INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  CAMPIONATUL MONDIAL 1938

Istoria Cupelor Mondiale » Franţa 1938: "Vincere o morire!"

Articol de GSP - Publicat sambata, 29 mai 2010 00:00

18 iunie 1938, Paris. Delegaţia Italiei aşteaptă ultimul act al Cupei Mondiale, care urma să se desfăşoare a doua zi.

Liniştea este spartă de anunţul sosirii unei telegrame de la Roma. Mesajul este simplu şi sec: "Vincere o morire!" (Învingeţi sau muriţi!). Informaţia circulă repede şi ajunge şi la urechile jucătorilor Ungariei, adversarii din finală. A doua zi, pe Colombes, "squadra azzurra" câştigă cu 4-2 şi îşi păstrează titlul mondial. După meci, portarul maghiarilor declară: "Am lăsat patru goluri, dar măcar le-am salvat vieţile!".

Toată lumea pare a fi convinsă că Meazza&co. au fost lăsaţi să învingă, din cauza ameninţării lui Mussolini. Cât adevăr este în lucrul acesta rămâne un mister, însă este cert că acel "Vincere o morire!" avea şi un alt sens. Liderii fascişti îl uzitau foarte des în acea perioadă ca un slogan de încurajare: "Daţi tot ce aveţi mai bun băieţi!". La fel ca şi în 1934, triumful Italiei trezea semne de întrebare. Dar istoria îi aminteşte mereu pe învingători, indiferent de felul în care au ajuns în respectiva postură.

Cea de-a treia ediţie a Cupei Mondiale s-a desfăşurat în condiţii speciale. Ameninţarea unui nou război mondial plana deasupra lumii, după ce Germania anexase Austria, iar Hitler lucra deja la tratativele pentru trecerea regiunii sudete din Cehoslovacia la Reich, lucru pecetluit în septembrie acelaşi an prin Tratatul de la Munchen. De asemenea, intervenţia Italiei lui Musollini în Etiopia, în 1935, punea în pericol o pace oricum şubredă.

Din cauza Anschluss-ului, mulţi jucători austrieci au fost nevoiţi să-şi reprezinte noua ţară, germanii sperând că astfel şansele unei victorii în Franţa vor creşte. Însă, în ciuda tuturor presiunilor, vedeta Wunderteam-ului din 1934, Matthias Sindelar, a refuzat să joace pentru Germania. Peste câteva luni, într-un apartament din Viena, Sindelar şi prietena sa erau găsiţi morţi, motivul oficial fiind intoxicarea cu monoxid de carbon, dar au existat şi încă există serioase suspiciuni în ceea ce priveşte decesul fotbalistului.

La fel ca şi la ediţia precedentă, problemele au început încă din preliminarii. Deşi se convenise ca turneele finale să se desfăşoare alternativ în Europa şi America de Sud, Jules Rimet i-a convins pe membrii FIFA să acorde organizarea Franţei. Din acest motiv, mai multe ţări de peste Ocean, în frunte cu Uruguay şi Argentina, au refuzat participarea. În acelaşi timp, echipele britanice continuau să fie neinteresate de Cupa Mondială, iar Austria, deşi obţinuse calificarea, nu a fost prezentă în Hexagon dintr-un motiv foarte simplu: nu mai exista ca ţară. Astfel a fost posibil ca pe tabloul competiţiei să apară echipe exotice, precum Cuba sau Indiile Olandeze (Indonezia).

DESFĂŞURAREA TURNEULUI
Lovitura de deschidere a fost dată de preşedintele Franţei, Albert Lebrun, care a reuşit să se acopere de ridicol în momentul în care a încercat să lovească mingea, dar a nimerit doar pământul. Cupa Mondială din 1938 a fost ultima la care nu au existat grupe, apelându-se tot la sistemul eliminatoriu folosit şi în urmă cu patru ani. Din cele opt partide ale primei faze, una nu s-a disputat, cea dintre Suedia şi Austria, scandinavii avansând direct în sferturi, cinci au avut nevoie de prelungiri, iar două de rejucare. Marea surpriză a reprezentat-o eliminarea Germaniei, întărită cu cinci jucători austrieci, de către modesta Elveţie. Supremaţia ariană primea în plin o lovitură dură.

Inclusiv campioana în exerciţiu, Italia, a avut nevoie de 30 de minute suplimentare pentru a învinge Norvegia. Legat de acest lucru, există o legendă conform căreia, după obţinerea cu emoţii a calificării, căpitanul "azzurrilor", Giuseppe Meazza, s-a dus la Vittorio Pozzo cu o doleanţă. "Echipa e obosită după perioada lungă de antrenamente, băieţii nu s-au relaxat deloc de ceva vreme, avem nevoie să ieşim şi noi puţin şi să ne detaşăm de toate", i-a explicat legendarul jucător antrenorului. Deşi cunoscut ca fiind un zbir, tehnicianul şi-a dat acceptul pentru o mică escapadă. A doua zi, întrebat cum au petrecut el şi colegii săi puţinele ore libere, Meazza a răspuns cu nonşalanţă: "Cu două franţuzoaice superbe!".

Italia - Brazilia
Aventura le-a prins bine campionilor, care au învins în sferturi Franţa (3-1), iar în semifinale Brazilia (2-1). De meciul cu sud-americanii se leagă un alt moment care l-a avut ca protagonist pe căptanul "azzurrilor". La scorul de 1-0 în favoarea italienilor, Silvio Piola a obţinut un penalty, spun gurile rele uşor acordat. În timp ce brazilienii protestau de zor, Meazza şi-a aşezat cu mult calm mingea pe punctul cu var. Chiar în momentul în care se pregătea să şuteze, şortul i-a jucat o festă şi i-a căzut.

Publicul a rămas mut, arbitrul privea uluit, iar goalkeeperul advers a izbucnit în râs. Singurul care şi-a păstrat sângele rece a fost chiar "Peppino", care, cu un gest rapid, şi-a ridicat pantalonii şi a transformat lovitura de la 11 metri. Italia se pregătea să cucerească cel de-al doilea titlu consecutiv, fiind aşteptată în finală de naţionala Ungariei. Maghiarii făcuseră spectacol până în ultimul act, trecând rând pe rând de Indiile Olandeze (6-0), Elveţia (2-0) şi Suedia (5-1).

În mod curios, ambele finale s-au desfăşurat în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră. În cea pentru locul 3, Brazilia a revenit de la 0-2 şi s-a impus în faţa Suediei cu 4-2. Două dintre reuşitele sud-americanilor au venit din piciorul lui Leonidas, cel care, cu 7 goluri marcate, avea să cucerească titlul de golgeter al competiţiei. În meciul care urma să decidă campioana mondială, Italia a câştigat tot cu 4-2, prin dublele lui Colaussi şi Piola, în timp ce maghiarii au punctat prin Titkos şi Sarosi. Echipa antrenată de Vittorio Pozzo bifa al doilea titlu suprem consecutiv, prilejuind presei din Peninsulă să preamărească "apoteoza sportului fascist în această victorie a rasei". Asta la numai câteva zile după ce, în urma succesului din semifinale în faţa brazilienilor, jurnaliştii italieni salutau "triumful inteligenţei italice asupra forţei brute a negrilor".

OMUL TURNEULUI: LEONIDAS, DIAMANTUL NEGRU
Nelson Falcao Rodrigues, jurnalist, novelist şi dramaturg, spunea despre Leonidas că a reprezentat exact tipul de jucător brazilian: "Avea fantezie, plăcerea de a juca a unui copil, ştia să improvizeze şi aducea în teren acea senzualitate a Braziliei".

S-a născut pe 6 septembrie 1913, la Rio de Janeiro. Prima bornă a carierei sale a fost echipa Sao Cristovao, după care au urmat Bonsucesso, Penarol, Vasco da Gama, Botafogo, Flamengo şi Sao Paolo. Leonidas a fost unul dintre pionierii foarfecii în fotbal, din acest motiv fiind poreclit "Omul de cauciuc". Legenda spune că frumuseţea golurilor sale îi determina pe portarii adverşi să-l aplaude. Alte timpuri, alt fotbal.

La Cupa Mondială din 1938 avea 25 de ani. Prin cele 7 goluri marcate şi-a condus coechipierii spre obţinerea locului 3. A înscris de trei ori împotriva Poloniei - una dintre reuşite a venit după ce-şi pierduse gheata în terenul transformat în mocirlă de o ploaie torenţială -, şi de câte două ori cu Cehoslovacia şi Suedia. În total, în cele 19 partide în naţională a punctat de 21 de ori.

După ce s-a retras a fost antrenor la Sao Paolo, reporter la un post de radio şi proprietarul unei firme de mobilier. În 1974, s-a îmbolnăvit de Alzheimer, nişte complicaţii ale bolii aducându-i sfârşitul în ianuarie 2004.

ROMÂNIA LA CUPA MONDIALĂ DIN 1938
Prezenţa României la Cupa Mondială din 1938 este, fără îndoială, şi cea mai ruşinoasă din istoria participărilor "tricolore" la un turneu final. După ce au fost scutiţi de preliminarii, Egiptul retrăgându-se înaintea disputării dublei manşe pentru calificare, românii mergeau în Franţa încrezători, mai ales că adversarul hărăzit de sorţi era unul cât se poate de abordabil, Cuba. Încrederea din tabăra română a fost însă mult prea mare. Tipic pentru reprezentanţii ţării noastre, am putea spune.

Pe 5 iunie 1938, pe stadionul Chapou din Toulouse, România a remizat împotriva necunoscuţilor cubanezi, scor 3-3, la capătul unui meci care a avut nevoie de prelungiri şi în care adversarii au condus de două ori. În ciuda avertismentului primit, atmosfera a continuat să fie plină de optimism. Ba mai mult, antrenorul "tricolorilor", Alexandru Săvulescu, a decis ca pentru rejucare să schimbe şapte jucători din primul 11. Dezastrul a fost complet peste patru zile, când, deşi au intrat la pauză în avantaj prin golul lui Dobay, românii erau învinşi cu 2-1, producând una dintre surprizele neplăcute ale competiţiei. Aveau să treacă 32 de ani până la următoarea participare la un campionat mondial, performanţă obţinută de generaţia lui Dobrin şi Dumitrache.

În ciuda faptului că începuse să prindă tot mai mult la public, din toate punctele de vedere, Cupa Mondială a luat o pauză forţată de 12 ani. La mai puţin de un an de zile de la turneul din Franţa, lumea era aruncată într-un nou război mondial, din care avea însă să iasă mai puternică. La fel şi fotbalul şi cea mai importantă competiţie a sa.

Sursă: antena3.ro

Playtech: Coşmarul prin care trece Corina Dănilă, după ce banca i-a luat casa. Ce a ajuns să facă pentru a se întreţine


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close