Greșelile granzilor țin Superliga vie

Cine s-a uitat la Chindia-Farul a avut ce să vadă și anume: Hagi e antrenor, lansează fotbaliști într-un bun ritm românesc. Nu vor ajunge să facă o mare carieră europeană, dar la nivelul de astăzi al Superligii sunt buni.

Totuși, cine a vrut să-i vadă pe dobrogeni s-a trezit mai degrabă că-i vede pe dâmbovițeni.

Amintind de Aimar

E un fel de a spune, căci globalizarea ni i-a adus în fața ochilor mai degrabă pe Ahmatov și pe acest Juan Pablo Passaglia, fotbalist care a depășit binișor treizeci de ani, dar n-a uitat că a trecut, junior fiind, și pe la River Plate. A avut un moment în care i-a întors ca pe clătite pe fundașii Farului. Avea ceva de Pablo Aimar în clipele acelea, dar doar atunci.

Și îi mai are Chindia pe Popadiuc și Neguț, care sunt jucători de play-off. Totodată, mai are Chindia și antrenor: lăsat fără latifundiarul care-i sufla în ceafă, Petrea a demonstrat că știe să facă echipe care știu să fie tăioase pe contraatac.

Speranțe și iluzii

De cealaltă parte, Farul a avut un portar care a intrat surprinzător de greu în joc (Aioani) și un Larie mai zăpăcit decât de obicei – nu mult a lipsit să vedem și un tontogol ca regretatul tontogol al lui Bănel pe „Bernabeu” de acum șaisprezece ani.

Și mai sunt și Adrian Mazilu, și Alexi Pitu (gol splendid!). Ei sunt viitorul unei echipe care ar merita să poată juca în Europa, chiar dacă în cazul Farului speranțele seamănă mai degrabă iluziilor.

Ghici cine are de câștigat!

Și, deja o banalitate în Superligă, VAR-ul a mers și el românește, la penalty-ul din final, din care Chindia a egalat (de altfel, meritat). Una peste alta, e limpede că Superliga a crescut nivelul, mai ales că nu mai avem formații, ca Dinamo sau Gaz Metan, deja retrogradate înainte să dea prima brumă.

Din toată povestea asta câștigă, pe termen lung, CFR-ul din Cluj, căruia nu-i rămâne decât să câștige în continuare cu 1-0 ca să ia încă un titlu.

Cu oltenii nu e de glumit

Mai departe, pe Giulești, Craiova lui Rotaru și Rădoi a arătat că asta nu e o vorbă în vânt – „cu oltenii nu e de glumit”. E adevărat că e valabilă doar primele douăzeci-douăzeci și cinci de minute. Apoi Universitatea s-a evaporat pas cu pas, iar pe final a devenit chiar o glumă.

Am mai auzit de la olteni și această vorbă menită să usture: Rivaldinho seamănă mai mult cu mama lui. Poate că așa e, dar nu a fost așa și pe Giulești, în care a dat dovadă că așchia nu a sărit totuși prea departe de trunchiul Rivaldo.

Din nou, aceeași problemă: Rivaldinho îi seamănă fostului campion mondial și Balon de Aur doar din când în când (mai țineți minte golul cu Bilbao, de pe vremea când juca la Dinamo?).

Amănuntul care ne rezumă

Cât despre Rapid, Giuleștiul rămâne ce a fost mereu: un carusel. E amețitor. Rapidului îi lipsește constanța, dar nu e tocmai ăsta farmecul vieții? Radu Cosașu m-a întrebat acum câteva zile chiar aici, în paginile Gazetei: de cine ar putea trece Rapidul lui Mutu dacă ajunge prin Europa, fie și la Conferențiari? Ajunge?

Căci n-am sosit nici la jumătatea sezonului și fundașii au obosit, mijlocul suferă, iar Mutu nu e întotdeauna inspirat. Răspund așa: Rapidul ar putea învinge fără probleme orice echipă din Gibraltar. Mai mult – e greu.

Capabili de frumusețe

Cu toate acestea, rămâne și forța incontestabilă a tribunei giuleștene, care poate să însuflețească o formație capabilă din când în când să atingă frumusețea. A doua repriză cu Universitatea Craiova, în care Rapidul a salvat un meci început cât se poate de prost, o dovedește.

Dar să vedem ce o să mai vină după Mondialul la care din nou suntem telespectatori. Niciodată n-a ajuns România la un mare turneu final în secolul XXI. Despre nivelul la care discutăm, deocamdată atât. E amănuntul care ne rezumă, e amănuntul care spune tot. Mai bine le-am face statuia aia lui Hagi și celorlalți mari fotbaliști din Generația de Neuitat (formula exactă a lui Răducioiu)...