INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  ARABIA SAUDITĂ

Jose Peseiro: "Pot califica Arabia Saudită la Campionatul Mondial!"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 18 februarie 2009 00:00

Fostul tehnician al Rapidului, Jose Peseiro, se declară optimist în ceea ce priveşte şansele de calificare ale Arabiei Saudite la CM 2010, chiar dacă reprezentativa saudită mai are de susţinut patru meciuri în grupa a 2-a a preliminariilor, zona Asia.

"Chiar şi în condiţiile în care mai sunt de susţinut patru meciuri în grupă, sunt şanse de calificare, mai ales că locul al treilea asigură un meci de baraj. În caz că nu voi reuşi să calific echipa la CM 2010, voi pleca", a spus Peseiro, care a adăugat că va fi prezentat oficial miercuri ca noul selecţioner al Arabiei Saudite în cadrul unei conferinţe de presă.

Antrenorul portughez în vârstă de 48 de ani a devenit al 20-lea selecţioner al Arabiei Saudite din 1994 şi până în prezent, el pregătind în trecut echipe precum Sporting, Al-Hilal, Panathinaikos sau Rapid.

Reprezentativă saudită ocupă locul 4 în grupa preliminară şi mai are de disputat patru meciuri. Arabia Saudită are cu 4 puncte mai puţin decât liderul Coreea de Sud. Primele două echipe din grupă se vor califica la CM 2010, iar a treia va disputa un meci de baraj pentru calificarea la CM.

Fostul selecţioner al echipei, Nasser Al Johar, a demisionat după ce Arabia Saudită a pierdut cu 0-1 ultimul meci din preliminarii, cel cu Coreea de Nord.

NewsIn

Citește și:
Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Superliga
Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Talentul care a refuzat ferm naționala României spera să prindă Mondialul, dar s-a ales praful de visul lui
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Talentul care a refuzat ferm naționala României spera să prindă Mondialul, dar s-a ales praful de visul lui
Alertă la FRF, după dezvăluirile Gazetei! Sesizare de urgență în scandalul momentului » Președintele riscă doi ani de suspendare!
Liga 2
Alertă la FRF, după dezvăluirile Gazetei! Sesizare de urgență în scandalul momentului » Președintele riscă doi ani de suspendare!
Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”
Gigafabrică de miliarde euro în România
Profit.ro
Gigafabrică de miliarde euro în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”

„Amigo, întoarce-te! Ești în pericol aici” » Cum arată Tepito, „Cartierul neîmblânzit”, fieful cartelurilor de droguri din Mexic


Comentarii (2)
 •  18 Februarie 2009, 12:19

inaintea asta trebuia sa bagi Rapidul in B. Pacat, ne-ai dezamagit....noi credeam in tine :)

 •  18 Februarie 2009, 12:14

CE STIRE TARE BAI ASTIADE LA GSP NU MA INTERESEAZA DE ANTRENORUL ASTA DE 2 LEI ...BOMBA DE STIRE SUNTETI PENIBILI ..DE ANTRENORI NOSTRI ROMANI NU SCRIETI ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează