INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  CORUPȚIE

Scapă Steaua de un obstacol mare din drumul spre grupe? Preşedintele şi antrenorul unei rivale din UCL sînt anchetaţi pentru corupţie

Articol de GSP - Publicat joi, 02 iulie 2015 21:35

Poliţia anticorupţie din Croaţia (USKOK) a deschis o anchetă ce-i vizează pe oficialii clubului Dinamo Zagreb, grupare care a cîştigat sezonul trecut al zecelea titlu de campioană la rînd.

Printre cei cerecetați numărîndu-se antrenorul echipei, Zoran Mamici, și președintele Zdravko Mamici. "Conducătorii clubului Dinamo Zagreb sînt anchetați pentru corupție și evaziune fiscală", a anunțat un comunicat al USKOK.

Autoritățile nu au dat publicității numele celor vizați, dar gruparea din capitala Croației a precizat că atît președintele Zdravko Mamici, cît și fratele său, Zoran, antrenorul echipei, sînt cercetați în acest caz.

Cei doi oficiali, care au afirmat că vor colabora cu poliția, se află cu echipa într-un stagiu de pregătire în Slovenia. Potrivit presei croate, poliția a percheziționat sediul clubului și locuințele fraților Mamici.

UEFA ar putea deschide o anchetă proprie împotriva croaților și, în cel mai rău caz, Dinamo Zagreb ar putea fi exclusă din cupele europene. Campioana Croației s-ar putea întîlni cu Steaua în play-off-ul Ligii Campionilor.

Citește și:
Imagini uluitoare surprinse de fotoreporterul GSP » Cum a făcut Gigi Becali schimbările la pauză: Mihai Stoica a stat 10 minute la telefon!
Superliga
Imagini uluitoare surprinse de fotoreporterul GSP » Cum a făcut Gigi Becali schimbările la pauză: Mihai Stoica a stat 10 minute la telefon!
Fata lui Alan Shearer s-a căsătorit cu un sportiv cunoscut din Marea Britanie
Stiri extrasport
Fata lui Alan Shearer s-a căsătorit cu un sportiv cunoscut din Marea Britanie
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Superliga
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (16)
guderian
guderian  •  03 Iulie 2015, 10:28
Postat de zidane92 pe 03 Iulie 2015, 09:56

Nimeni in lumea asta nu ia 10 titluri la rand indiferent cat de slaba e concurenta daca nu conduce din umbra tot sistemul si nu controleaza totul de la butoane,dovada si fcsb-ul care are un fust junior sef la arbitri,fost arbitru care ii ajuta meci de meci ca arbitru,ca presedinte ,finul presedintelui mare sef la liga ,un sistem putred pana in maduva oaselor!

Si Steaua a luat 10 titluri la rand bah insolventule? Voi mai puteti numara carte sezoane consecutive v-ati facut de ras in Europa sau, mai rau, ati stat pe prispa acasa, langa Bucuresti?

zidane92
zidane92  •  03 Iulie 2015, 09:56

Nimeni in lumea asta nu ia 10 titluri la rand indiferent cat de slaba e concurenta daca nu conduce din umbra tot sistemul si nu controleaza totul de la butoane,dovada si fcsb-ul care are un fust junior sef la arbitri,fost arbitru care ii ajuta meci de meci ca arbitru,ca presedinte ,finul presedintelui mare sef la liga ,un sistem putred pana in maduva oaselor!

sexilian
sexilian  •  03 Iulie 2015, 08:49

nu va forta-ti gazetistilor ca putina v-a fi cocina europei

Vezi toate comentariile (16)
Comentează