Articol de GSP - Publicat joi, 24 noiembrie 2022 10:15 / Actualizat joi, 24 noiembrie 2022 11:02
Înaintea lui Istvan Kovacs, alți 4 români au mai arbitrat la Campionatele Mondiale de fotbal. Primul dintre ei a fost Costel Rădulescu. Povestea lui incredibilă, mai jos, într-o reconstituire a Gazetei Sporturilor.
La cel dintâi turneu final de Campionat Mondial, găzduit de Uruguay în luna iulie a anului 1930, România s-a numărat printre cele doar patru țări europene participante, alături de Franța, Belgia și Iugoslavia. N-au existat calificări, la Montevideo a mers numai cine a vrut. Sau mai degrabă cine și-a permis o deplasare atât de lungă și de costisitoare.
Bürger, Raffinsky, Wetzer și ceilalți tricolori au avut pe bancă un personaj cu o poveste de viață tulburătoare. Numele lui e Constantin Rădulescu. Costel pentru cei mai mulți care l-au cunoscut.
Născut la București, în octombrie 1896, Rădulescu se anunța un portar cu reale calități, în ciuda faptului că era mai degrabă mic de înălțime.
Însă izbucnirea Primului Război Mondial, în care România a intrat ca parte beligerantă în 1916, i-a stopat o carieră promițătoare. Mai ales că tânărul de 20 de ani n-a refuzat să lupte în tranșee. Inclusiv unde „ardea" mai tare, cum a fost crunta bătălie de la Mărășești, din iulie-august 1917. Și unde Costel a fost rănit grav la brațul drept!
Costel Rădulescu a arbitrat Argentina de două ori
Gata cu fotbalul jucat? Nu, a strâns din dinți și a mai apărat câteva sezoane.
Totuși, în 1923, la nici 27 de ani, a spus „Adio!" buturilor. În scurt timp e numit selecționer! Un fel de interimar, dar tot selecționer se numește. Al doilea din istorie, după Teofil Morariu. Conduce naționala într-un singur amical, 2-2 cu Turcia la Istanbul, după care este înlocuit, iar el se dedică arbitrajului și perfecționării în meseria de antrenor.
Preia din nou reprezentativa în 1929. Sub conducerea lui, România obține mai multe rezultate formidabile - 8-1 cu Grecia, 3-0 cu Bulgaria, 2-1 cu Iugoslavia -, motiv pentru care e confirmat în funcție și pentru marea aventură din Uruguay. Unde nu doar că înregistrează prima victorie la un turneu final, 3-1 cu Peru, ci devine și cel dintâi arbitru român la o astfel de competiție!
Profesionismul în arbitraj era încă departe. Dacă aveai habar de regulament și ai mai făcut asta măcar o dată în viață, puteai să fii „central" ori asistent la una dintre margini. Ceea ce a fost și Rădulescu, la două partide. Ambele în care a fost implicată Argentina, viitoarea finalistă: 1-0 cu Franța și 6-3 cu Mexic.
Prima nedreptate, Italia '34
Al doilea mandat la cârma naționalei s-a sfârșit în aprilie 1934, cu numai o lună înaintea Mondialului din Italia. Și după un succes, 2-1 în amicalul cu Iugoslavia!
O decizie extrem de ciudată a Federației, care la turneul final a mers pe mâna lui Josef Uridil. Rădulescu a continuat în staff, dar cu un rol minor. Austriacul adus n-a putut împiedica eșecul cu Cehoslovacia, 1-2 la Trieste, care a însemnat și eliminarea noastră. De altfel, acela a fost unicul meci din palmaresul lui Uridil ca selecționer, în locul său fiind instalat Alexandru Săvulescu.
După câteva prestații nesatisfăcătoare și înfrângeri categorice cu Săvulescu pe bancă, federalii apelează iarăși la serviciile lui Rădulescu, în primăvara lui '35. Costel uită nedreptatea ce i se făcuse cu un an în urmă, acceptă provocarea și-i pregătește pe tricolori până în decembrie 1937.
A doua lovitură încasată, Franța '38
În iunie '38 urma a treia ediție a Cupei Mondiale, cea din Franța. Tehnicianul bucureștean abia aștepta să ia parte la competiția la care ne-am calificat din oficiu.
Speranțele sale au fost însă spulberate de FRF, care uimește o dată-n plus și hotărăște ca în Hexagon „principal" să fie Săvulescu! Pe Rădulescu nu l-a lăsat acasă, ci i-a rezervat un rol de decor, director tehnic.
Mutarea-șoc n-a prins. Săvulescu se face de râs contra Cubei, 3-3 și 1-2 la rejucare, și scrie una dintre cele mai negre pagini din istoria reprezentativei.
Dezamăgit după ce fusese trădat a doua oară, Costel Rădulescu se retrage ușor-ușor din prim-plan. Mai „fluieră" pe la jocurile din prima divizie până 1943, iar la doar 47 de ani se retrage definitiv. Locul în istoria fotbalului și arbitrajului românesc și-l cucerise deja.
Am arbitrat multe meciuri importante, dar cel mai mare a fost Ripensia - First Viena, din 1933. În prima jumătate de oră n-am fluierat deloc! Toți jucătorii s-au comportant extraordinar de sportiv, publicul a fost minunat, totul a fost ideal pentru mine atunci
- Costel Rădulescu, în Gazeta Sporturilor din septembrie 1937
CV Constantin „Costel" Rădulescu
- S-a născut la 5 octombrie 1896, la București
- A evoluat, ca portar, la Olympia București și la Tricolor București
- În 1919, a participat la Olimpiada militară sportivă de la Paris, apărând poarta României în toate cele 4 partide disputate
- A pus capăt carierei de jucător în 1923
- Ca antrenor, a pregătit naționala României în 3 mandate: 1923, 1929-1934 și 1935-1937
- Palmares ca selecționer: 27 de victorii, 7 remize și 15 înfrângeri
- Ca arbitru, are 49 de meciuri "fluierate" în sistem divizionar și peste 200 în total
- În 1939, pune bazele primului centru național de juniori de la Brașov, alături de antrenorul Coloman Braun-Bogdan și de un alt arbitru, Mircea Cruțescu; la acel centru s-au format ulterior generații întregi de fotbaliști
- A decedat pe 15 iunie 1981
