INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  PSG - NAPOLI 2-2

Ironiile lui Carlo Ancelotti după PSG - Napoli 2-2: "Îi eram și mai recunoscător lui Di Maria dacă făcea asta"

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de - Publicat joi, 25 octombrie 2018 14:59

Carlo Ancelotti, tehnicianul lui Napoli, a glumit pe seama lui Angel Di Maria, argentinianul pe care l-a avut elev la Real și care i-a furat lui Napoli în prelungiri o victorie mare și meritată: ”PSG are atât de multă calitate încât Angel poate inventa acea execuție la vinclu”, a spus Ancelotti după PSG  - Napoli 2-2.

Napoli a risipit pe "Parc des Princes" două puncte la fel de mari ca la Belgrad, după un meci pe care trebuia să-l câștige. Vicecampioana Italiei și-a pus fracul de Ligă, dovedind că nu întâmplător bătuse vicecampioana continentală.

PSG s-a chinuit teribil și s-a salvat cu un autogol plus o superexecuție din afara careului (2-2), semn că Ancelotti l-a surprins și pe Tuchel. Mai ales în prima repriză, trupa ce face legea în Hexagon și are o medie de 3,7 goluri pe meci nu a mișcat, fiind în șah la mutările inteligente cu Maksimovici și Fabian Ruiz.

"Le-am tăiat ritmul"

Cavaleria ușoară a lui Don Carlo, Insigne și Mertens, a profitat de slăbiciunile defensivei pariziene, însă n-a fost de ajuns pentru a păstra șefia grupei.

"Meritam să învingem. Am jucat compact, le-am tăiat ritmul și nu au reușit decât 2-3 contraatacuri. PSG are însă jucători fantastici care pot face oricând diferența și după ce a schimbat sistemul a devenit mai periculoasă. Îi sunt atât de recunoscător lui Di Maria pentru tot ce-a făcut pentru mine, dar eram și mai mulțumit dacă șuta afară, nu la vinclu", a făcut haz de necaz antrenorul italian.

"Au altă mentalitate"

Tuchel a admis superioritatea lui Napoli: "Joacă de mulți ani în această formulă și se găsesc cu ochii închiși în teren, de aceea au altă mentalitate. Noi am început abia acum câteva săptămâni. Irosim ocazii și pierdem mingi. N-am evoluat ca o echipă în prima repriză și la acest nivel plătești. Nu reușim să ne urmăm planul".

4 goluri
și o bară transversală are Insigne în ultimele 5 meciuri jucate cu Napoli în Ligă

331 de minute
fără gol primit era seria lui Napoli în Ligă, ruptă de autogolul lui Mario Rui

5
e nota primită de Mbappe în Gazzetta dello Sport, cel mai slab parizian. Dincolo, MVP-ul Insigne a luat 7

"Lecția predată la Paris de Ancelotti, care a făcut-o pe Napoli să respire aer internațional. De la Maradona și Cupa UEFA luată n-am văzut o echipă controlând așa autoritar jocul. Egalul nu umbrește prestația enormă"
Gazzetta dello Sport, cotidian italian

Vezi și: Gluma lui Mourinho prinde contur » Chiellini și Bonucci, invitați oficial să predea la Harvard: "Nasul lui rupt într-o mie de locuri e obiect de studiu"

Citește și:
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Noutati auto
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Omul de încredere al lui „Pinalti” povestește totul! » „Am cărat valiza cu bani”, fotbaliști pierduți la poker și provocarea halucinantă pentru Gheorghe Ștefan: „Hai la cimitir! Spate în spate, 10 pași și tragem!”
GSP special
Omul de încredere al lui „Pinalti” povestește totul! » „Am cărat valiza cu bani”, fotbaliști pierduți la poker și provocarea halucinantă pentru Gheorghe Ștefan: „Hai la cimitir! Spate în spate, 10 pași și tragem!”
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Handbal
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (1)
bazinga
bazinga  •  25 Octombrie 2018, 19:21

PSG are toate sansele sa iasa din grupe!Nu este o echipa adevarata,este doar o adunatura de mercenari si atat!Degeaba defileaza in campionatul Frantei,acolo sunt echipe foarte slabe,cand iese in Europa,isi umfla muschii doar cu echipe de mana a doua ca Zvezda,iar cand da de una mai tare ca Liverpool sau Napoli,sufera profund!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează