INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPECIAL

Cluburi uitate: Atlético Tetuán! Cum a jucat un club din Maroc în prima ligă spaniolă: echipa de peste mări

Fotografie de epocă din 1952 cu Atlético Tetuán jucând contra Santander // Foto: El Pais
Fotografie de epocă din 1952 cu Atlético Tetuán jucând contra Santander // Foto: El Pais

Articol de - Publicat duminica, 13 mai 2018 15:53

GSP.RO scrie istoria cluburilor care au dispărut din prim planul fotbalului european și mondial. Astăzi: Atlético Tetuán!

Aveau sigla similiară cu cei de la Athletic Bilbao, însă evoluau în cealaltă parte a țării, pe continentul african! Atlético Tetuán e o echipă atipică în istoria fotbalului spaniol. Deși evolua într-un orășel din Maroc, clubul a ajuns să dispute inclusiv un sezon în prima ligă spaniolă!

Protectoratul Spaniol

Echipa a apărut în 1922, fiind fondată de un grup de tineri spanioli, iar în primii ani a jucat doar meciuri la nivel amator și în competiții neoficiale.

În acea perioadă, regiunea din nordul Marocului, din care făcea parte și orașul Tetuan, se afla sub protectorat spaniol, așa că echipa s-a putut înscrie în competițiile organizate de federația iberică de fotbal.

A fost, de altfel, singura echipă de pe continentul african care a avut acces la competițiile spaniole și a ajuns până în prima ligă.

Un an în prima ligă

În 1943, jucătorii au făcut primul pas spre fotbalul profesionist și au ajuns în a treia ligă spaniolă. Dacă în primul sezon s-au clasat pe locul 5, în următorul au terminat pe locul 10 și au revenit, pentru un an, în competițiile regionale.

Au promovat și au disputat alte trei sezoane în al treilea eșalon spaniol, în ultimul reușind promovarea în liga secundă. După doar doi ani, în 1951 au bifat o performanță istorică: promovarea în prima ligă.

Mirajul a durat puțin: echipa s-a clasat pe locul 16 și a retrogradat imediat, urmând să mai reziste patru ani în liga secundă.

În sezonul petrecut în La Liga, Atlético a adunat 19 puncte din șapte victorii și cinci egaluri, fiind învinsă în 18 meciuri din totalul de 30 disputate. Pe atunci, la victorie se dădea două puncte, iar la egal un punct.

Dizolvarea

În 1956, Marocul și-a obținut independența, fapt ce a avut un impact și asupra clubului din Tetuán. Cum în acest context echipa nu mai putea evolua în ligile din Spania, o parte din jucători și antrenori au decis să se mute la Ceuta, oraș aflat tot în Africa, dar rămas exclavă spaniolă pe coasta marocană.

În schimb, conducerea și o altă parte din jucători au rămas în oraș și au fondat, începând cu 1961 o altă echipă, club care evoluează și în prezent în ligile din Maroc: Mogreb Atlético Tetuán.

În ciuda perioadei scurte de existență, Atlético Tetuán a rămas în istoria fotbalului spaniol datorită sezonului petrecut în primul eșalon, dar și pentru evoluțiile lui Ayman Darinas, cel mai bun jucător care a evoluat în culorile clubului.

Performanțele lui Atlético Tetuán:

  • 1 sezon în La Liga
  • 6 sezoane în Segunda Division
  • 5 sezoane în Tercera Division (al treilea eșalon spaniol)

Alte cluburi uitate: Royal Antwerp, Recreativo de Huelva, FC Martigues, Waldhof Mannheim, Wimbledon F.C.Old Carthusians F.C., Heracles Almelo, AS Saint-Etienne, AC Perugia

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează