INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  TRAGERE LA SORŢI

Încep meciurile adevărate! Azi e tragerea la sorţi pentru toate cele 4 echipe româneşti » Posibilii adversari

Articol de GSP - Publicat vineri, 19 iulie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 19 iulie 2013 11:05

Steaua şi Astra, dacă se califică, vor fi cap de serie, dar tot pot da peste nume importante precum Maccabi Tel Aviv, respectiv Steaua Roşie Belgrad, în timp ce pentru Petrolul şi Pandurii de coşmar ar fi variantele Stuttgart, Sevilla sau Rubin Kazan


Nu e timp de respiro în cupele europene pentru echipele româneşti. Dacă pentru grupări precum Barcelona, PSG, Juventus, Bayern sau Manchester, competiţia începe la jumătatea lunii septembrie, Steaua, Petrolul, Pandurii şi Astra au apucat să dispute o singură manşă din turul 2 preliminar şi deja au emoţii în privinţa adversarului din cel de-al treilea. Astăzi, la Nyon, va avea loc tragerea la sorţi pentru turul 3 preliminar, atît în Champions League, cît şi în Europa League.

Steaua să se ferească de cuplul Paulo Sousa - Jordi Cruyff
Prima care va avea emoţii va fi campioana din Liga 1. Ca şi calificată după 3-0 cu Vardar, marţi pe Arena Naţională, Steaua va fi iarăşi cap de serie şi ar putea avea probleme cu o singură echipă: Maccabi Tel Aviv. Campioana Israelului, antrenată de fostul mare fotbalist portughez Paulo Sousa şi manageriată de Jordi Cruyff, ar putea fi o nucă tare, mai ales după demonstraţia de forţă de miercuri seară, din turul 2: 2-0 la Gyor, cu cea mai bună echipă a Ungariei. În rest, Steaua ar pleca mare favorită cu oricare adversar, chiar şi cu Maribor sau cu învingătoarea dintre Slovan Bratislava şi Ludogoreţ, în tur 2-1 pentru slovaci.

Astra, în urna capilor de serie
În Europa League e o situaţie paradoxală. Chiar dacă, pentru turul 2, Astra n-a fost cap de serie, iar Petrolul şi Pandurii au fost, pentru turul următor va fi exact invers. Motivul? Astra încă n-a jucat returul cu Omonia, formaţia cipriotă fiind cap de serie, şi atunci, dacă s-ar califica, gruparea lui Dinu "Vamă" ar beneficia de culoarul celor din Nicosia. Chiar şi aşa, ar putea da peste Steaua Roşie Belgrad sau Slovan Liberec, însă majoritatea echipelor, posibile adversare, sînt modeste şi, implicit, la îndemînă.

Petrolul şi Pandurii au nevoie de noroc
Nu la fel stau lucrurile cu echipele care au terminat pe locurile 2 şi 3 în Liga 1. Petrolul şi Pandurii pot întîlni nume obişnuite chiar cu Champions League, precum Sevilla, Rubin Kazan, Brugge, Stuttgart, însă există şi variante mai bune: Debrecen sau Stromgodset, Zilina sau Olimpija Ljubljana, Anorthosis sau Gefle.


13:00 e ora la care va avea loc tragerea la sorţi a meciurilor din turul 3 preliminar în Liga Campionilor, iar pentru Europa League ţintarul va fi stabilit la ora 14:00


Adversarii posibili ai Stelei în turul 3
Sheriff Tiraspol / Sutjeska, în tur 1-1
Birkirkara / Maribor 0-0
Slovan Bratislava / Ludogoreţ 2-1
Elfsborg / Daugava 7-1
Gyor / Maccabi Tel-Aviv 0-2
Sligo Rovers / Molde 0-1
HJK Helsinki / Kalju 0-0
Ekranas / Hafnarfjordur 0-1
Neftchi Baku / Skenderbeu 0-0
Dinamo Tbilisi / Streymur 6-1

Posibili adversari pentru Petrolul şi Pandurii în turul 3
Cele mai bune echipe:
Stuttgart
FC Sevilla
Udinese
Rubin Kazan/Jagodina
Swansea
Saint Etienne
FC Brugge

Cele mai slabe echipe:
Debrecen / Stromgodset
Cernomoreţ Odessa / Dacia Chişinău
Zilina / Olimpija Ljubljana
Aalborg / Dila Gori
Maccabi Haifa / Hazar Lankaran
Anorthosis / Gefle
Estoril

Posibili adversari ai Astrei în turul 3
Cele mai bune echipe echipe
Steaua Roşie Belgrad / Vestmannaeyjar
Slovan Liberec / Skonto Riga
Slask Wroclaw / Rudar Plijevlja
Thun / Chikhura
Kasimpaşa
Asteras Tripolis

Cele mai accesibile echipe
Aktobe / Hodd
Ventspils / Jeunesse Esch
Senica / Mladost Podgorica
Pyunik Erevan / Zalgiris
Zrinjski Mostar / Botev Plovdiv
Siroki Brijeg / Irtysh

Cînd se joacă
Azi e tragerea la sorţi, iar primele partide din turul 3 vor avea loc peste 10 zile. Steaua va juca "dubla" în 30 sau 31 iulie şi, apoi, 6 sau 7 august. În Europa League, datele sînt 1 august pentru jocurile din prima manşă, iar returul pe 8 august.

Unde se vor disputa meciurile
Echipa Stadionul
Steaua Arena Naţională (Bucureşti)
Astra Arena Naţională (Bucureşti)
Petrolul "Ilie Oană" (Ploieşti)
Pandurii "Tudor Vladimirescu" (Tg. Jiu)

Steaua şi Astra, turul acasă
Două dintre echipele româneşti ştiu deja cum vor evolua în cele două manşe. Steaua şi Astra vor disputa turul pe teren propriu, în timp ce returul va fi în deplasare, tocmai pentru că pe Arena Naţională vor începe la începutul lunii august lucrările de refacere a gazonului.

Programul european al săptămînii viitoare
Data Meciul Ora, televizarea
23 iulie Vardar - Steaua 21:45, Pro TV
25 iulie Pandurii - Levadia 20:00, DigiSport
25 iulie Omonia - Astra 20:00, nestabilit
25 iulie Vikingur - Petrolul 21:00, nestabilit

Pot avea loc dueluri româneşti
În turul 3 preliminar, echipele noastre pot da peste nişte formaţii care au în componenţă jucători români. Printre adversarele Stelei se regăseşte şi Ludogoreţ, dacă va întoarce înfrîngerea 1-2 de la Bratislava, cu Slovan, campioana Bulgariei avîndu-l în componenţă pe fostul dinamovist Cosmin Moţi. Astra ar putea da peste Asteras Tripolis, noua echipă a lui Dorin Goian, în timp pe Pandurii şi Petrolul i-ar putea avea adversari pe Maxim (Stuttgart), Rusescu (Sevilla), Nicoliţă (St. Etienne), Torje (Udinese).

Şansă mare: Steaua poate scăpa de Viktoria Plzen
Steaua e cu gîndul şi la play-off, unde ar putea beneficia de o conjuctură extrem de favorabilă. În prezent, lista de 5 adversari pentru acea fază conţine 5 nume: Viktoria Plzen, Dinamo Zagreb, Legia Varşovia, Austria Viena şi Partizan Belgrad. În urna capilor de serie, alături de Steaua, sînt Celtic, BATE Borisov, Basel şi Apoel Nicosia. BATE Borisov însă e în mare pericol să rateze accesul în turul 3, după 0-1 acasă cu Şahtior Karaghandy. Dacă va fi eliminată, în locul grupării din Belarus, în urna favoritelor, va urca Victoria Plzen, clar cea mai tare echipă peste care Steaua ar putea da. Cehii ar fi înlocuiţi de Sheriff Tiraspol sau Maribor.

În Ligă, se trage şi tabloul non-campioanelor
În turul 3 preliminar al Champions League vor intra în competiţie şi echipele care n-au cîştigat campionatul, dar care sînt nevoite să susţină jocuri pentru accesul în grupe. Lista capilor de serie le cuprinde pe Lyon, Zenit, PSV, Fenerbahce şi Metalist Harkov, iar urna out-siderilor pe Waregem, Grasshopper, Nordsjaelland, Salzburg şi PAOK Salonic.

Miză uriaşă pentru Steaua
Pandurii, Petrolul şi Astra trebuie să treacă şi de turul 3 şi de play-off pentru a juca în grupe, în timp ce Steaua are o variantă mai simplă. Dacă va trece şi de turul 3 preliminar în Ligă, atunci va avea garantată prezenţa în grupele Europa League, chiar dacă va pierde play-off-ul Champions League. Concluzia, "dubla" din turul 3 înseamnă pentru Steaua un pot sigur de minimum de 7-8 milioane de euro, cît ar încasa dacă ar participa în grupele celei de-a doua competiţii europene.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (95)
idol
idol  •  19 Iulie 2013, 15:39
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

acum sincer...mai are rost? unii chiar nu pot sa digere.

adrian84
adrian84  •  19 Iulie 2013, 13:16
Postat de superstar20 pe 19 Iulie 2013, 12:11

El vorbea de bani si eu am dat niste exemple prin care se iau si mai multi bani, prin performanta. Bonusul pentru o victorie in grupe este de 1 milion de euro, egalul se plateste cu 500.000 de euro. Daca treci de grupe, castigi si mai multi bani. Odata ajunsi in grupe poti face si mai multi bani, nu cred ca refuza nimeni 1 milion de euro si vor lupta pentru acei bani. Iar eu vad la Steaua un grup de jucatori foarte motivat si un antrenor care se gandeste doar la victorie. Un grup de jucatori care a prins gustul victorie si al performantelor. Au vazut ca se poate anul trecut in Europa League, vor incerca sa castige si in Champions League cat mai mult.

Adi a inteles perfect, tu consideri ca ce spun sunt mizerii. Cum sa incetez cand nu se investeste? Daca spun eu sau altcineva acest lucru,nu inseamna ca o sa investeasca conducerea in jucatori dar macar sa nu traim cu impresia ca se poate face performanta fara investitii. Macar sa nu vada baietii destepti ca toti suporterii pot fi pacaliti. Tu consideri ca spun mizerii, dar daca realitatea este mizera, ce vina am eu?

adi_stelistul
adi_stelistul  •  19 Iulie 2013, 12:16
Postat de superstar20 pe 19 Iulie 2013, 12:11

El vorbea de bani si eu am dat niste exemple prin care se iau si mai multi bani, prin performanta. Bonusul pentru o victorie in grupe este de 1 milion de euro, egalul se plateste cu 500.000 de euro. Daca treci de grupe, castigi si mai multi bani. Odata ajunsi in grupe poti face si mai multi bani, nu cred ca refuza nimeni 1 milion de euro si vor lupta pentru acei bani. Iar eu vad la Steaua un grup de jucatori foarte motivat si un antrenor care se gandeste doar la victorie. Un grup de jucatori care a prins gustul victorie si al performantelor. Au vazut ca se poate anul trecut in Europa League, vor incerca sa castige si in Champions League cat mai mult.

Sper si eu, ca tine si ca toti stelistii, ca mentalitatea de acum cativa ani a disparut.

Vezi toate comentariile (95)
Comentează