Precedentul care o sperie pe Argentina » Fundașii centrali titulari sunt în pericol înaintea finalei cu Spania!

Romero, în pericol de suspendare pentru finala CM? FOTO: Imago
Romero, în pericol de suspendare pentru finala CM? FOTO: Imago

Articol de - Publicat joi, 16 iulie 2026 19:32 / Actualizat joi, 16 iulie 2026 20:03

Argentina s-a calificat în a doua finală consecutivă de Campionat Mondial, după 2-1 în fața Angliei, însă câțiva jucători ar putea rata marele meci contra Spaniei de duminică, 19 iulie, de la ora 22:00.

Campioana mondială en-titre s-a calificat dramatic după „remontada” cu Anglia, golurile fiind marcate de Enzo Fernandez (85) și Lautaro Martinez (90+2), cu Messi pasator decisiv la ambele reușite.

Mai mulți jucători argentinieni, printre care Nicolas Otamendi, Giovani Lo Celso, Lisandro Martinez sau Cristian Romero, au sărbătorit triumful afișând un banner cu mesajul „Las Malvinas son Argentinas” („Insulele Malvine/Falkland sunt argentiniene”), aluzie la disputa istorică dintre cele Argentina și Marea Britanie privind suveranitatea arhipelagului.

Jucătorii argentinieni riscă suspendarea în finala Campionatului Mondial

Gestul a provocat reacții dure din Marea Britanie. Liderul Partidului Liberal Democrat, Ed Davey, i-a solicitat lui Gianni Infantino, președintele FIFA, suspendarea fotbaliștilor implicați.

Politicianul a reamintit de un caz similar, petrecut în 2024. Spania sărbătorea triumful de la EURO după 2-1 în finala cu Anglia, iar Alvaro Morata și Rodri au scandat în repetate rânduri că Gibraltarul, un teritoriu britanic din sudul Peninsulei Iberice, „este spaniol”.

Scandarea politică a atras o atunci o plângere din partea Federației de Fotbal din Gibraltar, iar Comisia de Etică și Disciplină a UEFA a luat decizia de a-i suspenda pe cei doi fotbaliști pentru un meci internațional. Atunci, principalii doi căpitani ai naționalei Spaniei de la acea vreme, nu au putut evolua în meciul din Nations League contra Serbiei.

În schimb, fotbaliștii argentinieni riscă să fie suspendați chiar în marea finală a Campionatului Mondial, în cazul în care FIFA va lua o decizie similară cu cea a UEFA.

Cristian Romero și Lisandro Martinez, doi dintre jucătorii implicați, formează cuplul de fundași centrali titulari ai Argentinei.

Există și o mare diferență între cele două cazuri. Spaniolii au fost judecați de UEFA, cazul argentinienilor va ajunge pe masa FIFA. Sunt două entități diferite, având comisii și regulamente diferite.

Conflict mocnit între Argentina și Anglia

În aprilie 1982, cele două țări au intrat într-un conflict violent, armata sud-americană suferind o înfrângere și pierzând 649 de militari în două luni de lupte. În acea perioadă, fratele internaționalului argentinian și mijlocașului lui Tottenham, Osvaldo Ardiles, a fost și el în armată și și-a pierdut viața. Pierderile de partea engleză în război au fost de 255 de oameni.

În martie 2013, o majoritate covârșitoare a locuitorilor arhipelagului a votat la un referendum pentru menținerea teritoriului sub Regatul Unit. Argentina nu a recunoscut rezultatele referendumului.

Citește și:
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Superliga
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Conference League
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Noutati auto
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (4)
Danpinalty
Danpinalty  •  16 Iulie 2026, 23:59
Postat de ConteleAlmaviva pe 16 Iulie 2026, 20:12

Stati linistiti, crede careva ca Infantino va pedepsi cumva mult iubita lui, VARgentina? Scapa si de data aceasta.

cum adica "scapa"? pai da ce au zis gresit? ca doar nu or fi "englezesti", la celalalt capat al lumii! sa stea la ei acasa, unde i-au trimis!

demolarii
demolarii  •  16 Iulie 2026, 20:45

La CM din 2022 au fost ceva incidente cu tenta politica, FIFA a reactionat atunci sub lozinca " politica nu are ce cauta in fotbal". Dar....

asystilo
asystilo  •  16 Iulie 2026, 20:19

Stati cuminți:). Ii vor suspenda primul meci dupa finală!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează