GSP SPECIAL  »  TRAGEDIE  »  INVESTIGAŢIE

Ziariştii din Ucraina au tras o concluzie după ce Maicon, 25 de ani, a murit sîmbătă dimineaţa într-un accident de maşină: "Sinucidere curată!"

Articol de - Publicat luni, 10 februarie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 09 februarie 2014 23:08

Presa din Doneţk susţine că brazilianul s-a urcat la volan după ce a petrecut toată noaptea în club, alături de cîţiva prieteni, şi că a pierdut controlul maşinii din cauza vitezei excesive cu care circula, 120 km/h, în condiţii de polei


Poliţia din Doneţk a făcut ieri primele informări oficiale cu privire la accidentul în care fostul stelist Maicon şi-a pierdut viaţa: "Conform martorilor de la staţia de alimentare cu benzină, foarte aproape de unde s-a produs accidentul, s-a auzit o frînă puternică, apoi un impact violent, dar nu au văzut cum s-a produs accidentul. Aceştia au încercat că acorde primul ajutor, dar conducătorul din Hyundai era inconştient în maşină, avînd airbagurile deschise, fără să dea nici un semn de viaţă. Celălalt şofer, de 30 de ani, se plîngea de dureri puternice de picior şi a fost dus de urgenţă la spital".

Tot în comunicatul Poliţiei se specifică faptul că "imediat după ce a fost dus la spital şi s-a constatat decesul lui, i s-au recoltat probe de sînge pentru a se stabili dacă a consumat băuturi alcoolice. Rezultatul îl vom avea în 7 zile".

În acest context însă, ziariştii de la Doneţk lansează următoarea ipoteză: "E vorba despre o sinucidere curată! S-a urcat la volan după ce a petrecut toată noaptea într-un club, alături de nişte prieteni, foarte probabil că a consumat alcool. În plus, a mers cu o viteză uluitoare, 120 km/h, în condiţiile în care în acea dimineaţă în Doneţk era foarte frig şi se formase polei pe drum. De-asta s-a şi ajuns la accident într-o zonă în care chiar poliţia a anunţat că n-a raportat nici un incident de trafic minor în ultimii 10-15 ani".


GAZETA DE DUMINICĂ
Maşina lui Maicon, doar 3 stele siguranţă
În ediţia de ieri, Gazeta a prezentat o comparaţie între cele două maşini care au fost implicate în accident. Cea în care se afla Maicon, Hyundai Elantra, a primit la ultimul test de siguranţă Euro NCAP doar 3 stele din 5. În schimb, cealaltă maşină, Skoda Superb, a primit 5 stele din 5, lucru care şi-a găsit confirmarea în faptul că şoferul, în ciuda unor leziune la picioare, a scăpat cu viaţă. Preţul mediu pentru o Hyundai Elantra e de 20.000 de euro, iar pentru o Skoda Superb de 35.000 de euro.

Lucescu: "O tragedie care ne şochează"
Antrenorul român al lui Şahtior a avut cea mai grea sarcină după ce s-a aflat de moartea lui Maicon. "Eu am mers la aeroport să o aştept pe soţia lui, care venea din Brazilia şi care nu ştia nimic. A fost unul dintre cele mai delicate momente din viaţa mea. E o tragedie care ne ţine încă în stare de şoc pe toţi", a spus Lucescu. Maicon şi soţia sa, Giselle Menezes, aveau împreună o fetiţă în vîrstă de 7 ani.

CUM RĂMÎNE MAICON ÎN MEMORIA SUPORTERILOR STELEI
604880-cp-2223maicon-bucurie-steaua-suporteri.jpg
A fost adoptat de fani după ce a reuşit o "dublă" în meciul Sportul - Steaua 1-2

604882-ga-8285maicon-de-oliveira.jpg
Poză specială realizată pentru Gazeta Sporturilor în momentul cînd a oferit un interviu exclusiv

604881-alx9698.jpg
S-a bucurat ca un copil, în mai 2011, după ce a cîştigat Cupa României, 2-1 cu Dinamo


Citește și:
„E un mare idiot!” » Costi Mocanu îl jignește, după Anglia - Argentina
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„E un mare idiot!” » Costi Mocanu îl jignește, după Anglia - Argentina
Pălmuit de Bellingham după fluierul final! A urmat o încăierare generală la Anglia - Argentina
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Pălmuit de Bellingham după fluierul final! A urmat o încăierare generală la Anglia - Argentina
Messi a emoționat-o până la lacrimi » Momentul surprins de camerele TV
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Messi a emoționat-o până la lacrimi » Momentul surprins de camerele TV
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
Stiri extrasport
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Remarcatul lui Thierry Henry în Franța - Spania: „I-a avut în buzunar!”


Comentarii (17)
ra7095
ra7095  •  10 Februarie 2014, 22:43

Dumnezeu sa-l odihneasca!

drugzbunny
drugzbunny  •  10 Februarie 2014, 18:04
Postat de ciucurel04 pe 10 Februarie 2014, 14:47

Da, nu inteleg de ce nu il pun sa sufle in fiola.

lol

solomon_i
solomon_i  •  10 Februarie 2014, 15:30
Postat de ciucurel04 pe 10 Februarie 2014, 14:47

Da, nu inteleg de ce nu il pun sa sufle in fiola.

!!!!!!!!!!!!!!!!....

Vezi toate comentariile (17)
Comentează