Opinii GSP
Opinii, editoriale, analize angajate despre sportul românesc
Cine după Eriksen?!
Veștile despre mijlocașul danez al lui Inter sunt îmbucurătoare. Conform unor surse autorizate, Christian Eriksen ar fi depășit perioada critică de după (probabil) un accident cardiac. Ca atare, nădăjduiește să se însănătoșească, dar și să mai joace, deși părerile privind viitorul lui diferă. Puține sunt optimiste.
De ce s-a prăbușit Eriksen?
Când danezii s-au făcut zid în jurul colegului lor prăbușit inconștient, pentru a împiedica obiectivele camerelor TV să surprindă cum doctorii îi masau pieptul cu putere, viața lui Eriksen atârna de un fir de speranță. Gestul, de o lucididate și o sensibilitate impresionante, a pus un scut peste demnitatea unui om
Ochii lui Christian în colaps, ochii lui Christian renăscut. Și o mare lecție
Eriksen, fără suflare, cu privirea departe, ruptă de tot. Și Eriksen respirând din nou. În viață. Pentru el și pentru toți fotbaliștii, trebuie să facem ceva. Acum! Imaginea lui Christian Eriksen prăbușit, cu fața în iarbă, nemișcat, cu ochii ficși, e înfiorătoare. M-a răvășit. I-am revăzut pentru o clipă pe Miklos
Anecdotele lui Abreu
În lumea captivată de Roland Garros și de EURO se mai întâmplă și alte lucruri semnificative. Sebastian Abreu, un colos al fotbalului uruguayan și nu numai, se retrage la 44 de ani, după ce a evoluat la 31 de cluburi în toată cariera. Era ultimul fotbalist rămas în activitate care a jucat cu sau împotriva lui
Noi și azerii, tristețea ospitalității
Dintre cele 11 gazde ale lui Euro 2020 din 2021, nouă au echipele calificate. România și Azerbaidjan sunt doar teatre de operațiuni. Întâi, despre competiția în sine. Înainte de a fi un Turneu Final European, va fi o competiție paneuropeană. Pusă la cale acum vreo opt ani, când la UEFA nici măcar nu se știa că există
Bernabeu a vrut să cumpere jumătate din URSS!
La finala EURO 1960, miticul preşedinte a venit după Iaşin, Netto ori Ponedelkin. Îi voia direct la Madrid! Ruşii n-au ştiut cum să se ascundă: o poză cu un imperialist le ruina cariera Pe scurt, povestea era aceasta: francezul Henri Delaunay jucase fotbal la Étoile des Deux Lacs. Nu se mişcase rău. Apoi, devenise
De ce striga Nole să-și spargă pieptul
Acum înțeleg teribilele urlete ale lui Nole care m-au speriat în finalul meciului cu Berrettini: își dorea din tot sufletul întâlnirea cu Nadal, pentru că simțea că îl poate învinge. Sârbul l-a prins ca un piton pe spaniol în strânsoarea forehandurilor cros în unghi ascuțit și a retururilor de rever pe linii – așa
Glumește, memorie, poate că mai avem nevoie!
Cronica veselă a unei finale mondiale România - RFG. Având în vedere aiuritoarea situație în care ne găsim astăzi, în 2021 - la București, pe superba Arenă Națională, se vor desfășura meciurile finale ale unui Campionat European din care absentează chiar naționala României -, mi-am luat libertatea de inspirație să
Noroc și Ghinion – frații gemeni ai tenisului
Ce inimă, ce minte să ai ca sa reziști când, după mai mult de 3 ore de bătălie crâncenă, ridici mâinile pentru victorie la strigătul out! al arbitrului de linie și vine arbitrul principal, se chiombește și dă bună cu degetul o minge pe care computerul Hawk Eye o arată afară aproape 2 cm! Barbora Krejcikova câștigase
UEFA, #Șmecherie!
Știrea zilei e, după părerea mea, ceea ce anunță Gazzetta dello Sport, în ediția sa online: UEFA a decis să-i ceară Ucrainei să modifice tricourile pe care forul de la Kiev le realizase în vederea Campionatului European. Și pe care, ATENȚIE!, UEFA le acceptase în prealabil!!! Motivul? „După ce am efectuat o analiză
SuperNovak – Supernova Neagră
Poți să te înșeli crezând că polul neamprostiei e pe vreun stadion românesc. Iacătă că pe ditamai arena centrală a Roland Garrosului, din marele Paris, publicul a dat dovadă de o remarcabilă nesimțire, prejudiciind serios psihicul de joc al lui Djoković și Berrettini. Cu toate că știau foarte bine că la ora 11
Va chez toi, quitte l'arène sau plecați naiba acas’!
Când Novak Djokovic a rămas singur pe “Philippe Chatrier”, aproape de miezul nopții, a urlat către o tribună goală în limba maternă, mai ales în clipa în care a reușit să închidă jocul cu Berrettini. Se certa cu scaunele sau cu un spectator care a înjurat, forțat să plece acasă din cauza restricțiilor impuse de
Bullying! Suntem niște bullyingangii!
FCSB se face vinovată de cuvântul de mai sus și va trebui să-i plătească o sumă unui atacant polonez. Noi va trebui să suportăm acest termen odios, care ne sugrumă graiul. Nu faptele sunt problema, nici măcar suma de circa una sută mii euro. Mai precis 103.000. Patronul dă banii ăștia pe te miri ce, pe o treime din
Mediocritate de calitate
Căutați imaginea vie sau, mai degrabă, moartă a lumii leșinate în care trăim? Originalul neprețuit al imaginii e de găsit în fotbal. Mai precis, în smântâna amabilă și indolentă a meciului Anglia-România care a plictisit, amical, câteva mii de îngăduiți, la Middlesbrough. Primul giuvaer pus la dispoziție de acest meci
Se poate și mai rău?!
Fiind departe de țară, a trebuit să mă agit ca să pot vedea amicalul cu Anglia. N-am regretat însă, deoarece România n-a repetat prestațiile execrabile, rușinoase, din întâlnirile cu Islanda, Armenia și Georgia. Asta spre a reaminti doar foarte tristele premiere bifate de Rădoi și echipele lui. Dimpotrivă, la
În ploaie
E vorba aia care te bântuie în astfel de situaţii: nimic nu seamănă mai mult cu o casă în construcţie decât una în ruină. Şi când începe să plouă eşti la fel de murat şi în una, şi în cealaltă dacă n-ai un minim acoperiş Mirel Rădoi face un lucru pe care l-au mai făcut şi alţii. Încăpăţânarea de a conduce naţionala
De la genunchi la glezne
În vreme ce unii mai destoinici se pregătesc pentru European, fac experimente, strategii, programează meciuri numai bune pentru a vedea ce-ar mai trebui corijat ori, pur și simplu, se trezesc, cazul Spaniei, că blestematul de virus nu doar că nu s-a prăpădit, ba e la fel de activ și dornic să dea vieți peste cap în
Rădoi, catastrofal la schimbări
Cu Anglia, a fost pentru șaptea oară în cele 13 meciuri din mandatul său când schimbările lui Rădoi s-au întors ca un bumerang împotriva propriei echipe. În schimb, selecționerul are doar două momente inspirate până acum: introducerea autorului egalării, Bicflavi, la Belfast în minutul 74, la 0-1 și introducerea lui
Cum am ajuns să trăim fără vară și vise
Dincolo de Georgia și de Anglia, totuși meciuri amicale, fotbalul românesc nu are nici conducere (s-au făcut deja șapte ani pierduți cu “Administrația Burleanu”), nu are nici antrenor, nu are nici jucători. Și nu mai mișcă nici inimile spectatorilor. Și nici presa nu e nevinovată. Acum șapte ani când, într-o
”Noi n-avem aia, n-avem ailaltă, nu putem bate noi Anglia!”
Așa vorbea un selecționer român, Valentin Stănescu, acum mai bine de patru decenii. Și a reușit totuși să bată Anglia! Acum, în schimb, plesnim de optimism. O să-i batem de nu ne vedem! Duminică seara e Anglia-România la Middlesbrough, un loc de coșmar pentru istoria fotbalului nostru. De coșmar ne e însă și
Niagara şi coaja de portocală
La 53 de ani, Bobby Leach sărise, înlăuntrul unui butoi, în Cascada Niagara. Ieşise viu. Şase luni de spitalizare. Peste ani, avea să calce pe o coajă. Picior rupt. Amputare. Aşa se stingea! Fred Bender, băiatul de lucra la Centrala Electrică din Ontario, petrecuse un capăt al frânghiei peste mijlocul său. Celălalt
Filosofia eșecului
Dacă Pițurcă și Iordănescu au plătit cu postul fiindcă au ratat, la un moment dat, obiectivele, după ce au avut în CV rezultate formidabile cu naționala, atunci de ce ar trebui procedat altfel cu Rădoi? Ultimele două eșecuri, 2-3 cu Armenia și 1-2 cu Georgia, provoacă o dezbatere: care a fost antrenorul naționalei, de
Nu mai țin nici pamfletele?
Înțelepții propun 91 de secunde pentru a-ți gâtui furia și a-ți ocroti decența Și acum, Georgia, Georgia, ce facem? Bocim cu Georgia lui Ray Charles? Am fi prea ironici. Dăm drumul pe șleau la pamflete? Nu am făcut-o și după 2-3 cu Armenia, s-a schimbat ceva? Asta ar fi bomba: nu mai țin nici pamfletele! E prea tare
Din învățăturile lui boier Oli
Îl auzeam acum câteva zile pe Gică Popescu vorbind despre cum simțeau ei că îi arde tricoul naționalei. Cei de astăzi o ard în tricoul naționalei. Cam asta ar fi diferența Prezent la Ploiești, unde a văzut pe viu cum a luat România bătaie de la Georgia (1-2), maestrul Cosmin Olăroiu a comentat în cheie de analist
Lăudații sunt de fapt vinovați
La miezul nopții, niciun om din fotbalul românesc nu a vrut să intre în direct la GSP Live să comenteze a treia înfrângere la rând a naționalei lui Mirel Rădoi. A doua zi dimineață, din 35 de apeluri date de producătorul emisiunii doar două au avut răspuns, dar nimeni nu a dorit să vorbească în direct. Pare că
Engleza italo-germano-daneză
Finala de la Porto a avut un singur spectator neplătitor și l-a amendat exemplar: Guardiola. Și un singur director: Tuchel, noul superstar al antrenoratului mondial, de găsit, desigur, tot în Premier League. În rest, aceleași aberații care fac gloria și irelevanța profundă a fotbalului de club, atât în Premier
Adrian Ursea și teoria Vămii Nădlac
După un sezon acceptabil cu Nice, ex-ploieșteanul e ofertat să continue în Ligue 1, la Brest. Vama Nădlac din titlu are următoarea explicație: pe acolo se pleacă din România către Occident, către fotbalul vestic, acela care funcționează pe cu totul alte principii decât fotbalul arăbesc, ex-sovietic, chinezesc, în
De ce FCSB pierde mereu și CFR câștigă întotdeauna
Principalele rivale la titlu și-au schimbat antrenorii în același timp și au respectat trendul precedenților 4 ani, în care campioană a fost mereu trupa din Gruia. FCSB a șocat și l-a ales pe Todoran, fiindcă Becali a fost impresionat că fostul fotbalist al Petrolului și al Astrei se afla la mănăstire atunci când a