Articol de Eduard Apostol, Justin Gafiuc - Publicat marti, 29 iulie 2025 18:41 / Actualizat miercuri, 30 iulie 2025 12:13
Răzvan Lucescu (56 de ani) a depănat amintiri și momente cu tatăl său, Mircea Lucescu, în ziua când seniorul a împlinit 80 de ani. Amintirile sunt savuroase, cu parfum de nostalgie, unele povești sunt inedite, iar unele foarte surprinzătoare.
- Domnule Răzvan Lucescu, care sunt primele gânduri ale dumneavoastră vizavi de acest eveniment extraordinar din viața familiei și a fotbalului românesc?
- Mi-aș fi dorit pentru el un alt gen de perioadă a vieții lui la vârsta asta. Mi-aș fi dorit pentru el să stea liniștit, să se relaxeze, să umble puțin, dar fără a avea stresul pe care fotbalul și această meserie le creează în noi.
- Ce momente vă vin în minte, pe repede-înainte, despre tata, cel din copilărie?
- Momentul în care jucam fotbal cu el în casă, pe coridor. Între două uși erau cele două porți cu un balon mare, din acela de plajă. O luptă destul de serioasă, din care el până la urmă trebuia să iasă învingător.
- Nu vă lăsa să câștigați?
- Ha, ha, ha! Nu mă lăsa să câștig. Dar jucam și îmi transmitea această pasiune uriașă pentru fotbal. Se manifesta exact cum era și pe teren, cu bucurie, cu țipete. Nu știu dacă până la urmă nu câștigam eu, dar era asta datorită mamei. Îmi aduc aminte de prima partidă de table pe care am jucat-o cu el, atunci când m-a învățat să joc... Și pe care eu am câștigat-o.
- Pe bune?
- Pe bune. Norocul începătorului sau norocul prostului.
Gândește-te prin câte a trecut el, câte operații, câte probleme de sănătate, infarcturile pe care le-a dus pe picioare, după care a trebuit să stea în spital o săptămână, iar după 10 zile era din nou pe bancă. Povestea accidentului cu tramvaiul, care a fost una grea de tot, și a trecut prin momente foarte periculoase și urâte
Răzvan Lucescu, antrenor PAOK
De la bicicleta Pegas la tatăl deghizat în Moș Crăciun
- Cel mai frumos cadou primit în copilărie?
- O bicicletă Pegas. Atunci când am împlinit 10 sau 11 ani. M-am culcat seara în cameră. Părinții au intrat și mi-au adus bicicleta ca eu să o găsesc a doua zi dimineață, să fie o mare surpriză. Dar normal că nu dormeam. Știam că aveau de gând să-mi cumpere o chestie specială pe care mi-o doream foarte tare. Nici n-am mai dormit în noaptea aia. M-am dus la bicicletă. Am văzut-o, am studiat-o în întuneric.
- Cum arăta Mircea Lucescu în calitate de Moș Crăciun? Că bănuiesc că îmbrăca și el costumul roșu.
- De multe ori. Asta a și fost o problemă. Pentru că la un moment dat ajunsesem la 6-7 ani. Îi era frică că îl pot recunoaște.
- Își schimba vocea?
- Vorbea în șoaptă. Exact cât să te păcălească și să te convingă că este un om bătrân, care are o mie de ani și vine de departe. Și povestea cum a coborât cu sania în balcon. Apoi, jocurile de v-ați ascunselea. Avea capacitatea extraordinară de a intra între copii și se transforma el însuși într-un copil. Coordona, organiza, evoluat față de noi, ceilalți, dar își juca rolul extraordinar de bine. Ne atrăgea pe toți lângă el și ne dădea posibilitatea să avem câte o oră, două, cât era cu noi, să fim foarte fericiți.
A fost un moment complicat în viața mea, aveam de făcut o alegere. Și l-am întrebat, sau nici măcar nu l-am întrebat, doar i-am povestit despre situație, și el mi-a răspuns exact așa: "Orice decizie ai lua și oricum s-ar termina povestea, eu voi fi tot timpul alături de tine". Cred că e tot ceea ce vrea să audă un copil de la părinții lui
Răzvan Lucescu, antrenor PAOK
Diferența dintre Mircea și Răzvan: „El un pic mai profesionist, eu mai apropiat de ei, poate un pic prea mult”
- Cum ai dus în spate toată povara asta a numelui?
- Da, am avut această situație neplăcută, un fel de bullying, și nu a fost deloc ușor. Am avut și eu capacitatea de a trece peste acest bullying, peste frustrări. De foarte multe ori am auzit prieteni care vorbeau de rău alți prieteni și spuneau că cei ce sunt cu mine prieteni sunt din interes, că iubita mea e cu mine din interes, că la școală pot merge mai departe pentru că sunt băiatul lui Lucescu. De fotbal nu-ți mai spun.
- Dar...
- Am fost înconjurat de jucători care cunoșteau succesul, care se bucurau, erau fericiți pentru ceea ce obțineau pe teren, pentru că erau în centrul atenției, și, din păcate, eu nu eram pentru ceea ce făceam eu. Eu eram pentru că eram băiatul lui Lucescu și cu asta într-adevăr m-am luptat și asta a fost ambiția mea: de a-mi crea un drum propriu și de a mă detașa, de a mă desprinde de numele tatălui.
- Care e cea mai importantă lecție pe care ai deprins-o de la tata în materie de gestionare a relațiilor cu jucătorii?
- El a avut un alt mod de a educa, individual. Foarte inteligent, un mod diferit de a aborda jucătorii, prietenos, dar, în același timp, distant. Eu, de exemplu, în momentele de dificultate pe care un jucător le trece, îl invitam la o masă, la o cină, la un prânz, am stat de vorbă la un pahar de vin. Adică, în final, aș putea spune că poate amândoi suntem apropiați sufletește de jucători. În același timp, am avut și ceva diferit. El un pic mai profesionist, eu mai apropiat de ei, poate un pic prea mult.
Decizia unui sistem mafiot, să-i zicem, a făcut ca Dinamo să nu ia Cupa României atunci, în 1988, și i s-a dat echipei Steaua, care a ieșit de pe teren. Dar tata nu vorbea urât despre Valentin Ceaușescu, el n-a vorbit niciodată urât de cineva. Aaa, putea să spună că nu e corect, dar nu într-un mod vulgar
Răzvan Lucescu, antrenor PAOK
Amintirea unei imagini: „Am plâns fiindcă am simțit că mă bucur de înfrângerea lui"
- În 2005, Rapid - Șahtior, meciul direct, Răzvan Lucescu vs. Mircea Lucescu, ați reușit să învingeți atunci. Ați izbucnit în lacrimi la final, pe un fond emoțional puternic.
- E un moment special. De la tragerea la sorți am avut un sentiment de ambiție, de dorință foarte mare de luptă. Cumva m-am așteptat. Nu știu de ce, m-am așteptat.
- Simțeați că așa va ieși?
- Da, pentru că e ceva care ni se întâmplă special. Suntem amândoi în cupele europene. Precis va trebui să jucăm unul împotriva celuilalt. Problema a fost că erau Șahtior - Mircea Lucescu, Stuttgart - Giovanni Trapattoni, Rennes - Ladislau Boloni, Rapid cu mine, și era și PAOK. Am văzut toate aceste nume și am zis: "Ce ar fi să ne calificăm?". Trebuie să luptăm să ne calificăm. Nu mi-a fost ușor după acel meci, pentru că am simțit cumva că l-am trădat pe tatăl meu.
- Adică?
- În sensul modului în care am pregătit meciul, am fost foarte rece, m-am detașat de această relație tată-fiu și am analizat la sânge echipa adversă. Cu cele bune, dar și cu cele mai puțin bune. A fost pentru prima dată, după meci, când am realizat că eu mă bucur de înfrângerea tatălui meu.
- Spuneți-ne...
- Eu, care până atunci eram cel mai mare suporter al lui și trăiam meciurile lui la o intensitate maximă. Și de aceea am izbucnit în plâns. A fost momentul în care eu l-am văzut pe el mergând dinspre bancă spre rvestiare, la finalul meciului, cu mâinile în buzunar și cu capul plecat. Era un moment delicat la Șahtior. Eu cu el, cu tata, n-am vorbit o lună și ceva despre acest meci.
- Serios?
- Da, deloc. A fost greu, n-a fost un moment ușor. Și înainte de joc a fost un moment neplăcut. Am fost chemați de către observatorul UEFA în cabina arbitrilor. Și ni s-a atras atenția că sunt foarte mulți bani jucați la pariuri pe meci de egalitate și insinua că oarecum meciul ar fi stabilit.
- Și...
- Și tatăl meu a izbucnit, a avut o reacție foarte dură. A început să țipe, să-l certe, să-l întrebe cum își permite. A avut totală dreptate să reacționeze așa. Nu îți poți permite să ne chemi fără nicio dovadă, că ar fi putut fi vreo înțelegere sau... Iar chestia asta, pe de-o parte, pe noi ne-a ajutat să terminăm primii. Pe ei i-a trimis pe locul 2, pe Șahtior. Și locul 2 juca cu echipe care veneau din Champions League în faza următoare. Și ei au fost eliminați.
Mi-am dorit foarte tare să îmi creez un drum al meu propriu și să îmi demonstrez mie că pot face o carieră frumoasă în fotbal și pot construi un nume al meu. Am obținut asta. Acum eu sunt liniștit, cu mentalitate și cu dorință imensă de a câștiga, dar nu mai am disperare. Dacă o să decid mâine să mă las, mă las de fotbal!
Răzvan Lucescu, antrenor PAOK
Poveste incredibilă despre cum a ajuns Mircea Lucescu la Brescia
- Mircea Lucescu a fost recunoscut și pentru crearea acelei "Brescii Romena", de care eram tare mândri în anii '90, într-o Serie A care era topul fotbalului mondial.
- E o poveste interesantă. Au fost oferte de la Brescia, în Serie B, Porto și Standard Liege. Și Anderlecht parcă a fost pe agendă. Dar primele trei l-au dorit clar. A și fost și la Liege, și la Porto. A văzut și bazele, a văzut și terenurile de antrenament. A discutat cu președinții și a cerut răgaz pentru a decide. Și în final eram cu părinții mei, era și Ana (n.r. soția lui Răzvan Lucescu), și am tras la sorți.
- Serios?
- Da, am pus bilețele, am tras la sorți. Dar nu știu cum s-a făcut că a dispărut unul din cele trei. Adică erau bilețele cu Porto, Standard Liege și Brescia. Și a căzut un bilet, al treilea. Nu îl găseam. În momentul în care și-a scos papucul, a găsit biletul și era Brescia.
- Așa a ales Brescia?
- Așa a ales Brescia. A simțit nevoia să se sfătuiască, inclusiv cu mine. Mi-a cerut părerea de fiecare dată când a avut de luat o decizie. Și atunci când s-a dus la Dinamo Kiev, nu i-a fost deloc ușor. Și a fost în mare dubiu să se ducă, să nu se ducă. Întâi a spus că merge, după aia a spus că nu merge. S-a dus acolo, a fost foarte contestat. A zis: "Ce rost are?". Reprezentase atâția ani Șahtior Donețk. Și i-am zis: "Tu vrei să mai antrenezi? Fă-o, du-te, e gata. S-a terminat. Povestea aia s-a terminat în 2016, cu patru ani înainte". Asta a fost părerea mea. De ce să nu se ducă?!
Eram disperat în anii '80 după niște brățări croșetate, le văzusem la Maradona. Nu se găseau în România. Tata s-a întors din străinătate, și-a lăsat în baie trusa de cosmetice, iar eu mi-am băgat nasul. Și am văzut brățările. Am fost foarte fericit. Mi-a adus cadou. "Nu, nu, lasă-le acolo că sunt pentru Radu (Răducioiu) și pentru Ionuț (Lupescu)". I-a iubit foarte tare pe amândoi
Răzvan Lucescu, antrenor PAOK
Șanse pentru Mondialul 2026: „E de luptat, de trecut prin dificultăți"
- Ce nebunie ați fi gata să faceți dacă Mircea Lucescu duce echipa națională la Mondiale?
- Am trecut cu toții prin prea multe meciuri, și bucurii, și tristeți. Am învățat să ne bucurăm altfel, să trăim altfel. Fericirea mea maximă este să mă duc în pat după victorie, cu atât mai mult dacă este o victorie finală, și să dorm, să simt acea ușurare și satisfacție interioară care să mă lase să dorm ca un bebeluș, ca un nou-născut.
Ăsta este maximum de fericire pe care îl avem. Și a doua zi când ne trezim să simțim că nu contează ce se întâmplă în jurul nostru. Noi am obținut ceea ce ne-am dorit. Și cred că și el simte la fel. Și mai ales la vârsta asta. Gândește-te câte bătălii, câte momente tari, dure, complicate, nedrepte, frumoase, speciale, spectaculoase am trăit fiecare dintre noi și mai ales el.
- E o provocare de orgoliu campania asta pentru Mircea Lucescu?
- Nu poate să stea. Viața lui merge înainte prin această muncă.
- Șanse pentru ceea ce a mai rămas de jucat?
- Nu este deloc simplu din perspectiva mea. Însă e de luptat, e de trecut prin dificultăți. Finalul este atunci când este încheiat totul. Până atunci trebuie să joci, să ai capacitatea de a crede până la ultimul fluier. Dacă o faci, se pot deschide uși care să-ți ofere lucruri neașteptate. E posibil.
În 1993 parcă, atunci când era la Brescia, tata a avut ofertă de a merge la Sampdoria. Echipă mare, cu Vialli, Mancini, plecase Boskov. Dar președintele Bresciei, Corioni, nu l-a lăsat să plece. Poate că și tata a greșit, s-a mulțumit cu ideea de a rămâne acolo, într-un loc pe care-l cunoștea
Răzvan Lucescu, antrenor PAOK
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
