Articol de Dragoș Suciu - Publicat luni, 13 ianuarie 2025 10:26 / Actualizat luni, 13 ianuarie 2025 10:44
Schimbarea generațiilor în tenis devenise deja un subiect desuet.
Așteptând sezon după sezon prăbușirea status quo-ului, cu cei mai buni 3 jucători ai tuturor timpurilor contemporani și de neatins în plan larg, generații după generații de speranțe se prăbușeau fără să se apropie suficient de mult de Soare. 2024 a schimbat asta. Mai degrabă cred însă că timpul a schimbat asta.
Nostalgia
Să ai cei mai buni 3 sportivi ai tuturor timpurilor evoluând în aceeași perioadă reprezintă ceva extrem de rar în orice ramură a sportului. Cu atât mai mult în una în care premiile, vizibilitatea și popularitatea sunt atât de sus.
Din finalul lui 2003 și până la amurgul lui 2023, cu o singură excepție (Murray 2016), atunci când deschideai clasamentul ATP și te uitai sus, dădeai de aceleași 3 nume: Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic. 20 de ani cu ei 3.
Mai mult decât probabil că ar fi fost benefic pentru sport însă suficient cât să înțelegem ce epocă glorioasă am trăit.
Roger Federer s-a retras în 2022, la 41 de ani, din cauza problemelor la genunchi. Era și atunci un jucător relevant, cu sfert de finală la ultimul Grand Slam jucat. Rafael Nadal s-a retras în 2024, la 38 de ani, din cauza multiplelor accidentări avute de-a lungul timpului.
La rândul său, a avut câteva victorii frumoase în sezonul de adio, însă era mai departe decât Federer de apogeu. De vreo 2 ani încoace steagul a fost ținut sus de Novak Djokovic, câștigător de 3 Grand Slamuri în 2023 și de aur olimpic în 2024. 20 de ani duși de triadă spre noi culmi de nivel de joc și de statistică. Mixul ideal.

Actorii prezentului
Jannik Sinner este în momentul de față cel mai bun jucător al lumii. Au fost destule cazuri când liderul mondial nu era neapărat și cel mai bun jucător în momentul respectiv însă Sinner pare din ce în ce mai greu de bătut. Iar progresul făcut atunci când în principal te bați tu cu tine este cel mai dulce.
Stând la granița top 10 în perioada desăvârșirii sportive, italianul domină tenisul pe suprafețele rapide și pentru că a învățat să adauge ceea ce lipsea dar și să potențeze ceea ce deja avea.
Nu a fost și cazul lui Carlos Alcaraz, spaniolul mai tânăr cu 2 ani decît Sinner dar cu un potențial sportiv de vreo 2 ori mai mare. Dacă Sinner e gheața, Alcaraz e focul. Un soi de yin și yang, un contrast al personalităților și al exprimărilor de care orice sport are nevoie în polarizarea rivalităților la vârf.
Un contrast, însă, și în termeni de gestionare a propriei reflecții pe teren. Carlos e mai talentat, mai exploziv și în termeni de absolut al jocului poate ajunge mai sus decât Sinner.
Doar că italianul lucrează și la ceea ce nu are, în timp ce spaniolul lucrează doar la ceea ce deja are. S-ar putea să se schimbe lucrurile, acei 2 ani diferență încă sunt importanți la vârsta lor.
Eroi și antagoniști
Restul plutonului arată destul de compact însă cu figuri deja bine fundamentate în tenisul mondial. Zverev, Medvedev, Fritz, Tsitsipas, Ruud sau de Minaur au împreună un singur titlu de Grand Slam.
Poate că și asta îi ține pe loc, în acest pluton care dă senzația că pedalează în gol și speră doar la câte o evadare ocazională. E ca o pastilă luată pe stomacul gol această trezire la realitatea care îți arată că nu e suficient să fii mai bun decât majoritatea ca să mergi spre vârf.
Mereu am fost de părere că în sport e benefic să ai și după cine să alergi, pentru că după ce să alergi ai întotdeauna. Jocurile video de acțiune îți scoteau în față la capătul nivelurilor câte un final boss pe care trebuia să îl învingi pentru a accede mai departe.
Nevoia unor lideri în orice domeniu poate fi comparată și cu diferența estetică între un peisaj montan și unul de câmpie. Iar 2025 asta pare să prezinte la nivel de poster. Două vârfuri, patru-cinci locotenenți și un pluton care are după cine să alerge.
E anul 1 post-Big 3 pentru că 2024 nu a fost decât confirmarea că am trecut într-o nouă eră, în sfârșit, după ce ne-am întrebat atâta amar de vreme cum va fi după. Acel „după” e chiar acum.


