GSP SPECIAL  »  STIRI EXTRASPORT  »  FILM

Cristi Pulhac a intrat în cinematografie! Ce rol joacă în noul film Bromania: „Au zis ei că am față de oltean”

Articol de - Publicat joi, 08 septembrie 2022 10:23 / Actualizat joi, 08 septembrie 2022 10:23

Cristi Pulhac, 38 de ani, va juca în noul film al lui Matei Dima (BROMANIA), numit „Teambuilding”. Deși nu e străin de camerele de filmat, fostul campion cu Dinamo recunoaște că nu a fost tocmai ușor să deprindă tehnicile actoricești. Fotbalistul retras în urmă cu 4 ani, deși a participat la show-uri televizate și are un vizibil interes pentru platformele online, în special Tik Tok, unde postează frecvent diferite sketch-uri, nu exclude o reprofilare în cinematografie, deși vorbește de o presiune pe care n-a mai întâlnit-o.

- Ai ajuns și în cinematografe. Cum?
- Îl știu pe Matei Dima de ceva vreme, ne înțelegem foarte bine, suntem prieteni, s-a gândit că sunt potrivit pentru film. Rar spun nu la provocări.

- Cum a fost?
- Cred că sunt primul fotbalist care se încumetă să apară într-o astfel de ipostază, dar mi-a plăcut, a fost chiar deosebit.

- O iei pe urmele lui Cantona?
- (râde) Nu știu, a fost o experiență nouă, nu e tocmai ușor, cred că sunt singurul de acolo care nu avea legătură cu domeniul.

- Ce rol ai?
- Sunt oltean.

- Fotbalist sau suporter?
- Suporter. Li s-a părut că am temperamentul potrivit, că aduc a oltean, mai aprins, mai o glumă, mă potriveam.

- Și cât timp a trebuit să oltenești?
- La filmări am fost plecați o lună, o lună și ceva.

- Și ce ți s-a părut cel mai greu? Să înveți replicile? Spuneai că nu e tocmai ușor.
- Nu asta neapărat, cât că trebuia să stau în personaj, s-a filmat în diferite conjuncturi. De exemplu, au fost filmări realizate la 3 dimineața. Te trezeai și trebuia să joci. A fost o oarecare presiune.

- Presiunea că nu-ți iese?
- Nu prea merge să nu-ți iasă. În sensul că oamenii stau cu tine până consideră că e bine, iar asta costă. Dacă prelungești sesiunea de filmare înseamnă bani în plus, deci a existat o formă de presiune.

- Dar nu poți spune că erai total străin acolo. Tu mai faci filmulețe pe Tik Tok, ești activ în mediul online, obișnuit și cu camerele.
- Chiar și așa, nu e același lucru, e altfel într-un mediu organizat, cu program, cu replici. Chiar dacă exista libertate, puteai improviza, tot resimți o oarecare presiune. Dar, una peste alta, a fost un sentiment plăcut să iau parte la așa ceva.

- Ești tentat să continui? Să fie primul rol din multe altele?
- Da, eu oricum sunt un individ deschis, îmi place orice soi de provocare, încerc mereu lucruri noi și mă adaptez la orice, am o viață activă.

- Și acum te plimbi pe la promovări, ce se întâmplă?
- Da, vineri mergem la Constanța, chiar dacă filmul se lansează abia la finalul lunii. O să tot luăm parte la evenimente.

- Cu ce rămâi după tot procesul?
- Cu bucuria că am lucrat cu actori profesioniști, cu oameni care asta fac, a fost interesant să urmăresc tot procesul, unii sunt extrem de talentați și sunt multe lucruri pe care le poți învăța.

„Teambulding” se lansează în cinematografele din România pe 30 septembrie. Filmul regizat de Matei Dima, Cosmin Nedelcu (Micutzu) și Alex Coteț e o comedie care pune în scenă viața de corporatist român în 2022. Ultima peliculă semnată de Dima, ”Miami Bici”, a devenit cel mai urmărit film românesc în cinematografe în ultimii 26 de ani.

Citește și: 

Ce a făcut Radu Banciu după editorialul GSP care i-a amintit cum a devenit ziarist

„Dublă greșeală!” » Vestea separării dintre Halep și Iuruc a provocat reacții în toată lumea: „Divorțul de milioane”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează