mai tare. Iar la mine e cu atât mai complicat cu cât câțiva ani am lucrat în televiziuni de știri. Dar de fapt, adevărata mea natură se vede cel mai bine în radio, acolo unde abordăm o sumedenie de subiecte și nu ne luăm cel mai tare în serios, tot timpul.
Dar cu sportul este o poveste și mai complexă. Mie îmi place competiția fizică și munca acestor oameni care sunt cu adevărat speciali. Diferiți de muritorii obișnuiți prin capacitatea de a face lucruri uimitoare. Cred însă că e mai mult de atât. Sportul înseamnă foarte mult caracter, societate, civilizație. Eu cred că sportul arată foarte bine cine este și ce vrea o cultură și la ce nivel este o țară.
Nu te uiți, atunci, pentru spectacolul sportiv?
Ba da, asta e partea care-ți dă adrenalină. Dar partea fascinantă e în spate. Încerc să înțeleg cum gândesc oamenii care fac sport, cum își folosesc mecanismele de muncă, cum se pregătește un meci, ce gândire au, ce strategie. Și mai ales cum se construiesc sistemele din spatele lor. Ca să înțeleg asta, am stat de vorbă cu mulți sportivi, am încercat să intru în mediul lor, să văd cum construiesc niște mecanisme. Chiar râdea Ionuț Rada, cu care stau mai des de vorbă, când îl întrebam cum se exersează cutare schemă. Și citesc enorm de mult. Am abonamente la trei-patru reviste de specialitate, inclusiv o revistă de tactică de fotbal.
Tactică de fotbal? Asta e dincolo de nivelul de amator
Da. Îmi place să citesc înainte și după meci ce și cum se va întâmpla. Să le înțeleg sistemele de joc, ce vor face antrenorii, care sunt punctele cheie. Mi se pare fascinant că, deși, pare o mișcare haotică, de fapt, în sport, totul este pregătit și coregrafiat cu mii de ore de muncă. Alergarea aceea nu e întâmplătoare. Locurile pe care stau în teren, mișcarea interdependentă dintre ei, toate au o noimă și o pregătire.
Ai făcut sport?
De performanță? Doar la juniori. Am făcut handbal la Vaslui, cu profesorul Liviu Gugleș. Avem o medalie de aur și una de bronz, generația mea. Suntem foarte mândri de asta. Acolo am învățat disciplina, durerea, efortul, munca multă și să apoi să fiu parte din echipă. Știi că asta m-a urmărit toată viața? Nu am putut fi un lup singuratic, întotdeauna am lucrat mai bine cu oameni și cerându-le părerea.
Care e prima amintire legată de sport?
Două. Taică-meu uitându-se l rezumatele de la CM din 1982, Deși nu mi-e clar unde le vedea. Dar știu exact televizorul Opera la care se uita. Dar e o amintire vagă, cu mine pe covor, jucându-mă cu ceva și întrebând ce se întâmplă. Și a doua, cursa lui Cămătaru pe Rasunda. Asta e clară. Am văzut-o, am înțeles-o și încă îi aud vocea lui Țopescu. Apoi, peste ani, lucrurile s-au adunat. Noi aveam televizor color și-n 86 a venit tot blocul să vadă CM. Și tot atunci am început să mergem constant la Sală la Vaslui unde juca Moldosinul, marea noastră iubirea handbalistică.
Fotbal aveați la Vaslui?
Da. Am avut chiar două echipe în B: Mecanica Vaslui care a fost mereu marea echipă a orașului. Cea mai iubită și care umplea stadioane. A apărut la jumătatea anilor 80 și o echipă a partidului, Inter. Doamne, pe viață și pe moarte erau meciurile dintre astea două. Stadionul ținea cu Mecanica, iar tribuna oficială cu Inter.
Cu care țineai?
Eram nelipsiți de acolo, dar nu am avut vreo favorită. Am însă un moment favorit. Cu jucătorul Croitoru la un meciul cu Poli Iași. Omul era rezervă și la un contraatac al Iașiului, un atacant a scăpat singur cu portarul, acesta l-a întâmpinat devreme, iar omul a șutat de la jumătate. Mingea se ducea în poartă, dar din spatele ei a venit Croitoru care a oprit-o înainte de a intra. Doamne, ce scandal, ce urale, ce nebunie a mai fost. L-au suspendat îndelung, dar pentru noi a fost cât o victorie.
Asta înseamnă c-ai ținut cu Vasluiului lui Porumboiu?
Evident că ai o simpatie. Dar plecasem de acolo de ani buni. Mi-ar fi plăcut să ia un titlu. Ce jucători au fost acolo! Wesley, Adailton, Stanciu. Respect! Eu sunt stelist, de fapt. Am fost. Acum nu mai știu ce sunt. De când justiția hotărât că Steaua e în Ghencea și FCSB în partea cealaltă mi-e mai greu. Cred c-am rămas, cumva fecesebist, deși nu mă mai încearcă emoții. Dar amintirile mele sunt de stelist. Așa c-am transferat toată afecțiunea mea către Arsenal. Cu ei sufăr, că e mult de suferit.
Înainte de pandemie, care a fost ultimul meci?
Ah, magic! Am avut o invitație de la Liga spaniolă de fotbal și-am fost la Valencia, unde Levante a jucat cu Real. A și bătut Levante, într-o atmosferă colosală. Am avut ocazia acolo să văd cum sunt organizați acești oameni. Ce înseamnă industria de fotbal spaniol. Și am cunoscut-o și pe Andreea Părăluță, portarul Naționalei noastre feminine, dar și un star în Spania. O persoană excepțională prin modestie , dar și prin calitățile sale sportive. Am fost mândru acolo printre spanioli că e româncă.
La Europa FM vorbești despre sport?
De câte ori e ceva important. În emisiunea lui Radu Constantinescu, Drum cu prioritate, unde am o rubrică, vorbim ori de câte ori e ceva important. Mai ales că Radu e dinamovist. Îmi place să-l tachinez în perioada asta. Dar vorbim din această perspectivă, a sportului care înseamnă civilizație și societate. Nu e doar scor, nu numărăm cornere, dar vedem cum acesta repară sau strică lumea în care trăim.
Păi cum să o strice?
Păi uită-te și tu ce modele de succes au creat știrile sportive din ultimii ani. Oameni bogați, dar nu citiți, mașini extraordinare, femei nemaipomenite și foarte puțină muncă.
La ce meci o să mergi prima dată după pandemie?
La handbal. La primul meci de handbal. Sportul acesta m-a făcut cine sunt astăzi. Îl înțeleg, mi-a rămas în inimă. Mă cheamă acolo. Vreau să aud scârțâitul podelei, să miroasă a Revulsin și clister. Sunt bărbați puternici și femei curajoase, dar mai ales oameni care știu să lucreze în echipă. Repede, spectaculos și împreună. Respectul meu este enorm pentru ei și încerc să le fur din energie.
